Ce se întâmplă cu familia atacatorului de la Târgul de Crăciun din Strasbourg

Ce se întâmplă cu familia atacatorului de la Târgul de Crăciun din Strasbourg

Parchetul din Paris a anunțat că a ridicat, sâmbătă, ordinul de reţinere a patru membri ai familiei lui Cherif Chekatt, continuând cercetările pentru trei membri ai anturajului apropiat al atacatorului.

„Ordinul de reţinere a patru membri ai familiei lui Cherif Chekatt a fost ridicat astăzi în absenţa unor elemente incriminatorii în acest stadiu” al anchetei, a indicat parchetul. Este vorba de părinţii săi şi de doi dintre fraţii săi, dintre care unii s-au prezentat ei înşişi autorităţilor, potrivit Agerpres.

Cherif Chekkat, în vârstă de 29 de ani, a pătruns, marţi seara, în zona Târgului de Crăciun pe podul Corbeau și a deschis focul.

În urma atacului, au murit patru persoane, printre care și jurnalistul italian Antonio Megalizzi, în vârstă de 28 de ani. Atacatorul ar fi strigat „Allahu Akbar” în momentul în care a deschis focul asupra oamenilor nevinovați.

La două zile după atac, forțele de ordine franceze au împânzit locul în care se afla Cherif Chekatt și apoi l-au împușcat mortal. Momentul în care atacatorul a fost ucis a fost aplaudat de oamenii care se aflau în zonă.


VIDEO | Noi imagini din timpul operațiunii în carea fost ucis atacatorul din Strasbourg. Cum au reacționat oamenii


Mai multe articole