România a ajuns la 1.534.942 de cazuri COVID confirmate, dintre care 1.300.368 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ceea ce privește situația din ultimele 24 de ore, numărul cazurilor noi confirmate se ridică la 15.410, fiind efectuate mai puține teste decât în zilele precedente, când au fost și mult mai multe cazuri.

Mai exact, autoritățile au confirmat cazurile noi, precum și cele retestate pozitiv (1.283) dintr-un nu,ăr de 66.076 de teste – dintre care 25.032 PCR și și 41.044 de teste rapide antigenice.

Cele mai multe cazuri noi sunt în București, respectiv 2.389.

Bilanț COVID: 15.410 de cazuri noi, după un număr mai scăzut de teste. 357 de decese și un nou maxim la ATI

357 de decese anunțate astăzi

În ultimele 24 de ore, 356 de persoane și-au pierdut viața. Este anunțat și un deces survenit în luna septembrie 2021.

Dintre cele 357 de decese, cele mai multe au fost la categoria 70-79 de ani – respectiv 128.

Alte 4 au fost la categoria de vârstă 30-39 ani, 14 la categoria de vârstă 40-49 ani, 40 la categoria de vârstă 50-59 ani, 78 la categoria de vârstă 60-69 ani și 93 la categoria de vârstă peste 80 ani.

261 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 19 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 77 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 357 de pacienți decedați, 324 erau nevaccinați și 33 vaccinați.

Cei 33 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse îngrupele de vârstă 40-49 de ani și peste 80 de ani. 27 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități.

Până astăzi, 43.844 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Un nou maxim la ATI

În prezent, 20.071 sunt internate în țară cu COVID. Dintre acestea, 1.848 sunt internate la ATI, un nou nivel fără precedent, în contextul în care nu mai sunt paturi libere de câteva zile, iar mai mulți pacienți au fost transferați în alte țări, precum Polonia, Ungaria și Austria.

Din totalul pacienților internați, 481 sunt minori, 437 fiind internați în secții și 44 la ATI.

Alte 146.634 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 18.738 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.908 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 92 de persoane.

Bilanțul, anunțat diferit

Procedura a fost modificată de câteva zile, iar de acum autoritățile anunță mai întâi, în jurul orei 10.30, numărul cazurilor noi și al deceselor. Schimbarea a venit după ce România a înregistrat cel mai negru bilanț COVID, iar informațiile au fost difuzate înainte de anunțul oficial, în anumite mass-media. Pe 19 octombrie, au fost anunțate 574 de decese și 18.863 de cazuri noi.

Astfel, pentru a evita ca un bilanț neoficial să circule în spațiul public, Grupul de Comunicare Strategică a schimbat, inclusiv la cererea jurnaliștilor, procedura în care aceste date importante privind evoluția crizei de COVID sunt transmise. În continuare, ca și până acum, bilanțul detaliat este transmis în jurul orei 13.

Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:

Foto: Dumitru Angelescu

 
Citeşte şi:

După Ungaria, și Polonia a început să preia pacienți cu COVID ai României. Trei bolnavi în stare critică sunt transferați azi

Ciucă premier: până acum am pus grade pe umăr campaniei de vaccinare, DSP-urilor și unor spitale, acum vrem să militarizăm tot Guvernul

Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, indemnizație de ministru și pensie specială de la stat în același timp: 70.000 de euro pe an

     
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
ȘOC! De ce s-a despărțit Adela Popescu de cel mai bogat bărbat din viața ei. Vedeta nu a mai vrut să audă de el
Playtech.ro
ȘOC! De ce s-a despărțit Adela Popescu de cel mai bogat bărbat din viața ei. Vedeta nu a mai vrut să audă de el
Torturat de părinți până aproape de moarte, un băiețel a reușit să schimbe legea în Marea Britanie: "Am plâns în hohote când l-am întâlnit prima dată"
Observatornews.ro
Torturat de părinți până aproape de moarte, un băiețel a reușit să schimbe legea în Marea Britanie: "Am plâns în hohote când l-am întâlnit prima dată"
Horoscop 3 decembrie 2021. Capricornii ar vrea să asiste neutru la disputele unor apropiați, dar e greu să reziste
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2021. Capricornii ar vrea să asiste neutru la disputele unor apropiați, dar e greu să reziste
Toate țările trebuie să se pregătească pentru valul de infectări cu Omicron. Anunțul făcut de OMS
Știrileprotv.ro
Toate țările trebuie să se pregătească pentru valul de infectări cu Omicron. Anunțul făcut de OMS
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Tips & tricks de la editorii ELLE ca să-ți alegi cele mai cool piese de sezon
PUBLICITATE
Tips & tricks de la editorii ELLE ca să-ți alegi cele mai cool piese de sezon