De Viorel Tudorache,

  • Mănescu, în 2012: ”Investiția a fost 1,3 milioane lei”
  • Primăria Sector 6, în 2019: ”Investiția a fost 3,12 milioane lei”

Terenul de fotbal din curtea liceului reprezintă un subiect controversat și după șapte ani de la inaugurare. Suma investiției îi preocupă încă pe contribuabili, care cred că prețurile pentru construcția bazei au fost mult umflate de foștii edili ai sectorului 6, Cristian Poteraș și Rareș Mănescu.

Libertatea a redeschis “Dosarul Eliade”, după o sesizare trimisă pe email-ul redacției de un cititor.

Început pe vremea lui Poteraș, încheiat în mandatul lui Mănescu

Terenul de fotbal de la Liceul “Mircea Eliade”

Baza sportivă, care cuprinde un teren de fotbal cu gazon artificial de 93 de metri lungime şi 50 metri lăţime, iluminare nocturnă, vestiare, spații pentru arbitri, puncte sanitare și sală de încălzire pentru sportivi, a fost finanțată de Primăria Sectorului 6, prin Administraţiei Şcolilor Sector 6.

Lucrările au început în aprilie 2011, în mandatul primarului Cristian Poteraș, iar recepția s-a făcut în iulie 2012, pe vremea primarului Rareș Mănescu.

Un cioban de 19 ani s-a întâlnit cu o ursoaică cu doi pui.  Gestul care i-a salvat viața
Recomandări

Un cioban de 19 ani s-a întâlnit cu o ursoaică cu doi pui. Gestul care i-a salvat viața

Cifrele au crescut, apoi s-au micșorat   

În perioada 2011-2012 s-au vehiculat mai multe sume. Potrivit puterea.ro, pe 10 februarie 2011 s-ar fi alocat 920.000 de lei (în jur de 194.000 de euro).

Sursa citată susține că ar mai fi existat două rectificări bugetare, în urma cărora suma s-ar fi triplat. Astfel, pe 19 aprile 2011 s-ar fi ajuns la 1.720.000 de lei (în jur de 360.300 de euro), iar în 27 octombrie 2011, suma investită a crescut la 3.220.000 de lei (puțin sub 680.000 de euro).

Terenul a fost inaugurat, în 2012, de primarul de atunci, Rareș Mănescu, alături de fostul fotbalist George Ogăraru

Cifrele s-au micșorat însă brusc în nouă luni. Pe 26 iulie 2012, cu ocazia inaugurării terenului, urmașul lui Poteraș în fruntea Primăriei Sectorului 6, Rareș Mănescu, a declarat că “valoarea totală a investiției este de 1.300.000 de lei și este suportată din bugetul local”.

Calvarul unei familii din București după ce și-au dat în chirie apartamentul unei agenții imobiliare
Recomandări

Calvarul unei familii din București după ce și-au dat în chirie apartamentul unei agenții imobiliare

Adevărata valoare a investiției

La șapte ani distanță, Primăria Sectorului 6 a furnizat, la solicitarea Libertatea, sumele din documente. Potrivit acestora, valoarea totală a investiției a fost, de fapt, 3.120.484,93 lei, cu TVA, circa 720.666 euro.

Comunicatul Primăriei Sectorului 6:

”Terenul de fotbal, având o suprafaţă de 4.140 metri pătraţi, a fost finalizat în anul 2012. Valoarea totală a investiţiei a fost de 2.516.520,1 lei, fără TVA, defalcată astfel:

  • Lucrări demolare şi relocare utilităţi – 603.964,82 lei
  • Teren de fotbal (amenajare teren, gazon artificial, împrejmuire teren) – 1.761.151,08 lei
  • Vestiare – 652.869,39 lei; nocturnă – 102.499,64 lei

Costurile de întreţinere sunt suportate integral de către unitatea de învăţământ, din resurse proprii şi cu personal propriu.

Proiectarea a fost efectuată de către operatorul economic SC ACTIV INVEST CONSTRUCT SRL, iar execuţia lucrărilor a fost efectuată de către operatorul economic SC TFT INVEST SRL”, se arată în comunicatul remis de Primăria Sectorului 6 ziarului Libertatea.

