CENTENAR SOLIDAR/ Trei pentru unul, unul pentru toți. Renăscuți din suferință: trei oameni loviți de soartă s-au cunoscut la un centru pentru persoane cu dizabilități și au devenit prieteni pe vecie – VIDEO

Suntem uniți! În anul Centenarului, Libertatea vă invită să întindeți o mână românilor copleșiți de nevoi. Asta e dragostea de țară, așa sărbătorim o sută de ani de România.

Dorica, 64 de ani. Vasile, 70 de ani. Livia, 40 de ani. Trei oameni loviți de soartă care și-au pus laolaltă problemele pentru a reuși să le depășească.  Acum sunt o familie și duc greul împreună, în județul Galați.

Vasile, Livia și Dorica (de la stânga) întrevăd speranță acolo unde noi credem că e doar întuneric

La vârsta de trei ani și jumătate, Dorica Caras nu a ales să cadă victimă epidemiei de poliomielită din 1957. Boala a ales-o pe ea. Copila a supraviețuit, dar nu a mai putut merge de atunci:  „Am avut scaun cu rotile abia târziu, după ce am ajuns la cămin. Până atunci, am mers în patru labe, ca un cățeluș. Tata mă căra în brațe, patru etaje, când mă duceam la control, la comisie'.

Dorica a urmat patru clase, în satul din Suceava în care s-a născut, apoi n-a mai putut, pentru că gimnaziul era în satul vecin. „Stăteam și mă uitam din poartă cum se duc ceilalți copii la școală', își amintește Dorica. A ales să se facă utilă familiei. Cât erau părinții la câmp, Dorica deretica, făcea mâncare, hrănea animalele, ducea cu gura găletușa cu mâncare la porc. „Ca un cățeluș'.

Dorica a avut o poliomielită

«După accident, așteptam să mor…»

La căminul pentru persoane cu dizabilități din Odobești, Dorica s-a simțit în largul ei, printre oameni cu aceleași probleme. Acolo l-a cunoscut pe Vasile Belciug, tot sucevean, care are ambele picioare amputate. Aveau camerele față în față. Vasile a lucrat ca macaragiu pe șantier până la vârsta de 30 de ani. Într-o zi din septembrie 1979, „pe la ora 11', în Timișoara, a avut un accident de muncă. Și-a fracturat coloana și a rămas paralizat de la brâu în jos. Ulterior, picioarele i-au fost amputate.

„Soția m-a părăsit după accident. A luat și fata cu ea. Iar eu… Eu așteptam să mor…', spune Vasile. A locuit o vreme cu mama sa, dar nu s-a mai înțeles cu ea și a plecat la cămin. Fiica lui l-a vizitat ultima oară în 2010, acum nu știe despre ea decât că e „ori în Germania, ori în Turcia'.

Vasile are picioarele amputate

Părinți pentru Livia

La Căminul din Odobești, Dorica a devenit pasionată de croitorie. Lucra toată ziua în atelier și într-o bună zi a apărut Livia, ca s-o ajute la surfilat. Livia Vulpe, care e din Constanța, s-a născut fără degetele de la mâini și fără o parte din labele picioarelor. A fost abandonată la naștere. Contactată de asistenții sociali, mama ei n-a dorit să-și vadă copilul la orfelinatul din Călărași. Pur și simplu n-a mai vrut să știe de ea.

Livia merge în papucei de copil, face bășici repede, iar proteza nu o suportă, pentru că e greu de montat. Când a ieșit din casa de copii, a fost întrebată ce meserie își alege și a ales croitoria. În atelierul de la Odobești, Livia s-a atașat de Dorica.

Prin 2011, Dorica și Vasile au decis să plece, pentru că angajații căminului le făceau șicane. Doreau să le oprească toți banii, și pensie, și salariu, pentru cheltuieli.

Livia are malformație la degetele membrelor

O casă împotriva valurilor

A căutat, a căutat, până a aflat de o familie din Galați, care i-a oferit cazare într-o casă din satul Torcești, comuna Umbrărești. Dorica s-a dus acolo. I-a luat cu ea pe Vasile și pe Livia.

Casa unde stau acum are și ea drama ei. A fost lovită de inundațiile din 2013, doar jumătate din ea poate fi folosită. Plus că proprietarii pot s-o vândă din moment în moment. Dar, deocamdată, căsuța cu sobă de teracotă le oferă un adăpost cald celor trei prieteni.

