Conform surselor Bild, atacul va fi declanșat în ianuarie-februarie, începând din sudul Ucrainei, pentru a tăia accesul la mare și la aprovizionarea pe cale maritimă.

Un oficial militar de rang înalt a expus planul pas cu pas: operațiune de debarcare la est de Odesa, după vor înainta la nord-est de oraș. În regiunea Herson, de-a lungul fluviului Nipru, se vor desfășura operațiuni aeropurtate ale forțelor speciale, blocând poduri peste cel mai important râu al țării și întrerupând astfel aprovizionarea. În același timp, unitățile de tancuri, cu sprijinul marinei și al forțelor aeriene, vor avansa spre vest din Donbasul ocupat, apoi se vor diviza și vor avansa, pe de o parte, spre Zaporojie și Crimeea.

Apoi, tancurile ar putea avansa spre marile orașe Dnipro și Poltava, unde, spun sursele Bild, forțele militare „vor înconjura orașele și vor întrerupe electricitatea, gazul și aprovizionarea cu alimente”.

Kievul ar putea fi atacat fie la finalul interveției, fie la început, în funcție de circumstanțe, au precizat sursele Bild.

La final însă, conform planului, ar urma să fie ocupate două treimi din Ucraina, iar Rusia se va învecina, la acel moment, cu România.

Și Washington Post a scris că serviciile secrete ale SUA au informații potrivit cărora Rusia s-ar pregăti pentru o ofensivă împotriva Ucrainei, pe mai multe fronturi, anul viitor. Publicaţia americană a citat un înalt responsabil american, care a spus că Putin ar urma să trimită 100 de batalioane compuse din grupuri tactice şi să se folosească blindate, artilerie şi alte echipamente.

În condițiile în care se înmulțesc confirmările planului Rusiei de a invada Ucraina, președintele american Joe Biden a anunțat că va avea o discuție telefonică pe această temă cu Vladimir Putin, marți, scrie The Guardian.

Serviciile secrete americane estimează că efectivele trupelor rusești masate la granița cu Ucraina a ajuns la 175.000 de combatanți, forțe estimate ca suficiente pentru declanșarea ofensivei, notează CNN.

Foto: EPA

Citeşte şi:

Republica Secretă România. De ce nu avem politicieni care să pună serviciile unde le e locul

Incendiul de lângă Capitală e sub control, anunță ISU. A fost redus efectivul pompierior

În epoca internetului, cum să îți motivezi copilul să citească. Sfaturi de la peste 100 de personalități

Urmărește-ne pe Google News
Bancul care îl scoate din sărite pe Putin. O vedetă din Rusia a îndrăznit să-l posteze pe net: „De ce nu reușește ....”
PARTENERI - GSP.RO
Bancul care îl scoate din sărite pe Putin. O vedetă din Rusia a îndrăznit să-l posteze pe net: „De ce nu reușește ....”
BOMBĂ! Rafila, anunț ȘOC despre românii cu 3 doze de vaccin! Toți trebuie să afle
Playtech.ro
BOMBĂ! Rafila, anunț ȘOC despre românii cu 3 doze de vaccin! Toți trebuie să afle
Petrecere sângeroasă într-o vilă din Bușteni. Fiul fostului lider al clanului Sportivilor și-a înjunghiat în cap prietenul și s-a făcut nevăzut
Observatornews.ro
Petrecere sângeroasă într-o vilă din Bușteni. Fiul fostului lider al clanului Sportivilor și-a înjunghiat în cap prietenul și s-a făcut nevăzut
Horoscop 27 ianuarie 2022. Peștii s-ar putea să se streseze singuri, într-un mod inutil și ciudat, prin pesimism exagerat
HOROSCOP
Horoscop 27 ianuarie 2022. Peștii s-ar putea să se streseze singuri, într-un mod inutil și ciudat, prin pesimism exagerat
O rachetă scăpată de sub control este în curs de coliziune cu Luna. Ce se poate întâmpla
Știrileprotv.ro
O rachetă scăpată de sub control este în curs de coliziune cu Luna. Ce se poate întâmpla
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta
PUBLICITATE
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta