De Petre Dobrescu,

Vasile Zglobiu, în vârstă de 48 de ani, și-a invitat un prieten la un pahar. Cei doi s-au cinstit până când invitatul, beat fiind, a decis să rămână peste noapte acolo, a notat bzi.ro.

Între cei doi a intervenit un scandal, iar gazda și-a ucis invitatul. Când a realizat ce a făcut, a decis să nu spună la nimeni și a stat o săptămână cu cadavrul acestuia în casă.

„În jurul datei de 23 octombrie 2019, după ce a consumat băuturi alcoolice în locuința sa cu victima, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu obiecte contondente.

În urma loviturilor primite, victima a decedat”, a declarat ieri Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

„Potrivit analizelor, cadavrul victimei a fost ținut în casa respectivă între cinci și șapte zile. La audieri, inculpatul a recunoscut comiterea faptei și a susținut că o regretă.

Acesta a mai afirmat că cel care ar fi deschis conflictul ar fi fost invitatul său”, a mai subliniat Mihaela Apostol.

Criminalul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Polițiștii au fost sesizați de către rudele victimei că aceasta a dispărut de acasă.

Înalta Curte repune pe rol cazul de prelevare de organe, relatat de Libertatea, și-i recheamă la audieri pe procurorul și pe medicul acuzați de DNA că au luat ilegal organele!
Recomandări

Înalta Curte repune pe rol cazul de prelevare de organe, relatat de Libertatea, și-i recheamă la audieri pe procurorul și pe medicul acuzați de DNA că au luat ilegal organele!

Oamenii legii au refăcut traseul victimei și au ajuns la poarta lui Vasile Zglobiu. Acesta a recunoscut totul.

Cadavrul în plină putrefacție al victimei a fost transportat la Institutul de Medicină Legală din Iași. Medicii legiști au constatat că victima a suferit o moarte violentă.

Aceasta a suferit un traumatism toraco-abdominal, multiple fracturi costale și rupturi hepatice.

Mai mult, specialiștii au constatat că bărbatul fusese ucis în urmă cu aproximativ cinci-șapte zile.  Imediat, Vasile Zglobiu a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au formulat pe numele său o propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Tribunalul Iași a admis propunerea. 

De remarcat este faptul că, înainte de arestare, individul fost expertizat, medicii din cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” constatând că acesta a avut discernământ în momentul comiterii faptei.

Citeşte şi:

Fals de proporții în lumea medicală: Alexandru Checheriţă, șeful Comisiei de Nefrologie din România, a devenit medic primar printr-o derogare inventată direct în calculatorul Ministerului Sănătății!

Un bărbat a murit după ce a mâncat 41 de ouă. Pariul pus din cauza unui scandal i-a fost fatal

Doi români, arestați în Italia după ce ar fi jefuit două bătrâne de peste 90 de ani. S-au dat drept asistenți sociali pentru a le fura bijuteriile și banii

Benny scos din sărite: „M-am uitat pe Instagramul Cristinei Neagu și mi-era rușine, frate!”
GSP.RO

Benny scos din sărite: „M-am uitat pe Instagramul Cristinei Neagu și mi-era rușine, frate!”

Horoscop 7 decembrie 2019. Taurii sunt năpădiți de gânduri triste
HOROSCOP

Horoscop 7 decembrie 2019. Taurii sunt năpădiți de gânduri triste