25 Iul. 2018 15:21

Primăria Capitalei continuă tratamentele pentru combaterea țânțarilor, în toate cele 6 sectoare

Distribuie

Primăria Capitalei continuă tratamentele pentru combaterea țânțarilor, în toate cele 6 sectoare. Astfel, încă din seara zilei de marți, 24 iulie, echipele firmei responsabile cu aceste operațiuni au acționat pe aliniamentele stradale, în parcuri, scuaruri, cimitire, unități militare, spitale și alte zone verzi de pe raza administrativ teritorială a Municipiului București.
 
Informarea populației a fost efectuată prin afișe avertizoare ce au fost amplasate la obiectivele care se supun tratamentului, potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului București (PMB).

Intervalul orar de desfăsurare a acțiunii de combatere țânțari pentru aliniamente stradale, scuaruri,spații verzi este  între orele 22.00 – 05.00, iar în parcuri este între orele 24.00 – 05.00.

Se acționează cu 48 utilaje, din care 28  utilaje de mare capacitate în sistem ULV (ceață) și 20 utilaje portabile, și un număr de 56 agenți D.D.D. (dezinfecție, dezinsecție, deratizare).

Substanță folosită la aceste operațiuni este K`Othrine Profi EC 250 și se estimează pulverizarea a 685 de litri. PMB precizează că aceasta este biodegradabilă și nu are efecte adverse asupra mediului inconjurător și asupra organismului uman. Timpul de acțiune este de cel mult 24 de ore, în condiții de căldură și umiditate normală.

Primăria Capitalei a început, încă din luna aprilie, tratamentul împotriva țânțarilor, dar atunci, ca și acum, efectuarea tratamentului este conditionată de evoluția fenomenelor meteorologice, iar Capitala se află în plin cod galben de ploi.


Citește și: Adrian Zuckerman, nominalizat ambasador al SUA la Bucureşti; Este avocat și a emigrat din România când avea 10 ani


 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Iuliana Luciu duce dorul telenovelelor, nu și al concertelor
Loading...
Comentarii