Clujul este de mai mult timp lider în privința prețului pe metrul pătrat la achiziția unei locuințe, dar se află pe primul loc în top și cu privire la chirii.

”În condițiile în care cele mai scumpe apartamente de închiriat pot fi găsite, în mod firesc, în cele mai mari orașe ale țării, Cluj-Napoca se situează în continuare pe primul loc, înaintea Capitalei.

Astfel, luând ca reper un apartament cu două camere de tip confort 1, construit între anii 1980 și 2000, un clujean va trebui să dispună, în medie, de 400 de euro pe lună pentru plata chiriei, în vreme ce unui bucureștean îi vor fi de ajuns aproximativ 350 de euro pe lună. De menționat este că nivelul prețurilor din cele două centre regionale a rămas același în ultimul trimestru din 2017 comparativ cu cele trei luni anterioare.

Nu departe de Capitală se situează Brașovul, cu un nivel al chiriilor de 300 de euro pe lună, urmat de Timișoara, cu 270 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere”, se arată în document.

Bistrița, cea mai mare creștere

Cea mai mare creștere a nivelului chiriilor a avut loc în Bistrița, de 25 de euro în plus lunar la chiria unui apartament cu 2 camere.

Astfel, prețul a urcat de la 170 de euro în septembrie la 195 de euro la finalul anului trecut.

De asemenea, alte creșteri spectaculoase au avut loc și în Sibiu (+18 euro), Slatina (+17 euro) și Sfântu Gheorghe (+14 euro).

Focșani, cea mai mare scădere

Pe de altă parte, la Focșani s-a consemnat cea mai mare scădere din țară, de 19 euro pe lună.

Acesta este urmat de către Reșița (-10 euro), Piatra Neamț (-9 euro), Râmnicu Vâlcea (-5 euro), Iași (-3 euro) și Târgu Jiu (-2 euro).
De altfel, municipiul Reșița este, alături de Giurgiu, și orașul cu cele mai mici prețuri la locuințe pe metrul pătrat.

Datele arată și câteva surprize: în Tulcea chiria este mai mare decât în Craiova (211 euro) și la același nivel cu cel înregistrat în Constanța (250 euro), în vreme ce în Alexandria nivelul chiriei pentru un apartament de două camere este similar cu cel din Oradea și Arad (200 de euro), chiar dacă acestea din urmă sunt orașe mai dezvoltate.

Un medic român stabilit la New York face o radiografie dură a sistemului din țară: „Medicina românească e plină de dumnezei. Când greșesc, ei nu pățesc nimic”
Recomandări
Un medic român stabilit la New York face o radiografie dură a sistemului din țară: „Medicina românească e plină de dumnezei. Când greșesc, ei nu pățesc nimic”

De asemenea, în mod surprinzător, nu orașele din Moldova înregistrează cele mai mici niveluri, acestea aflându-se în Oltenia și Transilvania.

Numărul proprietăților disponibile, în minus

În ultimul trimestru din anul 2017 a avut loc o scădere de 33,5% a numărului de proprietăți disponibile la închiriere în România față de cel de-al treilea trimestru, dar aceasta este normală având în vedere că perioada septembrie-octombrie este cea mai dinamică din an, din cauza începerii anului școlar și a celui universitar.

”Scăderi semnificative ale volumului ofertei au avut loc în toate centrele regionale analizate: -25,1% în București, -50,2% în Cluj-Napoca, -30,1% în Timișoara, -37,2% în Constanța, -47,8% în Iași și -29,8% în Brașov.

Față de perioada similară a anului 2016, însă, oferta de locuințe scoase la închiriere a consemnat, per ansamblu, o creștere de 6,8%. În condițiile unui avans ușor, de 0,7%, volumul anunțurilor de închiriere a rămas, practic, relativ constant în București, în vreme ce în Iași a avut loc o scădere de 4,7%; în toate celelalte orașe au fost consemnate creșteri: 35,7% în Cluj-Napoca, 13,7% în Timișoara, 10,3% în Constanța și 15% în Brașov”, se mai arată în raport.

Numărul ofertelor noi de închiriere din piață a fost, în ultimul trimestru din 2017, cu 20,5% mai ridicat comparativ cu perioada similară a anului 2016.

ANALIZĂ | Cât mai sunt chiriile în marile orașe ale țării. Oltenia înregistrează cele mai mici niveluri, Transilvania pe cele mai mari

Urmărește-ne pe Google News
Mărturisirea-șoc a unui bărbat de 45 de ani, operat de cancer la rinichi. Doctorul i-a spus direct: "Totul este generat de ceea ce ai făcut în trecut"
GSP.RO
Mărturisirea-șoc a unui bărbat de 45 de ani, operat de cancer la rinichi. Doctorul i-a spus direct: "Totul este generat de ceea ce ai făcut în trecut"
Nu le-a venit să creadă când s-a întors cu fața! ”Cea mai frumoasă atletă din lume”, apariție răvășitoare FOTO
Playtech.ro
Nu le-a venit să creadă când s-a întors cu fața! ”Cea mai frumoasă atletă din lume”, apariție răvășitoare FOTO
"Ce ai avut cu femeile? De ce le-ai înțepat". Cine este tânărul care le-a atacat pe Margherita din Clejani și o altă fată, în centrul Capitalei
Observatornews.ro
"Ce ai avut cu femeile? De ce le-ai înțepat". Cine este tânărul care le-a atacat pe Margherita din Clejani și o altă fată, în centrul Capitalei
Horoscop 19 august 2022. Capricornii au puterea de a lua cele mai bune decizii astăzi pentru a renunța la ceea ce îi împovărează inutil
HOROSCOP
Horoscop 19 august 2022. Capricornii au puterea de a lua cele mai bune decizii astăzi pentru a renunța la ceea ce îi împovărează inutil
Mai mulți morți, după ce două avioane mici s-au ciocnit deasupra unui aeroport din California | VIDEO
Știrileprotv.ro
Mai mulți morți, după ce două avioane mici s-au ciocnit deasupra unui aeroport din California | VIDEO
Top 5 zodii care termină luna august perfect. Surprinzător cine e pe locul 2
FANATIK.RO
Top 5 zodii care termină luna august perfect. Surprinzător cine e pe locul 2
Specialistul american care anunţă următoarea ţară invadată după ce Rusia a atacat Ucraina: "Sperăm că realizează necesitatea de a se pregăti de luptă"
Orangesport.ro
Specialistul american care anunţă următoarea ţară invadată după ce Rusia a atacat Ucraina: "Sperăm că realizează necesitatea de a se pregăti de luptă"
Artista Irina Dragomir te ajută să identifici calea de mijloc dintre dorință și nevoie
PUBLICITATE
Artista Irina Dragomir te ajută să identifici calea de mijloc dintre dorință și nevoie
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.