În zona montană şi în Banat, cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 50 l/mp. Vântul va avea intensificări în sudul şi sud-estul ţării, dar mai ales la munte şi în sudul Banatului, unde va viscoli ninsoarea.

Duminică, de alegeri, vor fi precipitaţii în toate regiunile, sub formă de ninsoare în Banat, Crişana, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei şi în zona montană, mixte în Transilvania şi Oltenia şi ploi în Muntenia şi Dobrogea. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi 25…30 l/mp în Carpaţii Orientali şi Meridionali şi în Moldova. Îndeosebi în prima parte a zilei, vântul va avea intensificări, iar în Crişana, Banat şi la munte va viscoli ninsoarea.
În Dobrogea, dar şi în sudul Olteniei şi al Munteniei, inclusiv în Municipiul Bucureşti, precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie.
 
Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO

Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
FANATIK.RO
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Știrileprotv.ro
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Observatornews.ro
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP

RECOMANDĂRI