Acestea nu sunt ideile vreunei feministe, ci rezultatele unui studiu cât se poate de serios, realizat online pe site-ul match.com, la care au participat 5.000 de persoane de ambele sexe şi care a fost supervizat de antropologi şi sociologi din New York.
Astfel, dacă mai demult bărbaţii voiau să fie capul familiei şi să aibă cariere de succes, iar femeile se visau în rochii de prinţesă în ziua nunţii, apoi gospodine desăvârşite şi mame perfecte, acum lucrurile sunt aproape diametral opuse.
54% dintre bărbaţii care au participat la sondaj au declarat că vor să se însoare şi să aibă copii, spre deosebire de 44% dintre femei. Tot aceştia au declarat că s-au îndrăgostit la prima vedere. Referitor la intimitate, 77% dintre repondentele de sex feminin spun că au nevoie de spaţiu personal şi că nu vor să petreacă tot timpul liber alături de iubit sau soţ, spre deosebire de numai 58% dintre bărbaţi, care sunt mai sensibili şi au nevoie de mai multă atenţie din partea partenerei.
Mai mult, 78% dintre femei au hobby-uri şi ocupaţii cae nu îi includ pe soţii lot, spre deosebire de numai 64% dintre masculi care preferă să facă activităţi împreună cu iubitele sau soţiile. Reprezentantele sexului frumos sunt primele şi în ceea ce priveşte „ieşitul în oraş cu fetele”. 35% dintre ele petrec regulat serile cu amicele lor, spre deosebire de băieţi, dintre care numai 23% mai merg „la bere cu băieţii”.