30 Ian. 2018 19:15 , de Radu Tutulan

VIDEO / Ei sunt cei patru români care au cucerit Atlanticul. Au vâslit atât de repede încât organizatorii au crezut că barca are motor

Distribuie

Andrei, Vasile, Ionuţ şi Marius sunt cei patru români care au cucerit Atlanticul şi au spulberat vechiul record al competiţiei Talisker Whisky Atlantic Challenge, vâslind atât de repede încât organizatorii competiţiei au crezut că ambarcaţiunea lor fie este tractată, fie are montat un motor.

Atlantic 4 este prima echipă de români care a traversat Oceanul Atlantic vâslind. Cei patru români au plecat pe 14 decembrie 2017 din La Gomera – Spania, au ajuns în Antigua – Caraibe, pe 22 ianuarie, în cadrul celei mai grele curse de canotaj din lume, „Talisker Whisky Atlantic Challenge'.

Andrei Roşu, Vasile Oşean, Ionuţ Olteanu şi Marius Alexe sunt românii care au cucerit Atlanticul

Andrei Roşu, Vasile Oşean, Ionuţ Olteanu şi Marius Alexe sunt românii care au cucerit Atlanticul

 

Cei patru care au cucerit Oceanul Atlantic sunt Andrei Roşu, Vasile Oşean, Ionuţ Olteanu şi Marius Alexe. Aceştia au stabilit un nou record al cursei pentru cea mai rapidă traversare a Oceanului Atlantic cu o ambarcaţiune de tip PURE de 4 membri. Au parcurs cei 5.000 de kilometri în 38 de zile, 14 ore şi 32 de minute, cu aproape o săptămână mai repede decât o făcuseră deţinătorii vechiului record. La această categorie, un echipaj format din patru foşti canotori, reuşise să parcurgă distanţa în 44 de zile, 20 de ore şi 22 de minute, ceea ce era considera un record de neeegalat.

„Pentru mine, aceasta a fost cea mai grea experienţă de anduranţă la care am participat până acum. Durata traversării, dorul de casă, nivelul scăzut de confort, privarea de somn, monotonia, răul de mare, absenţa alimentelor proaspete cu care eram obişnuit au fost câteva dintre elementele care făcut această experienţă una extrem de dură. Dar, gândul că efortul nostru are un impact direct asupra vieţii pacienţilor HOSPICE, susţinerea primită din partea a mii de români şi relaţia cu coechipierii m-au ajutat enorm să termin această cursă, al carei final a fost extraordinar, întâlnindu-mi familia după aproape două luni de vâslit” povestește Andrei Roșu, unul dintre membrii Atlantic4.
Membrii echipei Atlantic 4 au vâslit, fără întrerupere, timp de 38 de zile, 14 ore şi 32 de minute

Membrii echipei Atlantic 4 au vâslit, fără întrerupere, timp de 38 de zile, 14 ore şi 32 de minute

 

În cele 38 de zile cât a durat competiţia, membrii Atlantic4 au vâslit neîntrerupt, respectând rutina ce cuprindea 2 ore vâslit şi 2 ore odihnă, pentru a parcurge traseul de aproximativ 5.000 de kilometri. Cei patru au petrecut sărbătorile de iarnă în barcă, vâslind, au avut parte atât de furtuni cu valuri uriaşe, defecţiuni tehnice, dureri fizice, dor de casă, cât şi de vreme caldă, curenţi buni, momente speciale şi peisaje unice.

