Cinci autobuze electrice vor circula în Suceava după vacanța de Paște

Cinci autobuze electrice de capacitate mică, achiziționate cu un milion de euro (4,7 milioane de lei) de Primăria Suceava printr-un proiect cu finanțare elvețiană, au ajuns marți seara la Suceava și urmează să fie înmatriculate, după care vor fi puse în funcțiune pe trasee din municipiu, a declarat, ieri, primarul Sucevei, Ion Lungu.

El a spus că autobuzele, care au o autonomie de 150 de kilometri,  vor fi folosite pe trasee mai îndepărtate și pe străduțe înguste.

Primarul a anunțat că mijloacele de transport în comun vor fi folosite și pentru asigurarea legăturii spre Cetatea de Scaun a Sucevei.

”Este un prim început și ne punem speranța să vină și celelalte autobuze”, a declarat Lungu, care a menționat că printr-un proiect cu finanțare POR 2014-2020 urmează să fie cumpărate alte 25 de autobuze mari și 10 mici, municipalitatea fiind în etapa de precontractare.

Totodată, printr-un alt proiect cu finanțare europeană, MDRAP a lansat licitația pentru achiziționarea în regim centralizat de autobuze electrice, din care 15 pentru municipiul Suceava.

Primarul Sucevei își dorește ca în municipiu să circule cât mai multe autovehicule nepoluante, iar proprietarii mașinilor electrice sunt scutiți de la plata impozitului local. Totodată, municipalitatea intenționează să  înlocuiască treptat, în activitatea de taximetrie, autovehiculele cu motoare termice cu autovehicule electrice.

Citește și:

Cum a descoperit o mamă că a fost căsătorită cu un violator în serie. Tatăl îi spunea fiicei sale că abuzurile sexuale sunt pedepse pentru notele mai mici de la școală! Instanța a decis că poate fi judecat în libertate

Mai multe articole