O agentie online austriaca a introdus in oferta sa pariuri privind rezultatul referendumului din 19 mai, cand romanii vor vota pentru sau impotriva suspendarii presedintelui.
Din cauza dezbaterii publice intense, suspendarea lui Traian Basescu a trezit interesul agentiei de pariuri online ‘bet-at-home’. Cu doar cateva zile inainte de referendum, impatimitii jocurilor de noroc pot miza sume importante de bani in legatura cu ramanerea sau nu in functie a primului om din stat.
Basescu este favorit la casele de pariuri, cu o cota de 1,15, in timp ce cota privind demiterea sa este de 4. Ce inseamna acest lucru? De exemplu, la o suma de 10 lei mizata, impatimitii acestui ‘sport’ castiga 11,5 lei daca pariaza pe ramanerea lui Basescu in functie si acest lucru se intampla, sau 40 lei daca pariaza pe inlaturarea acestuia si rezultatul votului confirma aceasta optiune.
96% din jucatori au mizat pe victoria presedintelui
Pana ieri la inchiderea editiei, se efectuasera deja 800 de pariuri on-line. Pentru a putea miza o suma de bani in acest mod, tot ce trebuie sa faca un utilizator este sa detina un card sau un cont deschis la o banca, sa se inregistreze la ‘bet-at-home’ si sa transfere bani catre firma respectiva in contul personal creat anterior.
Din cele 800 de pariuri, 96% au mizat pe ramanerea in functie a lui Basescu.
„Prezervativul” politic
Imaginatia combatantilor in campania electorala a atins cote de nebanuit. Ieri in Parlament adversarii presedintelui si-au aratat ‘iscusinta’ lansand pe piata ‘prezervativul Basescu’. l Radu Nistor
Alte „ramasaguri” inedite
In trecut, s-a putut miza pe admiterea Romaniei in UE. Initial cota era de 1.80 pentru DA, 1,80 pentru NU, pentru ca mai apoi sa se ajunga la o balanta de 1,25-3,50. La pariul pe alegerile din 2004, PSD a fost favorit cu 1,40, urmat de Alianta D.A. ? 2,80 .