EXCLUSIV/Concerte care nu știi unde au loc și la care nu știi cine cântă! SoFAR, trendul care a înnebunit Europa, a ajuns în România

Sunt șapte persoane care se ocupă în București de franciza SoFAR. Totul are la bază un soft creat de englezi, în baza căruia se fac programările. “SoFAR are loc azi pe toate continentele și ideea e să te bucuri de muzică în compania unui grup restrâns de oameni. Noi am devenit reprezentanți, să zic așa, ai SoFAR după ce le-am trimis un email englezilor. Ne-au acceptat și în iunie 2016 am organizat prima ediție. A fost într-o mansardă, eram 70 de oameni”, explică Bogdan Munteanu, unul din cei șapte reprezentanți SoFAR. În acest moment, în România sunt organizate party-uri SoFAR în Capitală și la Cluj.

 

Nu poate ajunge oricine la aceste concerte, pentru că numărul de locuri este limitat. 70 de oameni e deja mult, depășind conceptul de încăpere obișnuită. “Intri pe site, la înscrieri, îți treci numele și adresa de email. Cu o săptămână înainte de eveniment, oprim înscrierile și facem selecția. E foarte simplu – cine a fost de mai multe ori, are șanse foarte mici să participe la încă o ediție. Ideea e să vină oameni noi, care să se bucure de muzică bună în liniște…”, mai spune Munteanu.

EXCLUSIV/Concerte care nu știi unde au loc și la care nu știi cine cântă! SoFAR, trendul care a înnebunit Europa, a ajuns în România

Totul e gratuit, adică nimeni nu plătește nimic și nici măcar artistul nu ia bani. Avantajul lui e că îi apare un videoclip pe canalul de youtube al SoFAR, care e accesat de sute de mii de oameni și își face astfel o bună promovare. Următorul pas după ce se închid înscrierile e trimiterea unui email celor care pot participa la concert. Nu li se spune cine cântă, ci să își aducă, dacă vor, o pernuță, păturică sau ceva pe care să stea, întrucât toată lumea stă pe podea. În plus, dacă sunt amatori, participanții își pot aduce ceva de băut – fiind ceva gratuit, nimeni nu le oferă astfel de atenții, nici măcar de vânzare. Află adresa cu 36 de ore înainte și…distracție plăcută!

EXCLUSIV/Concerte care nu știi unde au loc și la care nu știi cine cântă! SoFAR, trendul care a înnebunit Europa, a ajuns în România

Mulți dintre cei care au fost la un astfel de eveniment s-au declarant entuziasmați atât de muzica în sine, cât mai ales de atmosfera care permite să te bucuri cu adevărat de artiștii respectivi. Nimeni nu face poze, nu filmează sau agită telefonul lângă tine. Evenimentul este filmat de organizatori, care apoi îl pun pe site. “Sunt foarte multe chestii mișto aici. Unul e că oamenii nu se cunosc între ei și e o bună ocazie de a-ți face prieteni noi. Apoi muzica!! Te bucuri de muzică, așa cum la teatru te bucuri de replici ascultate în liniște. Vorbim totuși de un public cât de cât avizat, mai degrabă de nișă, oameni obișnuiți să meargă la concerte, teatru, care ies din casă”, mai explică Bogdan Munteanu.

EXCLUSIV/Concerte care nu știi unde au loc și la care nu știi cine cântă! SoFAR, trendul care a înnebunit Europa, a ajuns în România

După cum spun cei de la SoFAR, poți organiza un concert în diverse locuri, cu condiția să fie intime – pe un acoperiș, într-un magazin, într-o sufragerie sau pe o terasă. Cei care vor să meargă la un astfel de eveniment și nu au prins loc în București, pot urmări edițiile de la Cluj sau din țările vecine – Ungaria și Bulgaria.

CITEȘTE ȘI

EXCLUSIV/Andi Moisescu: “Cu înaintarea în vârstă, trei lucruri se întâmplă. Primul: te lasă memoria. Pe celelalte nu mi le amintesc”

Bianca Andreescu, întrebată direct: „Dacă sunt lesbiană? Hai s-o lămurim”
PARTENERI - GSP.RO
Bianca Andreescu, întrebată direct: „Dacă sunt lesbiană? Hai s-o lămurim”
Horoscop 23 ianuarie 2021. Gemenii trebuie să țină cont de părerile celorlalți, nu doar din vorbe, ci în mod real
HOROSCOP
Horoscop 23 ianuarie 2021. Gemenii trebuie să țină cont de părerile celorlalți, nu doar din vorbe, ci în mod real
VIDEO. Cel mai sincer dealer de droguri. Ce le-a spus polițiștilor când a fost oprit în trafic
Știrileprotv.ro
VIDEO. Cel mai sincer dealer de droguri. Ce le-a spus polițiștilor când a fost oprit în trafic
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Telekomsport
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Sore și Lidia Buble, protagonistele unui editorial fashion dintr-un viitor în care ochelarii de soare au microfon (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sore și Lidia Buble, protagonistele unui editorial fashion dintr-un viitor în care ochelarii de soare au microfon (PUBLICITATE)