UPDATE 18.23: Președintele Klaus Iohannis a reacționat cu privire la incidentul din Germania și a spus că ”este consternat de incidentul care a avut loc în localitatea germană Bergkamen, într-o clădire în care locuiesc și cetățeni români, chiar de Ziua Națională a României”.

Într-un punct de vedere trimis de Cotroceni se arată că ”Președintele Klaus Iohannis este foarte îngrijorat de faptul că un act de o asemenea cruzime, soldat cu zeci de răniți, poate avea loc în Europa anului 2017 și condamnă cu fermitate acest incident. Președintele României se interesează personal de această situație, va urmări evoluțiile și se așteaptă ca ancheta autorităților germane să elucideze cu maximă urgență circumstanțele producerii incendiului”.


Cazul șocant a avut loc în localitatea Bergkamen, aflată la 20 de kilometri distanță de Dortmund. O clădire în care locuiau 33 de români și opt moldoveni a fost incendiată, iar presa germană scrie că focul a fost pus intenționat. Toate cele 31 de persoane care se aflau în clădire în momentul incendiului au ajuns la spital, după ce au fost intoxicate cu fum. Șapte dintre acestea ar fi în stare gravă.

O anchetă a fost deschisă în acest caz, iar primele informații arată că focul a fost pus intenționat. Primarul localității a afirmat că românii și moldovenii vizați lucrau pentru o companie de construcții.

Problemele unui antreprenor întors acasă: „Cei de la ISU m-au întrebat: «Dar plan de evacuare cădere meteoriți aveţi?» Glumeau sau nu?”
Recomandări
Problemele unui antreprenor întors acasă: „Cei de la ISU m-au întrebat: «Dar plan de evacuare cădere meteoriți aveţi?» Glumeau sau nu?”

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că evenimentele sunt urmărire îndeaproape de Consulatul General al României la Bonn.

„Oficiul consular a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații cu privire la existența unor cetățeni români printre victime.  Potrivit informaţiilor furnizate de autorităţile locale, în imobilul afectat de incendiu locuiau 45 de persoane, printre care şi cetățeni români. 33 dintre persoanele afectate au fost spitalizate, urmare intoxicației cu fum, 7 dintre acestea fiind în stare gravă, fără a le fi pusă viaţa în pericol. O parte dintre persoanele spitalizate au fost externate”, a anunțat MAE, într-un comunicat.

Instituția notează însă că ancheta privind cauzele producerii incendiului este în desfășurare.

„Consulatul General al României la Bonn monitorizează cu prioritate cazul şi menține în permanenţă legătura cu autorităţile competente, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară”, se arată în comunicatul citat.


Citește și: VIDEO/Ce înseamnă pentru români Ziua Națională. Fasole cu ciolan, hora unirii și dezamăgire


Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„De unde sunteți?”, s-a interesat taximetristul din Qatar. Când a auzit România, n-a mai acceptat să plece! Ce a spus
GSP.RO
„De unde sunteți?”, s-a interesat taximetristul din Qatar. Când a auzit România, n-a mai acceptat să plece! Ce a spus
ȘOC! Lovitura supremă pe care o dă Laura Codruța Kovesi! E ULUITOR, s-a anunțat acum
Playtech.ro
ȘOC! Lovitura supremă pe care o dă Laura Codruța Kovesi! E ULUITOR, s-a anunțat acum
Povestea ei este cutremurătoare! Cum a murit una dintre marile actrițe ale României, după ce s-a uitat cu soțul ei la televizor
Viva.ro
Povestea ei este cutremurătoare! Cum a murit una dintre marile actrițe ale României, după ce s-a uitat cu soțul ei la televizor
Ce a trimis un român prin curier de Crăciun. Riscă 7 ani de închisoare sau amendă de 10.000 de lei
Observatornews.ro
Ce a trimis un român prin curier de Crăciun. Riscă 7 ani de închisoare sau amendă de 10.000 de lei
Este știrea momentului în războiul din Ucraina. A fost atac pe teritoriul Rusiei
Știrileprotv.ro
Este știrea momentului în războiul din Ucraina. A fost atac pe teritoriul Rusiei
Şase zodii vor avea lumea la picioare în 2023. Veşti bune pentru Berbeci
FANATIK.RO
Şase zodii vor avea lumea la picioare în 2023. Veşti bune pentru Berbeci
VIDEO Imagini spectaculoase cu MM şi fiica sa, Teodora Stoica. Prima lor apariţie împreună şi ce ocupaţie are tânăra: "Tata m-a susţinut din prima" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
VIDEO Imagini spectaculoase cu MM şi fiica sa, Teodora Stoica. Prima lor apariţie împreună şi ce ocupaţie are tânăra: "Tata m-a susţinut din prima" | EXCLUSIV
Horoscop 7 decembrie 2022. Peștii își revizuiesc planurile de viitor și trebuie să știe că le vor tot revizui până vor trece la realizarea lor
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2022. Peștii își revizuiesc planurile de viitor și trebuie să știe că le vor tot revizui până vor trece la realizarea lor
Povestea lui Pavel Traian, din Cluj: a primit tratamentul care l-a scăpat de dureri la 6 ani de la diagnostic
PUBLICITATE
Povestea lui Pavel Traian, din Cluj: a primit tratamentul care l-a scăpat de dureri la 6 ani de la diagnostic