Studiul a fost realizat în perioada 27 decembrie 2020, ziua în care toate țările UE au început imunizarea anti-COVID, și 20 iulie 2021, de către un grup științific înființat de sistemul de sănătate din Franța, Epi-Phare, alături de Agenția Națională a Medicamentului.

În total, au participat 22 de milioane de persoane cu vârste peste 50 de ani – 11 milioane au fost imunizate, în timp ce celelalte 11 milioane, tot de peste 50 de ani, nu au primit vaccinul – fie Pfizer, fie Moderna, fie AstraZeneca. Vaccinul de la Johnson&Johnson nu a fost inclus, deoarece a fost aprobat ulterior, iar cercetătorii au considerat că numărul celor care l-au primit este prea scăzut.

După cele opt luni de verificări, au fost publicate concluziile: vaccinul împotriva coronavirusului reduce riscul de spitalizare și de deces cu până la 90% „din a 14-a zi după a doua doză”.

Concluzii similare au fost publicate anterior în Israel, Marea Britanie și SUA, dar numărul persoanelor care au luat parte la cercetarea din Franța este cel mai ridicat.

În plus, francezii au anunțat că eficacitatea vaccinurilor privind protecția în fața formelor severe de COVID nu a scăzut deloc în cele 5 luni în care pacienții au fost monitorizați.

„Studiul arată că persoanele vaccinate au un risc de 9 ori mai scăzut de a fi spitalizate sau de a muri din cauza COVID-19 decât persoanele nevaccinate”, a transmis epidemiologul Mahmoud Zureik, directorul Epi-Phare.

Rezultatele au fost aceleași, indiferent dacă pacientul a primit vaccinul Pfizer, Moderna sau AstraZeneca, potrivit The Guardian.

Cum protejează vaccinul în fața tulpinii Delta

Cele trei vaccinuri oferă protecție și pentru formele grave cauzate de tulpina Delta, mult mai contagioasă și mai severă decât celelalte tulpini COVID. Cercetările sunt însă desfășurate în continuare, deoarece specialiștii au avut la dispoziție doar o lună între apariția variantei Delta în Franța și încheierea cercetării.

„Este o perioadă foarte scurtă pentru a evalua adevăratul impact al vaccinării asupra acestei variante”, a subliniat epidemiologul Mahmoud Zureik.

Cu toate acestea, rezultatele după doar o lună sunt încurajatoare: vaccinurile au redus riscul de a avea simptome grave și deces cu 84% în rândul persoanelor cu vârsta peste 75 de ani și cu 92% în rândul celor cu vârste între 50 și 74 de ani.

„O epidemie fără infecții grave nu mai este o epidemie”

Pentru a asigura cea mai apropiată comparație posibilă, cercetătorii au avut în vedere persoane vaccinate și nevaccinate de aceeași vârstă și sex, care trăiesc în aceeași regiune. Studiul a analizat doar cele mai grave simptome ale infecției și nu a examinat dacă vaccinurile au oprit infectarea persoanelor sau transmiterea virusului.

Zureik a mai subliniat că evitarea ca oamenii să facă forme grave ale coronavirusului este „principalul obiectiv de sănătate publică”, spunând că „o epidemie fără infecții grave nu mai este o epidemie”.

„Toate vaccinurile studiate împotriva Covid-19 sunt extrem de eficiente și au un efect major asupra reducerii formelor grave de Covid-19 în rândul persoanelor cu vârsta de 50 de ani și peste care trăiesc în prezent în Franța. Cercetările continue ale Epi-Phare ne vor permite să măsurăm evoluția acestei eficacități pe o perioadă mai lungă și să stabilim mai bine efectele asupra variantei Delta”, a mai spus epidemiologul.

Citeşte şi:

Vladimir Putin, către o jurnalistă americană: Prea frumoasă ca să înțeleagă ce-i spun

Care sunt ultimele trei țări în care nu a început vaccinarea anti-COVID

Două fetițe din Honduras, găsite singure la granița americană. Aveau cu ele doar o hârtie cu date despre mătușa lor din SUA

FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
ȘOC! Motivul pentru care Anca Pandrea și-a dezmoștenit fina. A rupt orice legătură
Playtech.ro
ȘOC! Motivul pentru care Anca Pandrea și-a dezmoștenit fina. A rupt orice legătură
„Am crezut că voi muri”. Coşmarul trăit de o tânără de 22 de ani, care a fost violată timp de 6 ore de cei pe care îi considera prieteni, în Anglia
Observatornews.ro
„Am crezut că voi muri”. Coşmarul trăit de o tânără de 22 de ani, care a fost violată timp de 6 ore de cei pe care îi considera prieteni, în Anglia
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care un șofer începător și o fată de 14 ani au murit pe loc
Știrileprotv.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care un șofer începător și o fată de 14 ani au murit pe loc
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie