Grupul de Comunicare Strategică a confirmat joi 489 de decese COVID, dintre care 434 au avut loc în ultimele 24 de ore.

Este vorba despre 255 bărbați și 234 femei, pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 489 de decese, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani. Este vorba despre o pacientă din Maramureș de 21 de ani, care prezenta comorbidități și era nevaccinată, și de o altă pacientă din Arad de 28 de ani, care prezenta comorbidități și era nevaccinată.

Alte cinci decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 19 la categoria de vârstă 40-49 ani, 49 la categoria de vârstă 50-59 ani, 116 la categoria de vârstă 60-69 ani, 152 la categoria de vârstă 70-79 ani și 146 la categoria de vârstă peste 80 ani.

455 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 7 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 27 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 55 de decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Galați, Harghita, Ilfov, Iași, Mureș, Neamț, Suceava, Vaslui, Vrancea și Municipiul București, în luna octombrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 434 de decese.

Din totalul de 489 de pacienți decedați, 440 erau nevaccinați și 49 vaccinați. Cei 49 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 de ani și peste 80 de ani. 48 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități.

Până astăzi, 49.604 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

8.971 de noi infectări

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.971 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 125 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.020 teste RT-PCR (11.200 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.820 la cerere) și 38.369 de teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.250 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 4 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.685.264 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 8.910 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.453.774 de pacienți au fost declarați vindecați.

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în București (1.121), Prahova (650), Brașov (518), Bihor (477), Cluj (437), Timiș (434).

Alți 489 de pacienți COVID au murit, inclusiv două tinere de 21 și 28 de ani. Numărul infectărilor a scăzut la 8.971

1.902 pacienți la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.316. Dintre acestea, 1.902 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 362 sunt minori, 329 fiind internați în secții și 33 la ATI.

Pe teritoriul României, 144.856 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 18.719 persoane se află în izolare instituționalizată.

De asemenea, 63.300 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 92 de persoane.

Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:

Foto: Dumitru Angelescu

Citeşte şi:

Cum a reușit o insulă cu sistem sanitar deficitar să învingă diviziunea politică și dezinformarea pentru a obține o rată mare de vaccinare anti-COVID

Lista școlilor și grădinițelor din București care încep luni cursurile în format fizic. Aproape 80% au o rată de vaccinare de peste 60%

Octavian Jurma: La mijlocul lunii decembrie, numărul de decese va scădea la 200 pe zi

FOTO „Vi se pare atât de incitant?” » Sexy-avocata din Cluj, declarații incendiare: „Experimentez și alte activități”
PARTENERI - GSP.RO
FOTO „Vi se pare atât de incitant?” » Sexy-avocata din Cluj, declarații incendiare: „Experimentez și alte activități”
Ce se întâmplă cu fix 72 de ore înainte să mori. Primul semn care apare, oamenii de știință au făcut descoperirea
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu fix 72 de ore înainte să mori. Primul semn care apare, oamenii de știință au făcut descoperirea
Ultimul mesaj lăsat de poliţistul de 26 de ani care s-a sinucis după o ceartă cu iubita
Observatornews.ro
Ultimul mesaj lăsat de poliţistul de 26 de ani care s-a sinucis după o ceartă cu iubita
Horoscop 27 noiembrie 2021. Berbecii sunt înclinați spre decizii care nu le fac cinste, doar ei pot evita acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2021. Berbecii sunt înclinați spre decizii care nu le fac cinste, doar ei pot evita acest lucru
Mișcarea neașteptată făcută de Revolut. Mulți români vor fi surprinși. Ce s-a întâmplat
Știrileprotv.ro
Mișcarea neașteptată făcută de Revolut. Mulți români vor fi surprinși. Ce s-a întâmplat
EXCLUSIV | Detalii mai puţin ştiute despre Miss Universe România. Carmina dărâmă prejudecăţile
Telekomsport
EXCLUSIV | Detalii mai puţin ştiute despre Miss Universe România. Carmina dărâmă prejudecăţile
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie