În volum, Dăncilă susține că Dan ar fi cerut îndepărtarea bannerelor în care apărea fostul candidat la prezidențiale. 

„Nu a existat un asemenea episod. Nu știu de unde, în ce fel, dar doamna Dăncilă are o dorință exagerată de a întoarce adevărul în favoarea propriei perspective”, spune Carmen Dan, pentru Libertatea.

Aceasta invocă un moment la 3 – 4 luni de la alegerile prezidențiale din 2019, adică în 2020, când ar fi cerut să fie date jos afișele electorale din sediul unei organizații din județul Teleorman, pentru ca acestea să fie înlocuite eventual cu afișe ale candidaților la alegerile locale ce trebuiau să aibă loc în vara lui 2020.

„A fost o singură discuție, la o ședință a organizației Videle, la 3 – 4 luni de la alegerile prezidențiale, deci după terminarea campaniei electorale, când am spus că da, putem da jos afișele cu candidatul nostru la prezidențiale din interiorul organizației. De aici până la a da jos bannerele, nici vorbă de așa ceva. Nici măcar nu eu am provocat discuția. Sediul plătit de Carmen Dan, cu utilități plătite de Carmen Dan, ne pregăteam pentru locale, era normal să dăm jos afișele”, susține Carmen Dan.

„A obținut funcții nemeritate”

Întrebată de ce crede că Viorica Dăncilă vine cu asemenea reproșuri la doi ani după prezidențiale, Carmen Dan răspunde tranșant: „Mă întreb și eu. Dacă avea ceva de spus, trebuia să o facă atunci. Eu cred că nu-și dorește decât atenție. E greu când ai impresia că te pricepi la toate și că toate funcțiile pe care le-a obținut nemeritat te reprezintă. Să nu uite că Liviu Dragnea a făcut-o premier”.

„Am reușit să o cunosc în perioada în care am colaborat, în locul domniei sale aș fi rezervată și atentă. Nu face bine partidului, dacă tot pretinde că este social-democrată, așa cum o tot spune. Repet, eu cred că duce lipsă de atenție”, mai spune fostul ministru de interne.

carmen dan 20180925114904_OGN_1603-01Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10


Citeşte şi:

Bucureștiul devine de luni capitala cu unele dintre cele mai relaxate restricții COVID din Europa

O femeie de 73 de ani din Bacău, cu afecțiuni cronice, a murit în ziua în care s-a vaccinat. Autoritățile spun că decesul nu are legătură cu imunizarea

Primul manager de spital de care a scăpat Nicușor Dan a fost numit pe aceeași poziție la Spitalul de Pediatrie Ploiești

În Columbia toată lumea știe cine este soția lui Giovanni Becali. L-au eliberat imediat dintr-o pușcărie din Bogota când au aflat cum o cheamă
PARTENERI - GSP.RO
În Columbia toată lumea știe cine este soția lui Giovanni Becali. L-au eliberat imediat dintr-o pușcărie din Bogota când au aflat cum o cheamă
BOMBĂ! Familia Halep, ÎNGROPATĂ în datorii. Suma e colosală, de ordinul milioanelor de euro
Playtech.ro
BOMBĂ! Familia Halep, ÎNGROPATĂ în datorii. Suma e colosală, de ordinul milioanelor de euro
Animație: Cum s-a petrecut accidentul în care a murit tânărul polițist Ionuţ Negrilă. Motocicleta s-a rupt în două
Observatornews.ro
Animație: Cum s-a petrecut accidentul în care a murit tânărul polițist Ionuţ Negrilă. Motocicleta s-a rupt în două
Horoscop 27 februarie 2021. Racii au parte de momente neplăcute în relațiile cu cei din anturajul apropiat
HOROSCOP
Horoscop 27 februarie 2021. Racii au parte de momente neplăcute în relațiile cu cei din anturajul apropiat
Sute de biluțe misterioase au apărut în casa unei femei și nimeni nu știa ce sunt. Un expert i-a dat răspunsul
Știrileprotv.ro
Sute de biluțe misterioase au apărut în casa unei femei și nimeni nu știa ce sunt. Un expert i-a dat răspunsul
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
Telekomsport
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
Dacă nu ai economii care să-ți acopere un an, e bine să fii prudent. Află tot ce trebuie să știi despre economisire (Publicitate)
PUBLICITATE
Dacă nu ai economii care să-ți acopere un an, e bine să fii prudent. Află tot ce trebuie să știi despre economisire (Publicitate)