Pe 23 februarie, doctorul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a anunțat că 446 de persoane s-au infectat cu COVID după administrarea celei de-a doua doze de vaccin, ceea ce reprezintă 0,08% din totalul persoanelor care au făcut rapelul.

Libertatea a solicitat Institutului Național pentru Sănătate Publică informații suplimentare legate de aceste cazuri de infectare după vaccinare: câte cazuri sunt asimptomatice, câte persoane au prezentat simptome, câte au fost spitalizate și dacă au fost înregistrate și decese. 

Persoane de peste 70 de ani, cu comorbidități

”Din cele 446 de cazuri, s-au înregistrat 4 decese, la persoane de peste 70 de ani, la o săptămână după administrarea celei de-a doua doze de vaccin”, a fost răspunsul INSP, care a precizat că „toate aceste persoane au prezentat comorbidități, în special boli cardiovasculare”.

În ceea ce privește simptomatologia în cazul celorlalte 442 de cazuri de infectare după rapel, INSP a transmis Libertatea că nu deține „informații privind formele clinice de îmbolnăvire și nici despre posibile spitalizări în urma infectării cu COVID la persoanele infectate după a doua doză”.

Până pe 23 februarie, ziua când au fost anunțate cele 446 de cazuri de infectare, fuseseră vaccinare 601.573 de persoane cu două doze. De atunci și până joi la prânz au mai făcut rapelul încă 18.336 de persoane.


Cele patru cazuri prezentate se referă la decese cauzate de îmbolnăvirea cu COVID după administrarea celei de-a doua doze de vaccin. Ele nu au nicio legătură cu cele două decese înregistrate în Argeș, respectiv Tg. Jiu, ale celor doi bărbați care au murit la o zi după administrarea primei doze de vaccin, decese care sunt în curs de investigare.

INSP: După rapel, 446 de persoane s-au infectat cu COVID și 4 au murit. Ce afecțiuni aveau
Citeşte şi:

„Vânătorii de vaccin”. Cum a ajutat un elev de 14 ani peste 100 de persoane să se programeze pentru imunizare

ENEL l-a prins pe patronul cimitirului ilegal că fură curent, dar șeful Gărzii de Mediu Tulcea le-a cerut să nu-l întrerupă: „Obiectiv de interes național”!

Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
PARTENERI - GSP.RO
Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
Liviu Dragnea, ELIBERAT din închisoare?! Veste de ultimă oră, ce se întâmplă
Playtech.ro
Liviu Dragnea, ELIBERAT din închisoare?! Veste de ultimă oră, ce se întâmplă
Ce simbolizează colierul de perle purtat de Ducesa de Cambridge la funeraliile prințului Philip
Observatornews.ro
Ce simbolizează colierul de perle purtat de Ducesa de Cambridge la funeraliile prințului Philip
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
HOROSCOP
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
Directorul Pfizer a făcut un anunț așteptat de toată lumea
Știrileprotv.ro
Directorul Pfizer a făcut un anunț așteptat de toată lumea
Gigi Becali a trimis 9,3 milioane de euro în conturile unui club din România
Telekomsport
Gigi Becali a trimis 9,3 milioane de euro în conturile unui club din România
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)