MENIU CAUTĂ
14 Feb. 2019 12:00 , de Daniel Ionașcu

Cât câștigă un agent de pază în România versus alte state din UE. Care sunt cerințele pentru post și riscurile meseriei

Distribuie

Un agent de pază câștigă în România, în medie, 1.859 de lei net, adică bani în mână, echivalentul a aproape 400 de euro, potrivit comparatorului de salarii Paylab.ro. Salariul este de trei ori mai mic decât în Spania și Franța și de aproape cinci ori sub cel primit de un angajt pe acest post din Marea Britanie.

Specialiștii eJobs spun că pentru această poziție nu se poate vorbi despre diferențe foarte mari între salariile de pornire și cele din etapele superioare, pentru că nu este un job în care se poate avansa foarte mult.

„Cu toate acestea, majoritatea agenților de pază primesc bonuri de masă sau au decontat transport de acasă până la locul de muncă”, arată aceștia.

Cele mai multe companii au printre condițiile de angajare pe acest post deținerea permisului de conducere, studii medii și cazier curat. Unele firme pot cere și certificat de calificare profesională de agent de pază și ordine. Aceste atestate trebuie obținute de la secțiile de poliție unde solicitanții au domiciliul.

Joburile de paznic sunt o opțiune relativ facilă de angajare, atât pentru tinerii fără experiență, cât și pentru cei care au depășit vârsta de 40 de ani și au nevoie de un loc de muncă, dar acestea sunt foarte solicitante, presupun ture de noapte, weekend-uri lucrate și chiar situații riscante, spune Bogdan Badea, directorul executiv al eJobs România.

„Tocmai de aceea, angajatorii au probleme în a reține pe termen lung agenții de pază. Rata de fluctuație este mare pentru că acest job presupune un rodaj mare”, a precizat Badea.

Ce salarii sunt în alte state din UE

Salariul pe care îl ia un agent de pază din România este mult sub cel din alte state din Uniunea Europeană.

În Italia, salariul unui agent de pază pornește de la 1.000 de euro, arată datele eJobs, consultate de către Libertatea.

Un agent de pază din Franța sau din Spania primește un salariu net de aproximativ 1.200 de euro.

În Germania, leafa unui agent de securitate ajunge la 1.500 de euro.

În Marea Britanie, un agent de pază poate câștiga echivalentul a 1.800 de euro.

Comentarii