Pe lângă Dorica, Livia și Vasile, lângă foc sau în șopronul din curte se încălzesc șase câini și un motan. De la magazinul din sat, Vasile le cară lunar pe rampa căruciorului doi saci cu boabe, „asta-i porția lor'.

„Sunt alții și mai necăjiți decât noi. Chiar și aici în sat. Vin oameni să ne ceară ajutorul. Și îi ajutăm cât putem. Dacă mă întrebați care a fost cea mai mare nenorocire din viața mea, să știți că s-a întâmplat anul ăsta, în februarie, când mi-a murit câinele, Luș, de la un vaccin. Și-acum plâng după el', spune Dorica.

Pe Facebook, Dorica și-a povestit necazul, a postat poza lui Luș și a întrebat dacă știe cineva un câine care să-i semene. Și au început să sosească patrupezi maidanezi din toate colțurile țării. Așa s-au ales cu șase căței care par frați.

„Nu puteam să-i returnez, mai ales pe bucureșteanul care a fost luat de la ASPA Bragadiru. Tot cred că o să găsesc un câine care să se lipească de inima mea', spune Dorica. Protejatul Liviei e Noni, un puiuț de trei luni, foarte sperios.

«Prea multă birocrație pentru un cărucior»

Viața în scaun cu rotile, în România, la sat sau la oraș, nu e ușoară. „Până și cei de la Protecția Socială ne jignesc, se uită urât la noi. Ce să mai ceri?'. Care a fost cea mai grea jignire pe care Dorica a primit-o de la funcționarii DGASPC? „Ne spun handicapați'.

Vasile și-a meșterit căruciorul singur, din bucăți.

Dorica are probleme cu dinții, dar cabinetul stomatologic e la doi kilometri și o lume distanță.

În casă gătește Dorica, alintată Administratorul, Livia e ajutor de bucătar și face aprovizionarea, împreună cu Vasile. Rufele le spală în echipă.

Dorica și Vasile au pensii pentru persoane cu dizabilități, în jur de 1.600 fiecare. Livia primește un ajutor lunar de 375 de lei.

„Sunt recunoscător pentru fiecare răsărit. Că sunt în viață și văd soarele', spune Vasile. Femeile zâmbesc aprobator.

Dorica, Livia și o prietenă

O casă, baie, apă curentă, ce visuri!

Totuși, ce le-ar mai trebui celor trei prieteni din Torcești?

O casă a lor, pe care să o poată adapta la scaune cu rotile, unde să poată instala apă curentă și mașină de spălat. Așa, se chinuie cu toaleta din curte și cu mașina veche, peste care iarna toarnă apă clocotită să nu înghețe.

„În situația noastră, orice ajutor e binevenit. O casă cu baie, ăsta e visul meu cel mare. Dar, probabil, fiecare ne stingem ducând cu noi câteva dorințe neîmplinite', spune Dorica.


Cei care doresc să-i ajute pe Dorica, Livia și Vasile pot scrie un mail la adresa ajutacopiii@ringier.ro sau pot dona bani în conturile deschise la Raiffeisen Bank de Fundația Ringier, precizând la detaliile de plată numele persoanelor ajutate. În acest caz, Dorica Caras, Vasile Belciug și Livia Vulpe:

RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176- RON

RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177- EURO


CITEȘTE ȘI:

CENTENAR SOLIDAR/ Viața cu 4 lei pe zi. Cu pensia de boală tăiată, Costel Voinac împarte ziare pentru o pâine și-o conservă

CENTENAR SOLIDAR/ Regatul lor pentru o plapumă. În Teleorman, am găsit familia care nu există pentru Protecția Socială! / VIDEO

VIDEO | Centenar Solidar: 600 de lei lunar, patru suflete și o păpușă cam urâtă. Laura, Mihai și fetițele lor se încălzesc cu speranță, în lipsa lemnelor

VIDEO/ Centenar Solidar: Piele și os și dragoste de mamă. Șerbana, Doinița și Aurel, o familie unită de suferințe

CENTENAR SOLIDAR/ Dragostea de tată și sfântul sac de cartofi. Gheorghe își crește singur fiul. Câștigă sub 500 de lei pe lună și, ca să se descurce, a învătat să gătească și să coacă pâine/VIDEO

CENTENAR SOLIDAR/ Visul unei nopți de iarnă: un acoperiș deasupra capului și un ursuleț de pluș nou-nouț. O familie din Lehliu Gară trăiește într-o casă de rugăciuni – VIDEO

VIDEOREPORTAJ/ Campania Libertatea „Centenar Solidar' a început. Opt copii, o cameră, nici o jucărie, dar multe visuri

Mai multe articole