Protejat de general SPP Gabriel Naghi, detașat în Sudan, aflat o vreme la dreapta omului de afaceri Gheorghe Florea – patronul echipei de fotbal Rocar București, de acolo la Nicu Gheară, mai târziu în spatele lui Sorin Oprescu, pentru ca acum să devină consilier al lui Paul Stanescu! O traiectorie, cum spuneam, cel puțin interesantă a sportivului de performanță Mihai Novăcescu, frate al lui Călin Novăcescu, de asemenea sportiv de performanță, cunoscut drept ”antrenorul vedetelor”.

Revenind la istoricul lui Mihai Novăcescu, numele lui apare încă din anul 2005, în rândul personajelor controversate. Angajat de SPP în 2004 ca subofițer, ascensiunea ciudat de rapidă și un presupus trecut ”colorat” sunt scoase la iveală. Este pomenit numele lui Nicu Gheară, cel căruia i-ar fi fost bodyguard.

Din informațiile noastre, înainte de Gheară, Novăcescu – poreclit, în mediile sportive și nu numai, ”Braț de fier”, ar fi lucrat pentru Gheorghe Florea, proprietar pe la sfârșitul anilor 90 al Fabricii de bere Bragadiru și finanțator al echipei de fotbal Rocar București. Poveștile vremii spun că aceea a fost perioada când Nicu Gheară, prezent la unele meciuri, l-ar fi remarcat pe Novăcescu și, interesându-se de reputația lui, ar fi fost impresionat și l-ar fi ”angajat”.

Suspendarea președintelui, o ciorbă reîncălzită, dar cu alți actori. Crin Antonescu și Victor Ponta jucau rolurile principale în urmă cu 12 ani
Recomandări
Suspendarea președintelui, o ciorbă reîncălzită, dar cu alți actori. Crin Antonescu și Victor Ponta jucau rolurile principale în urmă cu 12 ani

După angajarea în SPP și detașarea pentru o perioadă în Sudan, numele lui Novăcescu nu mai intra în atenția publicului sau a presei, asta până prin anii 2002-2004, când ”Braț de fier” apare în spatele ex-primarului Sorin Oprescu, ca gardă de corp.

Culisele scandalului de la Aeroportul Otopeni: profitul garantat, interesele politice și salubrizarea de 5 milioane de euro pe an

EXCLUSIV/Legați, puși în genunchi și bătuți până au făcut pe ei. Pușcăriașii aduc acuzații grave angajaților Penitenciarului Spital Rahova

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce s-a aflat acum despre fiica Maiei Morgenstern, Cabiria. Cu ce se ocupă tânăra de 25 de ani, care pozează adesea în ipostaze provocatoare pe internet
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre fiica Maiei Morgenstern, Cabiria. Cu ce se ocupă tânăra de 25 de ani, care pozează adesea în ipostaze provocatoare pe internet
După divorțul de Augustin Viziru, Oana Mareș s-a retras din showbiz și viața i s-a schimbat la 180 de grade. A născut în secret, are o afacere profitabilă și cele mai recente fotografii cu ea au făcut furori
Viva.ro

Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Patru zodii care vor trăi pe picior mare în februarie. Se anunță bani frumoși pentru ele
FANATIK.RO
Patru zodii care vor trăi pe picior mare în februarie. Se anunță bani frumoși pentru ele
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Imagini de la staţiile de alimentare din Bulgaria: benzina şi motorina, mult mai ieftine decât în România
Observatornews.ro
Imagini de la staţiile de alimentare din Bulgaria: benzina şi motorina, mult mai ieftine decât în România
Horoscop 17 ianuarie 2025. Gemenii nu au chef astăzi să facă ceea ce știu că le este necesar, pentru că nu vor să suporte această presiune
HOROSCOP
Horoscop 17 ianuarie 2025. Gemenii nu au chef astăzi să facă ceea ce știu că le este necesar, pentru că nu vor să suporte această presiune

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI