„Din momentul în care directorul Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei a identificat această posibilă infracţiune, nu am tolerat absolut nimic, a fost o singură decizie – luaţi măsurile necesare, astfel încât să procedăm în conformitate”, a afirmat ministrul apărării, Nicolae Ciucă, la TVR 1, conform Agerpres.

Ministrul a adăugat că, în momentul în care acest lucru i s-a raportat, „decizia a fost direct la Parchet, motiv pentru care s-a făcut sesizarea la Parchetul Militar şi sunt în derulare procedurile în conformitate cu legea”.

„Toleranţă absolut zero, cum toleranţă zero a fost şi faţă de ceea ce s-a întâmplat la Focşani”, a adăugat ministrul, referindu-se la situaţia de la Spitalul Militar din Focşani, unde au fost vaccinate, potrivit lui, 153 de persoane care nu erau incluse în etapa a doua de vaccinare, care era în vigoare la acel moment.

Fostul director adjunct al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, Iulian Cristian Gherghe, a fost arestat pe 27 martie, pentru 30 de zile, fiind acuzat de delapidare, fals material, fals intelectual şi uz de fals.

Citeşte şi:

O femeie acuză abuzurile polițiștilor de la Secția 16, aceiași care au torturat doi bărbați anul trecut: „Din drogată, bețivă și zdreanță nu m-au scos timp de două ore”

UMF Cluj s-a răzgândit în cazul lui Florian Bodog: „Probabil nu o să-i mai oferim contract de profesor asociat”. Ce spune fostul ministru al sănătății

Cum a murit, din motive necunoscute, bărbatul torturat anul trecut de polițiștii de la Secția 16. Ultimele ore, reconstituite de tatăl lui și semnele de întrebare ale acestuia

Vaccinul AstraZeneca îşi schimbă denumirea în ”Vaxzevria”, decizie aprobată de Agenţia Europeană a Medicamentului

Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan divorțează după 13 ani. Primele declarații
PARTENERI - GSP.RO
Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan divorțează după 13 ani. Primele declarații
BOMBĂ! De ce nu l-a grațiat Băsescu pe Gică Popescu! S-a aflat ADEVĂRUL
Playtech.ro
BOMBĂ! De ce nu l-a grațiat Băsescu pe Gică Popescu! S-a aflat ADEVĂRUL
Detaliul care a dus la prinderea criminalilor lui Mihai, șoferul român de TIR ucis cu sabia într-o parcare din Franța
Observatornews.ro
Detaliul care a dus la prinderea criminalilor lui Mihai, șoferul român de TIR ucis cu sabia într-o parcare din Franța
Horoscop 18 iunie 2021. Leii acordă mai multă atenție părții frumoase a vieții, relaxării și deplasărilor
HOROSCOP
Horoscop 18 iunie 2021. Leii acordă mai multă atenție părții frumoase a vieții, relaxării și deplasărilor
Acuzații fără precedent. Maradona a fost omorât. Cine sunt persoanele acuzate
Știrileprotv.ro
Acuzații fără precedent. Maradona a fost omorât. Cine sunt persoanele acuzate
Incredibil! Vedetă ziua, prostituată seara! Colegii de la Insula Iubirii, şocaţi de cele aflate
Telekomsport
Incredibil! Vedetă ziua, prostituată seara! Colegii de la Insula Iubirii, şocaţi de cele aflate
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)