Centrul de antrenament și pregătire de specialitate al ISU Suceava, de la Siret, este locul în care se ”călește” pompierul român, care poate să ajungă la incendii chiar și peste hotare. Aici, sub îndrumarea unor instructori cu zeci de ani de experiență în lupta cu flăcările, ”salamandrele” trebuie să treacă niște teste deosebit de dure. E un antrenament care simulează perfect condițiile de izbucnire și de propagare ale unui violent incendiu. Flăcările sunt cât se poate de reale, iar temperaturile depășesc 1.000 de grade Celsius. Firește, totul se învață gradat, de la zero, cum se spune. Tehnici de pătrundere într-un spațiu incendiat și, mai ales, închis, folosirea eficientă a jetului de apă și modalități de atac al unui sinistru aflat într-o dezvoltare rapidă.

5Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Antrenamentele încep la ”rece” și ajung, gradat, la peste 1.000 de grade Celsius

Cum vor liberalii să schimbe legea ca să ajungă Klaus Iohannis senator. Președintele ar putea candida fără a fi nevoit să demisioneze SURSE
Recomandări
Cum vor liberalii să schimbe legea ca să ajungă Klaus Iohannis senator. Președintele ar putea candida fără a fi nevoit să demisioneze SURSE


::placeholdeR–>

Antrenați ca să nu ardă de vii, la 600 de grade Celsius, în  focul care se poate înteți din cauza aprinderii spontane

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care pompierii militari le învață la centrul sucevean de pregătire este cum să nu cadă în capcana ucigașului fenomen flashover. Adică să nu fie surprinși de aprinderea simultană a materialelor dintr-o încăpere incendiată, spațiu în care nimeni nu ar putea rezista mai mult de șase secunde temperaturilor care ajung brusc la peste 600 de grade Celsius.

Totul se desfășoară progresiv, în mai multe ședințe. Cursanții urmăresc toate fazele de dezvoltare a incendiului, de la inițiere până la regresie, fac «lectura» focului, cum spunem noi. Prima ședință se face la «rece», în care învață, printre altele, cum să intre într-o incintă în flăcări sau cum să folosească jetul de apă. Apoi, urmează o sesiune la «cald», cu temperaturi de peste 100 de grade Celsius.

În beciul de antrenament se aprind deșeuri, în cantitate mică. La următoarele ședințe, a treia și a patra, temperaturile depășesc 1.000 de grade Celsius. Se simulează un incendiu controlat, într-o încăpere cu mobilier. Cursanții acționează doar la indicațiile noastre. Scopul este de a controla focul și de a-l stinge cu o cantitate cât mai mică de apă”, explică decanul de vârstă şi de experiență al formatorilor de la Siret, colonel (r) Sorin Popovici, ”salamandră” cu aproape 30 de ani de experiență în lupta împotriva flăcărilor, majoritatea trăiți în rândurile pompierilor militari suceveni.

Simulările se fac în spații unde nu sunt mai mult de 100 de metri cubi de aer

Incendiile sunt simulate în spații semideschise sau închise, al căror volum de aer nu depășește 100 de metri cubi. În funcție de scenariul de luptă imaginat, pompierii-ucenici sunt puși să execute anumite manevre specifice luptei cu flăcările. Într-un anumit fel, dar și în anumite momente bine ales în funcție de etapa în care se află incendiul, militarii deschid uși, trape și ferestre, învățând să evite fenomene termice extrem de periculoase care într-o misiune reală le-ar putea fi fatale: backdraft (explozia fumului supraîncălzit) și flashover (aprinderea simultană a materialelor).

Evaluator achitat pentru despăgubiri frauduloase acordate lui Gigi Becali: „a umflat” valoarea unui teren din Voluntari cu 164%, dar „fapta nu a fost săvârșită cu vinovăție”
Recomandări
Evaluator achitat pentru despăgubiri frauduloase acordate lui Gigi Becali: „a umflat” valoarea unui teren din Voluntari cu 164%, dar „fapta nu a fost săvârșită cu vinovăție”

Unul dinte pompierii-ucenici, la ieșirea din labirintul în care a fost testat pentru claustrofobie și atacuri de panică

Unul dinte pompierii-ucenici, la ieșirea din labirintul în care a fost testat pentru claustrofobie și atacuri de panică

Pompierii-ucenici sunt testați și pentru claustrofobie și pentru atacuri de panică, pe fundalul sonor al unor țipete înregistrate

Simulările deosebit de dure pe care pompierii militari le fac la Centrul de antrenament și pregătire de specialitate al ISU Suceava, de la Siret au un capitol destinat nu numai pregătirii fizice și tehnice, ci al unei posibile traume ce ar putea fi declanșate pe sistem nervos. Pentru că misiunea pompierului se derulează, în general, în spații închise, întunecoase, învăluite în fum și foc, unde nu este aer, militarii sunt testați dacă suferă de claustrofobie și dacă sunt predispuși la atacuri de panică.

În procesul de ardere se degajă gaze de piroliză, care urcă spre tavan. La început, acestea se aprind sporadic. Fenomenul se numeşte flameover. Apoi, crescând temperatura, gazele se aprind succesiv. Astfel, se ajunge la rollover. Atunci, pompierii trebuie să știe că până la flashover, aprindere simultană, mai este doar un pas și trebuie să adopte intervenția defensivă. Adică, nu mai înaintează. Tactica cea mai indicată este de a răci încontinuu tavanul, deoarece acolo se dezvoltă cele mai mari temperaturi”, adaugă Sorin Popovici.

Cursul e format din cinci module de pregătire, la care pot participa serii de câte 12 pompieri militari. Ei învață ABC-ul meseriei – utilizarea și întreținerea aparatelor de respirat -, dar  și tehnici de ventilare a construcțiilor incendiate și modalități de căutare și salvare a persoanelor surprinse de flăcări.

Cine are 3 miliarde de lei pe mână la Apele Române, instituția responsabilă de lucrările de amenajare contra inundațiilor: un condamnat penal care încasează 20.000 de lei pe lună
Recomandări
Cine are 3 miliarde de lei pe mână la Apele Române, instituția responsabilă de lucrările de amenajare contra inundațiilor: un condamnat penal care încasează 20.000 de lei pe lună

5Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

 


Citește și:

VIDEO / Stația de metrou cu pelicule cinematografice pe pereți. ”Favorit” se mută în subteran

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News