• Cei cinci copii ai familiei Cornea din Străluești își vor face și anul ăsta lecțiile la lanternă sau la lumânare
  • Locuința unde stau împreună cu părinții lor nu are nici apă curentă, nici electricitate
  • Soții Cornea au cerut de 12 ani o locuință socială sau măcar un container de la Primăria Sectorului 1
  • Claudiu, tatăl, muncește în construcții, dar nu face față cheltuielilor familiei
  • În lipsa sprijinului de la autorități, Claudiu și Florica se tem că vor ajunge iar în stradă, împreună cu copiii lor
  • În situația soților Cornea se află încă 20 de familii, care stau pe același câmp din zona Străulești

de Maria Andrieș

Familia Cornea are cinci copii și locuiește într-o baracă, pe un câmp din cartierul Străulești. Terenul a fost revendicat de la Primăria Sectorului 1, iar proprietarul i-a amenințat cu evacuarea pe soții Cornea și pe celelalte 20 de familii vecine. Florica și Claudiu au mai fost evacuați o dată, iar anul trecut au locuit o lună în stradă, „la bordură”, la mai puțin de un metru de șosea.

Atunci copiii n-au mai putut merge la școală. Iar doi dintre băieți au rămas repetenți. „Ne-am rugat de primărie să ne dea măcar un container, să stăm în el. Ne-au spus că n-au de unde să ne dea”, își amintește Florica.

Poliția Locală a vrut să le dea amendă și să le confiște mobila. Cei de la Asistența Socială au vrut să le ia copiii și să-i dea în plasament. Le-au propus să despartă familia, mama și copiii să meargă la un centru social, dar tatăl a refuzat.

Claudiu a fost dat de părinții lui la orfelinat, de la doi ani, din pricina sărăciei. Spune că nu vrea să treacă și copiii lui prin așa ceva. Muncește în construcții, câștigă în jur de 2.000 de lei pe lună. Cu tot cu alocațiile copiilor și alocația de susținere a familiei, se fac 2.500 de lei.

VIDEO / Prima zi de școală. La 10 km de centrul Capitalei, o fată studioasă învață la lanternă!

Familia Cornea are cinci copii și locuiește într-o baracă

Povestea rusului care și-a părăsit țara pentru a lupta împotriva lui Putin. Acum conduce militari ucraineni în războiul contra compatrioților săi
Recomandări
Povestea rusului care și-a părăsit țara pentru a lupta împotriva lui Putin. Acum conduce militari ucraineni în războiul contra compatrioților săi

Locuința are o cameră și o sală

Claudiu are 12 clase, Florica, două. Se mândresc cu băiatul cel mare, Vasile, care intră într-a XI-a, la liceu. Alexandru, 14 ani, e într-a VI-a, iar Cristian, 13 ani, într-a V-a. Ștefania, 8 ani, trece într-a II-a. Ștefănel, mezinul, de 2 ani și 10 luni, va merge la grădiniță.

„Sunt copii buni, nu am probleme cu ei. Mă ajută la treabă, cară și ei apă”, spune mama lor.

Barăcile nu au apă curentă, nici electricitate. Distribuitorii nu vor să încheie contract cu ei, pentru că nu au acte de proprietate pe locuință.

Apa e adusă în bidoane sau în PET-uri de la Romprest, aflat la două sute de metri, peste drum.

„E apa cu care se umplu cisternele și se spală străzile. Nu e prea bună e băut, dar noi o bem, dacă n-avem bani de apă la sticlă. Mai puțin iarna, atunci nu bem, că are tot felul de soluții contra zăpezii”, explică Florica.

Unul dintre vecini a tras un fir, tot de la Romprest, și o dată, de două ori pe săptămână, baraca lui are și curent.

Locuința familiei Cornea, încropită din placaje și prelate, are o cameră și o sală care servește de bucătărie și, iarna, de sală de baie. Copiii își fac lecțiile afară, la masă, sau la lumina lanternei ținute de unul dintre părinți.

Ștefania abia așteaptă deschiderea școlilor. Știe să citească și iubește cărțile. Și-a scos ghiozdanul să facă probă. Vrea să se facă medic și se joacă de-a doctorița în curte. Dacă ar avea camera ei, ar umple-o cu cărți de sus până jos și cu postere cu Luna, un personaj Disney.

Corespondență de la Cannes. Pronosticuri înainte de seara premiilor. Cristian Mungiu ar putea fi pe lista câștigătorilor. Care sunt ceilalți posibili învingători
Recomandări
Corespondență de la Cannes. Pronosticuri înainte de seara premiilor. Cristian Mungiu ar putea fi pe lista câștigătorilor. Care sunt ceilalți posibili învingători

„Le-am spălat blugii și ghiozdanele, pentru prima zi. Nu am avut cu ce să le iau haine noi, îi trimit cu ce au pe ei”, spune mama.

De mâncat, mănâncă, cel mai des, cartofi prăjiți sau ciorbă de cartofi.

Claudiu și Florica au cerut, în urmă cu 12 ani, o locuință socială de la Primăria Sectorului 1. Se află pe locul 345 pe listă.

„Nu vrem mură în gură, adică să ne dea statul casă. Vrem o locuință cu chirie mai mică, să ne-o putem permite, să aibă copiii baie și paturile lor”, spune Claudiu, adăugând că el, unul, și-a pierdut speranța.

Familia Cornea s-a înscris în audiență la primarul sectorului 1 în martie și încă n-a fost primită.


Citește și:

EXCLUSIV/ Adevărul din spatele carierei de fotomodel. O tânără din România strălucește la Milano: „Ți se refuză un job dacă ai cu jumătate de centimetru în plus pe șolduri”

Urmărește-ne pe Google News
Metoda șocantă prin care o jurnalistă și-a dat seama că iubitul ei o înșală: „Începuse să...”
GSP.RO
Metoda șocantă prin care o jurnalistă și-a dat seama că iubitul ei o înșală: „Începuse să...”
Momentul impactului dintre cele două maşini care făceau întrecere pe o stradă din Timişoara. Autoturismele au fost cuprinse de flăcări
Observatornews.ro
Momentul impactului dintre cele două maşini care făceau întrecere pe o stradă din Timişoara. Autoturismele au fost cuprinse de flăcări
Horoscop 28 mai 2022. Scorpionii încep o perioadă mai senină în cuplu și alte relații de parteneriat, iar liniștea va dispărea
HOROSCOP
Horoscop 28 mai 2022. Scorpionii încep o perioadă mai senină în cuplu și alte relații de parteneriat, iar liniștea va dispărea
VIDEO Momentul în care o rachetă trece pe lângă un avion de linie. Imaginile surprinse de un pasager
Știrileprotv.ro
VIDEO Momentul în care o rachetă trece pe lângă un avion de linie. Imaginile surprinse de un pasager
A invitat un fotbalist acasă şi a rămas mască. Ce au făcut: ”Acum nu ştiu dacă îi mai place”
Orangesport.ro
A invitat un fotbalist acasă şi a rămas mască. Ce au făcut: ”Acum nu ştiu dacă îi mai place”
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama
PUBLICITATE
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama