Lucrează opt ore cu carte de muncă

“Dacă o practici cu implicare, poţi câştiga foarte mulţi bani. Am un program de opt ore pe zi, carte de muncă, plătesc impozite la stat, totul este la vedere. Acum am ajuns să câştig 11.000 de euro pe lună. Evident, la început nu făceam atâţia bani, dar acum pot spune că am căpătat experienţă” ne-a spus modelul. De ce model? “Noi, fetele care lucrăm aici, suntem «modele», iar cei cu care interacţionăm sunt «membri»” (n.r. – nu clienţi), ne-a spus videochatista. Devious Angell susţine că rareori ajunge să se dezbrace şi că nu a fost niciodată nevoită să apleleze la jucării sexuale, în schimb este foarte atentă atunci când îşi alege ţinutele. “Am avut noroc că fetele de aici m-au ajutat, am învăţat mult de la ele. La început eram solicitată de membri mai des să mă dezbrac, însă încet, încet am ajuns să-i cunosc şi să interacţionez cu ei. Acum sunt mai mult confidenta şi terapeuta lor”, se laudă ea. Şi nu o caută doar bărbaţii dornici să încerce sexul virtual.

Şi-a împăcat clienţii cu soţiile

“Am membri bărbaţi, femei, dar şi cupluri. Mulţi intră în privat pentru că nu au cu cine vorbi, cu cine comunica. Vor o persoană care să-i înţeleagă şi cu care să vorbească despre problemele lor. Sunt oameni cu foarte mulţi bani, dar care sunt singuri. Mi s-a întâmplat de multe ori să conving un membru care îmi cerea de la început să mă dezbrac, să-mi facă confidenţe şi am ajuns să stăm ore în şir la discuţii”. Iar terapia ei a dat şi roade… “Am dat sfaturi multor bărbaţi despre cum să-şi îmbunătăţească relaţia cu soţia, cu copiii, chiar dacă am riscat. Pentru că în momentul în care şi-au rezolvat problema de familie, i-am pierdut şi nu au mai intrat. Dar am şi mulţi membri fideli”, ne-a mai dezvăluit bruneta care, recent, şi-a îmbunătăţit aspectul cu o pereche de silicoane. Devious Angell se mândreşte că face parte din primele zece videochatiste din lume, ea fiind votată intens de membrii acestei comunităţi. Recent, s-a întors din Statele Unite, unde a participat la un concurs, la care (alături de managerul ei) a primit premiul pentru “Cel mai bun studio din lume”. “Pentru mine este o mândrie!”, susţine bruneta.

Directoare la spitalul din Baia Mare pe baza unei diplome false: a înlocuit poza și nota de pe actul de studii al unui bărbat
Recomandări
Directoare la spitalul din Baia Mare pe baza unei diplome false: a înlocuit poza și nota de pe actul de studii al unui bărbat

Regim de viaţă ca-n sportul de performanţă

Dar cum a ajuns la astfel de performanţe? “Am căpătat încrederea membrilor cu naturaleţea mea şi cu veselia. Sunt tot timpul binedispusă. Când vin la muncă uit de probleme. De altfel, această meserie mi-a schimbat stilul de viaţă. Eu dorm opt ore pe zi, nu beau, nu fumez, nu pierd nopţile în club, iar viaţa socială s-a redus mult. Trebuie să fiu odihnită ca să mă pot concentra a doua zi la muncă şi să fac performanţă”. Deşi trăieşte într-o societate plină de inhibiţii, familia ei i-a acceptat meseria: “Am noroc că mama şi sora mea, care ştiu cu ce mă ocup, mă susţin foarte mult. Nu mă judecă. Iar iubitul meu ştie ce fac, mă încurajează şi lui îi povestesc tot ce vorbesc cu membrii atunci când mă întreabă. Am ajuns să cunosc atât de bine psihologia bărbatului, că aş putea scrie o carte. Poate chiar o să o scriu într-o zi. Până atunci voi urma şi Facultatea de Psihologie, pentru că acum pot spune că, practic, am ajuns să fiu terapeutul membrilor care intră pe chat în privat”, explică Devious Angell. Videochatista şi-a îndrăgit atât de tare activitatea încât a ajuns să stea după program în faţa camerei: “Îmi întreb membrii de la început ce fac. Dacă sunt în regulă. Mă arăt interesată de ce vor, de ce îşi doresc, practic aici este vorba despre interesul pe care îl acorzi unui om. Eu îi fac să se simtă importanţi, unici, nu îi judec şi îi înţeleg. Aşa am ajuns să ţin un membru zece ore pe privat, fără întrerupere. Şi asta înseamnă mulţi bani”.

Ucraina poate pierde până la o treime din populație. Specialiștii prevăd o catastrofă demografică după război
Recomandări
Ucraina poate pierde până la o treime din populație. Specialiștii prevăd o catastrofă demografică după război

Are 43 de colege în «vila-birou»Ce face pentru bărbați, în fața camerei, e greu de crezut! Cum reușește videochatista româncă ”Îngerul Pervers” să câștige 11.000 € pe lună

Vila în care îşi desfăşoară Devious Angell activitatea alături de cele 43 de colege este proaspăt renovată. “Ne-a luat mai bine de un an să punem la punct planul de business, să înţelegem cum faci aceasta afacere perfect legal, cum recrutezi personalul potrivit. E un business sigur pentru că faci afaceri cu oameni respectabili din SUA şi din Uniunea Europeană, unde există peste 20 de ani de tradiţie în acest domeniu. Nu ştiu cum o văd altii, dar eu o văd ca un export de estetică, improvizaţie şi terapie. Adesea se văd blocuri de birouri din sticlă în spatele persoanelor care intră în discuţie cu fetele. Oamenii ăştia au nevoie de un receptor empatic”, explică managerul Robert Vanderty (foto), şeful “Îngerului pervers”.

Urmărește-ne pe Google News
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară! ATENȚIE, IMAGINI SENSIBILE
GSP.RO
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară! ATENȚIE, IMAGINI SENSIBILE
ȘOC! Joe Biden, veste de ultimă oră pentru România! Anunțul ULUITOR, ce se întâmplă chiar acum în țară
Playtech.ro
ȘOC! Joe Biden, veste de ultimă oră pentru România! Anunțul ULUITOR, ce se întâmplă chiar acum în țară
Coadă la instalaţiile de GPL pentru maşini. În cât timp se amortizează costul montării, de 1.100 de euro
Observatornews.ro
Coadă la instalaţiile de GPL pentru maşini. În cât timp se amortizează costul montării, de 1.100 de euro
Horoscop 30 iunie 2022. Racii pot fi subiectul unor discuții foarte neplăcute și să strângă emoții și sentimente negative
HOROSCOP
Horoscop 30 iunie 2022. Racii pot fi subiectul unor discuții foarte neplăcute și să strângă emoții și sentimente negative
Descoperire incredibilă lângă baza care adăpostește arsenalul nuclear al NATO în Europa. Ce a găsit poliția
Știrileprotv.ro
Descoperire incredibilă lângă baza care adăpostește arsenalul nuclear al NATO în Europa. Ce a găsit poliția
Decesul care a încremenit ţara! Cântăreaţa, găsită spânzurată, la câteva zile după un mesaj misterios: "Dacă mi se întâmplă ceva, ştiţi"
Orangesport.ro
Decesul care a încremenit ţara! Cântăreaţa, găsită spânzurată, la câteva zile după un mesaj misterios: "Dacă mi se întâmplă ceva, ştiţi"
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea