„După publicare, 45 de zile este timpul în care trebuie corectat ce spune CCR şi trebuie adus în legalitate”, a precizat Arafat.

Potrivit șefului DSU, în momentul în care se publică decizia CCR în Monitorul Oficial, „nu mai purtăm masca în spaţii deschise, dar în spaţii închise rămâne valabilă”.

Șeful DSU, precaut în privința eliminării purtării măștii

Întrebat despre renunţarea la masca de protecţie în spaţii închise, Arafat a afirmat: „Riscăm să ajungem din nou la anumite creşteri în cifre. Suntem pe trend de scădere şi ultimul lucru pe care-l vrem, să ne trezim că stricăm momentul acesta şi începem iar să creştem”.  

Arafat a fost precaut și în ceea ce privește reluarea petrecerilor în localuri: „Noi sperăm că anul acesta vom vedea aceste lucruri. Anul acesta poate să fie şi martie, şi aprilie. Totul este optimist acum. Mi-e teamă ca lumea să nu spună că s-a rezolvat, când noi vedem că totuşi mai este un pic”.  

Foto: Dumitru Angelescu

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a remarcat Eugenie Bouchard pe străzile din Cluj. Nu s-a mai abținut și a spus: „Abia am ajuns în România și sunt complet obsedată!”
GSP.RO

Previziunile CRUNTE ale lui Carmen Harra pentru români. HALUCINANT ce urmează în 2023
Playtech.ro
Previziunile CRUNTE ale lui Carmen Harra pentru români. HALUCINANT ce urmează în 2023
Apariție stranie la parastasul Ionelei Prodan! Cine este 'Regina Întunericului' și ce a făcut cu Anamaria Prodan în cimitir
Viva.ro

Accident mortal filmat în Chiajna. Un motociclist a sfârșit pe loc, aruncat într-un gard metalic. Tânărul nu avea cască și nici echipament de protecție
Observatornews.ro
Accident mortal filmat în Chiajna. Un motociclist a sfârșit pe loc, aruncat într-un gard metalic. Tânărul nu avea cască și nici echipament de protecție
Cine era polițista din Cernăuți care a fost împușcată în cap, în timp ce aresta un pedofil
Știrileprotv.ro
Cine era polițista din Cernăuți care a fost împușcată în cap, în timp ce aresta un pedofil
Anamaria Prodan, dezvăluiri dureroase după parastasul Ionelei Prodan: “Mama se întoarce în mormânt”. Ce a spus despre Reghecampf
FANATIK.RO

Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Orangesport.ro

Horoscop 7 octombrie 2022. Fecioarele ar fi foarte bine să se concentreze pe semnele de întrebare pe care le au în legătură cu sănătatea
HOROSCOP

Riscurile autodiagnosticării pe internet: Același simptom poate să apară în 5 boli diferite
PUBLICITATE