Fenomenul contrabandei cu echipamente de protecție a căpătat proporții continentale. Autoritățile europene verifică acum firmele care au certificat și măștile intermediate de interlopi în România.

Rise Project scrie că a testat măștile negociate cu ginerele lui Sile Cămătaru în laboratorul special al Armatei și că sunt mai bune decât cele cumpărate de Guvern, prin Unifarm, de la o complice a Clanului Sportivilor.

Negocierile incognito s-au purtat pe aplicații electronice, în benzinării, într-o vilă din sectorul 2 al Capitalei sau în fața unei florării din zona Pieței Obor.

“Noi suntem împărțiți, că în viața de zi cu zi asta nu e activitatea noastră principală. Eu lucrez pentru un concern mare, american, sunt directorul lor de dezvoltare pe Europa. Dar, fiindcă am networkingul atât de bogat, mi-a picat în mână și asta. Practic, noi suntem primii care avem marfa reală și conformă” – se laudă cu aplomb ultimul venit.

Gruparea nu are doar măști de vânzare, mai spune Mateescu, ci și combinezoane de protecție sau mănuși chirurgicale.

Următoarea întâlnire are loc tot la o benzinărie. Lăsăm mașinile lângă benzinărie și ne salutăm cu Manu Bombardieru. Omul nu vorbește mult, dar impune ordine și suntem deja prea mulți: “Doar clienții merg, restul așteaptă aici”.

Ad placeholder
Germania a inclus Bucureștiul pe lista „zonelor de risc” alături de alte 17 județe din România
Recomandări
Germania a inclus Bucureștiul pe lista „zonelor de risc” alături de alte 17 județe din România
 

Clienții suntem noi. Împreună cu el și Marius, firavul cu vocea subțire, intrăm în curtea unei vile cu porți mari de pe strada Porolissum. “Hai în casă să vedem marfa”, ne invită scurt companionii noștri. Doi chinezi stau pe o bancă în curte și ne salută vesel la intrare.

Jurnaliștii de investigație de la Rise Project pornesc cu acesta spre o vilă în care găsește un hol care este sufocat de măști de protecție

“E posibil ca la depozit să nu mai fie cutii ca asta, dacă vreți cantitate mai mare. 300.000 am modelul ăsta, restul vă dau albastre. E același standard, diferă doar ambalajul”, explică doamna Gabi. La locul faptei însă, Manu Bombardieru plusează ferm.

“Ideea e în felul următor: la noi se vând de pe o zi pe alta. Dacă sunteți hotărâți și dacă vă convin trebuie blocate pentru că în fiecare zi se dau. A fost un lot acum două zile de șase milioane, nu mai erau. Noroc de la Dumnezeu că le-a intrat azi-noapte. Că dacă nu intrau azi-noapte, nu le mai prindeați. E nevoie să lăsați un avans, cash sau filă cec”.

Ad placeholder
Linșaj public între procurorii din dosarul 10 august: “Sunt slujitori ai unor structuri externe. A executat niște ordine”
Recomandări
Linșaj public între procurorii din dosarul 10 august: “Sunt slujitori ai unor structuri externe. A executat niște ordine”
 

Ne întoarcem în benzinărie, ceilalți intermediari așteaptă de ceva vreme rezultatul. Valoarea măștilor negociate în vilă depășește jumătate de milion de euro. Contractul nu-i semnat încă, dar cifra încinge discuția. Unii vor să știe deja cum își încasează comisioanele. 

Între Radu Mateescu și Manu Bombardieru ies câteva scântei. Primul licitează un pic. Mai vrea să ne arate măști, să ne ducă și la alt depozit. 

“Ai, mă, răbdare, ai ceva la cap?!”, șuieră celălalt. 

Citește întreaga anchetă pe Rise Project.

Citeşte şi:

Aglomerație la punctele de frontieră. Peste 90.000 de persoane, verificate

Ultimele măsuri luate de Ministerul de Interne. Efective mărite în zonele aglomerate. Mai mulți polițiști, trimiși pe litoral. Ce sancțiuni se anunță

Ministrul sănătății a anunțat pregătirea unui proiect de lege privind carantina și izolarea. Nelu Tătaru: “Pacienții care nu respectă izolarea sunt pericol pentru ceilalți”

„Cu violatorii și cu pedofilii nu e de glumit”. Giovanni Becali, poveste incredibilă din pușcărie
PARTENERI - GSP.RO
„Cu violatorii și cu pedofilii nu e de glumit”. Giovanni Becali, poveste incredibilă din pușcărie
Victor Ponta a fost DAT AFARĂ din casă! Decizia șocantă luată de Daciana Sârbu
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Victor Ponta a fost DAT AFARĂ din casă! Decizia șocantă luată de Daciana Sârbu
Horoscop 13 august 2020. Capricornii aplică o lovitură gravă unei relații cu cineva din interiorul familiei
HOROSCOP
Horoscop 13 august 2020. Capricornii aplică o lovitură gravă unei relații cu cineva din interiorul familiei
RECOMANDĂRI