După 22 de ani de trăit în SUA, medicul Daniela Bota a vrut să se întoarcă în România ca să salveze vieți. Ce a urmat după ce a vrut să își echivaleze studiile facute în SUA
Recomandări

După 22 de ani de trăit în SUA, medicul Daniela Bota a vrut să se întoarcă în România ca să salveze vieți. Ce a urmat după ce a vrut să își echivaleze studiile facute în SUA

Mătușa și vărul, acționari

Potrivit Rise, o parte din banii publici investiți în baza sportivă de la “Eliade” a intrat în conturile unei firme ce era condusă prin interpuși de foștii primari ai sectorului 6, Cristian Poteraș și Rareș Mănescu.

E vorba de SC TFT Invest SRL, cu sediul în Giurgiu, care ar fi încasat 1.226.000 de lei de la bugetul local pentru lucrările de la “Eliade”.

TFT Invest a fost înființată de mătușa europarlamentarei Ramona Mănescu, soția lui Rareș Mănescu, iar din 2005 în acționariat a intrat și vărul fostei soții a lui Cristian Poteraș.

Astăzi, societatea e deținută de Eugen Gheorghe, fost consilier local PDL în sectorul 6 (2008-2012), fost vicepreședinte al PSD Giurgiu, potrivit unui articol din România liberă.

În total, Rise a inventariat contracte în valoare de 57 de milioane de lei, atribuite prin SEAP (achiziții publice) către TFT Invest, în perioada 2007- aprilie 2015, de Direcția Generală de Asistență Socială și de Protecția Copilului Sectorul 6 și de Administrația Școlilor Sector 6, entități subordonate Primăriei Sectorului 6.

Proiectant controversat

Proiectantul terenului de fotbal cu vestiare de la “Eliade” are și el un istoric controversat. SC Activ Invest Construct SRL, acum în insolvență, aparține omului de afaceri Sandu Staicu, devenit cunoscut publicului larg în urma scandalului care a condus la condamnarea lui Dragoș Băsescu, nepotul fostului preşedinte al României Traian Băsescu, la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă.

Dragoș Băsescu a fost găsit vinovat că i-a cerut afaceristului Sandu Staicu (denunțător în cauză) suma de un milion de euro, pentru intervenții la DIICOT. În 2014, Staicu a fost cercetat de DIICOT pentru infracțiunile de delapidare, spălare de bani, evaziune fiscală și aderare la grup infracțional organizat.

Stenogramă 2012: “Trebuie să știm de ce crește suma”

Sorin Dina este unul dintre consilierii care l-au înfruntat constant pe fostul primar Cristian Poteraș în timpul ”Afacerii Eliade”.

Sorin Dina

“Acest obiectiv a început cu o sumă care creşte încontinuu şi dacă creşte, trebuie să ştim şi noi de ce şi cum… Eu nu vorbesc decât de respectarea legii privind accesul liber la informațiile publice, drepturi pe care dv., cu bună-ştiință, mi-l obstrucționați, domnule primar, prin reprezentanți, prin aparatul de specialitate al dv.”, se arată în procesul-verbal al ședinței Consiliului Local din 31 ianuarie 2012.

Contactat de Libertatea, Dina a declarat: “La vremea aceea exista o opacitate în cadrul Primăriei cu privire la anumite aspecte, dar, teoretic, la execuția bugetară nu se poate să fie o sumă pe hârtie și alta reală”.

Ion Toma

În 2012, am auzit niște sume, dar nu pot să spun că sunt sumele alea. Noi suntem ca primarii, semnăm de predare-primire, atât. Liceul doar administrează baza. Mai rugăm câte un părinte să dea câte o bidinea cu var prin vestiare.

Ion Toma, directorul LPS Mircea Eliade:


Citeşte şi:

Regizorul filmului-protest „Les Miserables”, premiat la Cannes, a găsit la București aceleași probleme ca-n Paris: “Îi susțin pe români să iasă în stradă. Au ajuns la putere unii cărora le pasă doar de propriile interese”

Fricile unui scriitor irakian, care a trăit toată viața sub teroare: „Mi-e teamă să plec din țară. Emigranții își rup din amintiri și din suflet”

Poarta durerii. Nimeni nu e responsabil pentru moartea, în curtea școlii, a unei copile de 7 ani? „Indiferența voastră ne ucide”, acuză elevii

La 4 ani era declarată „cea mai frumoasă fată din lume”. Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist
GSP.RO

La 4 ani era declarată „cea mai frumoasă fată din lume”. Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist

Horoscop 6 decembrie 2019. Este o zi dificilă pentru Raci
HOROSCOP

Horoscop 6 decembrie 2019. Este o zi dificilă pentru Raci