„L-aș fi întrebat dacă printre obiectivele mandatului său, dacă-l câștigă acum, se numără și eliberarea catedrei de profesor de fizică de la Liceul Brukenthal din Sibiu, pe care o ține ocupată de 19 ani. Așa cum a ținut-o ocupată două luni Primăria Sibiului, în 2014, când candida la Președinție. Că dacă cumva pierde, să se întoarcă la Primărie, deci este o stilistică a președintelui asta, dar aici este vorba de 19 ani și cu cinci ani de mandat acum fac 25 de ani, un sfert de veac, în care catedra de fizică de la Brukenthal rămâne fără titular, că vrea să și-o păstreze domnul Iohannis. Domnul Iohannis care va ieși la pensie, potrivit legii actuale, peste cinci ani, prin urmare nu va mai putea să predea la liceu. Și aș fi fost curios dacă o eliberează. Asta era prima întrebare”, a dezvăluit CTP, la Digi 24.

„A doua întrebare ar fi fost: avem două bare de metal, oțel, identice ca formă, culoare, aspect, tot. Una e magnetizată, una nu. Cum ne dăm seama care e aia magnetizată? Că ele se atrag, nu? Dar nu știi care pe care o atrage. Cum faci să-ți dai seama care dintre ele este cea magnetizată?”, a spus CTP.

„Și l-aș mai fi întrebat ce forță stă în spatele dezintegrării radioactive. A uraniului, de pildă. De la reactorul de la Cernavodă, ăla 3, 4, cu chinezii, ce-a fost întrebat pe acolo. Și aș fi așteptat niște răspunsuri foarte bine argumentate din partea dlui Iohannis”, a adăugat CTP, după care a devoalat răspunsul la întrebarea cu barele de metal.

Gazetarul Cristian Tudor Popescu, invitat inițial la discuția de la BCU, a explicat săptămâna aceasta, la Digi 24, de ce nu s-a aflat pe lista participanților la dezbaterea organizată de președintele Klaus Iohannis înaintea turului al doilea al alegerilor prezidențiale de duminică.

„Mulți au spus că eu n-am dreptul să comentez acum, pentru că am refuzat invitația să fiu acolo. Nu-i adevărat! Am dreptul să comentez, pentru că nu m-am dus! Și dacă m-aș fi dus și aș fi rămas până la sfârșit, înscriindu-mă în mis-en-place-ul ăla și-n desfășurarea respectivă, într-adevăr, acum trebuia să tac chitic, n-aveam ce să comentez. Dar eu nu m-am dus!”, a precizat Cristian Tudor Popescu, vineri seara, la Digi24.

„S-au evitat multe situații neplăcute acolo”, a adăugat el, referindu-se la absența sa de la dezbatere.

Cristian Tudor Popescu a anunțat, luni, că nu va participa la dezbaterea organizată de către președintele Klaus Iohannis, la Biblioteca Centrală Universitară (BCU), deoarece invitațiile adresate jurnaliștilor nu au fost pe numele instituției, ci au fost adresate nominal. ”Arată ca o recepție exclusivistă”, declara, atunci, jurnalistul.

FOTO: Facebook.com/CTPopescu

Citeşte şi:

Un cunoscut activist îl acuză pe Cristian Tudor Popescu de rasism: ”Să-și ceară scuze romilor, dar și majoritarilor, pentru derapajele sale”

Cum arată buletinul de vot pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale 2019

7 superlecturi de weekend. De la tragedia din Timișoara și controversata dezbatere electorală, până la lentoarea vieții celor mai rapizi oameni din lume

„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
PARTENERI - GSP.RO
„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
Prinsă în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia
Playtech.ro
Prinsă în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia
Ultimul mesaj al unei mame din Anglia pentru soțul ei, înainte să moară într-o cameră alăturată: ”Ai câștigat!”
Observatornews.ro
Ultimul mesaj al unei mame din Anglia pentru soțul ei, înainte să moară într-o cameră alăturată: ”Ai câștigat!”
Horoscop 10 mai 2021. Vărsătorii caută stabilitatea, dar prin mijloace greșite, apelând la trucuri incorecte
HOROSCOP
Horoscop 10 mai 2021. Vărsătorii caută stabilitatea, dar prin mijloace greșite, apelând la trucuri incorecte
Anunț important pentru românii care vor lucra în străinătate. Ce se va întâmpla cu ei
Știrileprotv.ro
Anunț important pentru românii care vor lucra în străinătate. Ce se va întâmpla cu ei
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Începe Microbist de România, primul show cu suporteri, pentru suporteri!
PUBLICITATE
Începe Microbist de România, primul show cu suporteri, pentru suporteri!