17 Apr. 2018 16:57

Gabriela Firea promite creşe şi săli de sport multifuncţionale în toate sectoarele Capitalei

Distribuie

Gabriela Firea promite creşe şi săli de sport multifuncţionale. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat marţi, 17 aprilie, că în București vor fi construite mai multe creşe şi săli de sport multifuncţionale, în toate sectoarele Capitalei.

Cu toate acestea, exact în urmă cu un an, proiectul de lege care prevedea crearea a 500 de creșe la nivel național a fost respins de deputați; Partidul Social Democrat (PSD) nu a mai susținut inițiativa.

„În Sectorul 5 vom construi cinci after school-uri, în Sectorul 2 – cinci creşe, iar în Sectorul 6 – cinci săli de sport multifuncţionale. Am discutat chiar şi ieri cu domnul primar de la Sectorul 4 şi avem, de asemenea, proiecte atât în ceea ce priveşte creşele, grădiniţele, after school-urile şi sălile de sport multifuncţionale. Aşa cum spuneam, ca primar general, ca mamă, ca părinte, consider investiţia în educaţie foarte importantă şi o punem pe primul plan alături de sănătate”, a spus Firea la inaugurarea creşei „Greieraşul” din Sectorul 3.

Ea a subliniat că Municipalitatea investeşte foarte mult anul acesta în domeniul educaţiei.

Firea a precizat că în prezent se realizează studiile de fezabilitate şi proiectele tehnice privind aceste investiţii, care nu au cum să dureze mai mult de câteva luni, astfel că în toamna încep lucrările. Ea a menţionat că în ceea ce priveşte Liceul „Nichita Stănescu” a primit garanţia că în cel mult o jumătate de an se finalizează lucrările de investiţii.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a inaugurat astăzi, 17 aprilie, în prezența primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, creșa „Greierașul', situată în str. Marin Pazon nr. 2B.

„Îi muțumesc doamnei primar general pentru că ne este alături la inaugurarea creșei Greierașul. Ne-am propus ca toate solicitările pentru înscrierea la creșă să fie onorate și pot spune că acest lucru se întâmplă. De asemenea, ne angajăm ca în cel mai scurt timp să avem un modul on-line prin care părinții care doresc să-și înscrie copilul la creșă să poată să facă acest lucru de acasă sau de la serviciu, fără a mai fi nevoie să se deplaseze. În plus, înscrierea on-line se va putea face face cu mult timp înainte, așa încât acest lucru să nu mai fie o grijă pentru părinți', a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.

„Am acceptat cu mare plăcere invitația domnului primar Robert Negoiță de a participa la inaugurarea simbolică a creșei Greierașul, care funcționează deja. Atât personalul, cât și conducerea creșei s-au ocupat de tot ceea ce este nevoie pentru ca aceasta să funcționeze și să îi primească pe copiii din Sectorul 3. Pentru mine, ca primar general, este o bucurie atunci când inaugurăm obiective de investiții din domeniul educației. Alături de primarii sectoarelor, Primăria Generală investește anul acesta foarte mult în domeniul educației. De exemplu, sunt în lucru studii de fezabilitate și proiecte tehnice pentru șapte săli de sport multifuncționale din Sectorul 3. De asemenea, se desfășoară lucrări la liceul Nichita Stănescu, care de zece ani se află pe lista de investiții a BEI, dar s-a lucrat foarte puțin, iar firma care câștigase contractul la acea vreme a dat faliment și a abandonat lucrările. Lucrările au fost acum reluate și sperăm ca în câteva luni de zile să fie finalizate. Tot în Sectorul 3 o companie a Primăriei Capitalei va lucra la reabilitarea și modernizarea a două licee din Sectorul 3', a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Creșa „Greierașul' are o capacitate de 135 de locuri și un program de funcționare de luni până vineri între orele 6.00-18.00. Copiii locuitorilor Sectorului 3 beneficiază de o creșă construită și dotată după ultimele standarde europene, în care primesc servicii de îngrijire și educație timpurie de calitate.

Spațiile generoase în care își desfășoară activitatea copiii, respectiv sălile de joc și dormitoarele, sunt dotate cu mobilier adecvat vârstei și corespunzător nevoilor acestora, precum și cu grupuri sanitare proprii pentru fiecare sală de curs, respectând toate normele igienico-sanitare în vigoare. Amenajarea încăperilor prin inserarea de suprafețe vitrate conferă creșei spații luminoase și primitoare.

Valoarea investiției a fost de 6.244.735,96 de lei, cheltuielile pentru dotarea creșei însumând 465.000 de lei.



CITEȘTE ȘI… Iosif Rus, comandant al aviației militare, a fost pus sub acuzare în dosarul Revoluției. Povestea diversiunii din decembrie 1989, scoasă la lumină



 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Un bărbat mătură ca să ia rechizite copiilor. Nu primește bani, cu puncte
Loading...
Comentarii