„Revelionul l-am sărbătorit ciocnind un păhărel de şampanie, dar pe care niciunul nu l-am put bea. Din cauza efortului susţinut, abia am putut să luăm câteva guri de şampanie. Dar, amuzant este că deşi vorbim de o cantitate infimă de alcool, la scurt timp după ce am gustat şampania cu toţii eram foarte veseli”, mai spune, râzând, Andrei Roşu.
Echipa a pornit în aventura de a cuceri Oceanul Atlantic într-o ambarcaţiune cu vâsle, pentru a strânge fondurile necesare construirii de către HOSPICE Casa Speranţei a unui centru socio-medical la Adunaţii Copăceni, destinat copiilor diagnosticaţi cu boli rare sau limitatoare de viaţă şi familiilor acestora.  Scopul a fost de a strânge 500.000 de lei necesari demarării proiectului de ridicare a Centrului. O parte din bani, respectiv 36.494 de lei, au fost adunaţi din donaţii individuale, restul de 463.506 lei fiind contribuţia partenerului principal al Atlantic4, Kaufland România.
„M-am antrenat cu toată seriozitatea mea timp de un an şi jumătate: weekend de weekend am vâslit pe mare, iar în cursul săptămânii am făcut antrenamente în sala de forţă şi cu simulatorul de vâslit, dar și cursuri de control mental şi pregătire psihică. M-am bucurat de cele 38 de apusuri şi răsărituri de soare, total diferite unul faţă de celălalt. Am înfruntat frig, furtuni, valuri de până la 15m, lipsa îndelungată a hainelor uscate, dar am găsit soluții de adaptare la fiecare situație', povesteşte Ionuț Olteanu, un alt membru al echipei Atlantic4.
„Timpul petrecut la vâslit – 12 ore zilnic şi aproximativ 1.250.000 de repetări cu totul – a fost foarte plăcut şi m-am bucurat de asta până la finish, chiar dacă am slabit 14 kg şi am avut o mare surpriză când m-am privit pentru prima dată în oglindă la hotel. Dar a meritat din plin', împărtășește Marius Alexe, cel de-al treilea membru al Atlantic4.
Cei patru români, după traversarea Atlanticului
Cei patru români, după traversarea Atlanticului, cu barbă şi mai slabi cu câte 15-20 kg fiecare
„Pregătirea minuţioasă fizică şi mentală a acestui proiect a constituit cheia succesului. Traversare Atlanticului a fost o continuare a unui proce de şlefuire personală, de autodepăşire şi de a crea în jurul meu o comunitate de oameni mai buni. Mă consider privilegiat că am avut ocazia să pun în valoare acest proiect şi să arăt altora din jurul meu că orice se poate, iar România merită să fie cu fruntea sus prin recordul de competiţie obţinut acum', spune doctorul Vasile Oșean, cel de-al patrulea membru al echipei.
Românii au vâslit atât de puternic, mai ales pe ultima parte a traseului, încât organizatorii competiţiei au crezut că barca lor este tractată de un vapor, sau are montat un motor.
„Ştiam că mai avem foarte puţin până ajungem la ţărm, pur şi simplu vedeam pământul, ştiam că acolo ne aşteaptă familia, copiii, soţiile, şi am tras cât am putut de tare. Am vâslit, în ultima parte, atât de puternic încât am aflat că organizatorii se uitau pe radar şi nu le venea să creadă, se întrebau dacă ne tractează cineva, că părea că avem motor”, a povestit, amuzat, Andrei Roşu.
Odată ajuns la ţărm, după ce împreună cu ceilalţi coechipieri a spulberat recordul competiţiei la categoria PURE Challange, Ionuţ Olteanu, mezinul echipei, şi-a cerut în căsătorie iubita, care îl aştepta pe mal. Dar, fiindcă nu se putea obişnui să stea pe pământ, îţi pierdea echilibrul şi simţea pur şi simplu că îi fuge asfaltul de sub picioare după 38 de zile de tangaj pe valurile oceanului, Ionuţ nu şi-a putut ţine logodnica în braţe decât după ce aceasta a urcat în ambarcaţiune.
Ionuţ Olteanu şi-a cerut iubita în căsătorie la finalul competiţiei pe care a câştigat-o

Ionuţ Olteanu şi-a cerut iubita în căsătorie la finalul competiţiei, iar tânăra a acceptat fără să stea pe gânduri

În continuare, cei care vor să ajute copiii diagnosticaţi cu boli rare, sau incurabile, şi familiile acestora, pot trimite un sms cu textul „OPTIMISM” la numărul de telefon 8844 pentru a dona, astfel, 2 euro asociaţiei HOSPICE Casa Speranţei pentru a dota cu şi mai multe echipamente medicale centrul socio-medical paliativ de la Adunații Copăceni.
Loading...
Comentarii