MENIU CAUTĂ

Cea mai dragă mașină a Regelui Mihai. Părăsită într-o parcare din Drumul Taberei, a ajuns prin Grecia și e evaluată la un milion de dolari

Distribuie

Regele Mihai a avut o mașină preferată. Automobilul, din păcate, a ajuns la un moment dat să fie abandonat într-o parcare din cartierul Drumul Taberei din Capitală.

Regele Mihai, care urmează să fie înmormântat în data de 16 decembrie, a fost mare pasionat de automobile de-a lungul vieții.

Una dintre mașinile preferate ale regretatului monarh are o istorie aparte. A colecționat multe automobile, dar mașina de care a fost extrem de atașat a fost un SS jaguar 100 Supersport.

„Rolls Royce, Ford, Delahaye, Buick, Volvo, Alfa Romeo, Lincoln… Dar cel mai apropiat de suflet i-a fost un SS Jaguar 100 Supersport, fabricat în anul 1937, primit cadou la împlinirea vârstei de 16 ani. Au existat doar 116 exemplare din acest model”, potrivit Auto Test Magazin.

„Prima oară a fost vândută în anul 1944. Apoi a schimbat mai mulţi proprietari, o vreme a fost părăsită într-o parcare din Drumul Taberei, iar în 1977 a ajuns în Grecia.

De aici a plecat la un restaurator specializat din Anglia, unde a stat opt ani…

Exemplarul a fost vândut după câţiva ani, azi ajungând să valoreze peste 1 milion de dolari”, se arăta într-o carte dedicată colecției de mașini a monarhului.

Biografia monarhului

 

Regele Mihai, care s-a stins din viață marți, 5 decembrie 2017, la vârsta de 96 de ani, I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al regelui Carol al II-lea şi al prinţesei Elena, strănepotul reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a.

Pe data de 20 iulie 1927, Mihai devine rege al României, în urma renunţării la tron a tatălui său, Carol al II-lea. Detronat trei ani mai târziu de tatăl său, Mihai reprimeşte coroana după un deceniu, pe 6 septembrie 1940.

În al Doilea Război Mondial, când România se aliază cu Germania împotriva Uniunii Sovietice, iar ruşii câştigă războiul, Mihai se vede nevoit să abdice. Legenda spune că, pe 30 decembrie 1947, când a părăsit România şi a plecat în exil, în Elveţia, trenul său ar fi fost încărcat cu aur, bijuterii şi tablouri, considerate a fi patrimoniu naţional.

În 1992, regelui i se permite să revină în ţară pentru a participa la prăznuirea Paştelui. Cum peste un milion de oameni au ieşit în stradă pentru a-l întâmpina, excesul de popularitate l-a îngrijorat pe Ion Iliescu, preşedintele României la acea vreme, așa că l-a întors pe rege de la Aeroportul Otopeni înapoi în Elveţia!

Regele Mihai, care a fost alungat de două ori din țară, e reprimit în ţară, în 1997, de preşedintele Emil Constantinescu, iar momentul a fost marcat și printr-un discurs emoționant în fața guvernului și parlamentului:

”Nu suntem cerșetori. Vrem să fim în Alianță și în Uniunea Europeană pentru că suntem de părere că ele ar fi incomplete fără România. Suntem gata să contribuim mai mult ca alte state la împlinirea acestor instituții. Supraviețuirea lor este în interesul nostru. Fără NATO și Uniunea Europeană continentul poate aluneca spre noi sfere de influență, iar România ar fi una din primele țări care ar avea de suferit. Avem încredere în promisiuni, dar așteptăm mișcări concrete în această direcție, și le așteptăm (…) În acest spirit, vreau să vă spun că doresc ca prima mea fiică, Margareta, să succeadă în toate drepturile și prerogativele mele când Atotputernicul va decide că mi-a sosit clipa. (…) Sunt sigur că Margareta va fi înconjurată cu afecțiune și încredere, în același fel în care au fost înconjurate Reginele Elisabeta, Maria și Elena, cu aceeași afecțiune și speranță cu care a fost înconjurată alături de mine, Regina Ana”.


Citește și: VIDEO|”Români până la moarte”, episodul 2. Grecia, acum 6 ani. Mort și pierdut pe plantație


 

Citește mai multe despre Regele Mihai întâi al României, automobil și masina pe Libertatea.

Comentarii