„Treaba mică” în secția de votare

În vârstă de 70 de ani, Aleksandr Lukașenko s-a prezentat duminică dimineață însoțit de câinele său, Umka, la o secție de votare organizată în cadrul Universității de Stat de Cultură Fizică din Minsk.

În timp ce membrii comisiei îl așteptau în picioare pe Aleksandr Lukașenko, animalul de companie din rasa spitz s-a oprit în pragul ușii pentru a-și satisface nevoile fiziologice.

Apoi, în ritm alert, cățelul și-a urmat stăpânul care se întreținea amical cu cei aflați în secția de vot.

Umka, în centrul opiniei publice

Patrupedul a ajuns în centrul opiniei publice de nenumărate ori: ba stând în brațele liderului belarus în timp ce acesta dădea indicații unor generali, ba stând culcat pe masă printre tacâmuri.

Unii internauți au criticat „dragostea excesivă” a lui Aleksandr Lukașenko pentru animal, probabil încercând să sugereze că spitz-ul este prea răsfățat.

Alegeri cu final așteptat

Belarușii au început duminică să voteze în alegerile prezidențiale destinate să îl realeagă pentru al șaptelea mandat consecutiv pe președintele Aleksandr Lukașenko, relatează AFP.

Urnele s-au deschis la ora locală 08:00 (05:00 GMT) și vor rămâne deschise până la ora 20:00 (17:00 GMT).

Alegerile din Belarus funcționează pe un sistem de majoritate simplă, în care cetățenii votează pentru șeful statului și legislativ o dată la cinci ani.

Agenția de presă de stat BelTA a raportat vineri că, după trei zile de vot anticipat, prezența la vot a fost de 27,15%.

Potrivit unui sondaj de opinie realizat în decembrie, care a intervievat 1.500 de persoane, 85,5% dintre alegătorii înregistrați au indicat că vor vota la alegerile programate în ianuarie 2025.

Rezultatele sunt așteptate până pe 5 februarie, iar un al doilea tur, dacă este necesar, va avea loc pe 12 februarie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.