De Alexandra Nistoroiu,

Practic, sunt scoase la concurs cele mai importante posturi din domeniul farmaceutic, pentru că ANMDMR este instituția care decide ce medicamente intră sau ies de pe piața din România, are grijă de siguranța și calitatea produselor, monitorizează și asigură stocurile de medicamente.

Concursul a fost organizat pe repede-nainte: anunțat luni 21 octombrie, cu dată limită de înscriere vineri 25 octombrie. 

În cele cinci zile s-au înscris 10 candidați, iar marți, Ministerul Sănătății a anunțat că au fost respinși 2 dintre ei, unul pentru funcția de președinte și un altul pentru cea de vicepreședinte.

Printre cei care au trecut de selecția dosarelor sunt și Marius Şişu, actualul preşedinte interimar al ANMDMR, şi Adriana Cotel, o apropiată a lui Darius Vâlcov, care a stat câteva luni în fruntea instituţiei, fiind înlocuită de Șișu când a fost numită la șefia Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Când au ajuns la conducerea Agenției Naționale a Medicamentului, niciunul dintre aceștia nu avea experienţă relevantă în crearea de politici în domeniul farmaceutic.

Farmaciștii acuză ministerul de discriminare şi încercare de fraudare a concursului

La o zi după anunțarea concursului pentru cele trei posturi, Colegiul Farmaciștilor a acuzat Ministerul Sănătății de abuz, discriminare și nelegalitate. Asta pentru că absolvenții de farmacie au fost excluși din rândul celor care pot concura pentru aceste posturi.

Cum a reușit un medic din Botoșani să se vindece de cancer cu prognoză nefavorabilă. „Nimeni nu îți dă nici o garanție”
Recomandări

Cum a reușit un medic din Botoșani să se vindece de cancer cu prognoză nefavorabilă. „Nimeni nu îți dă nici o garanție”

La condițiile pentru candidați se prevede că cele trei funcții de conducere pot fi ocupate prin concurs doar de cei care au absolvit medicină, economie sau drept.

Excluderea farmacistului de la posibilitatea înscrierii la concursurile menționate reprezintă o discriminare majoră, un abuz și o barieră nejustificată privind accesul farmaciștilor în aceste funcții de autoritate publică.

Comunicat de presă al Colegiul Farmaciştilor:

Farmaciștii reclamă și termenul de doar patru zile avut la dispoziție pentru depunerea dosarelor, care în opinia lor reprezintă “o încercare de fraudare grosolană şi evidentă” a concursului.

Și Federația Studenților Farmaciști a semnalat suspiciuni de fraudare a acestui concurs și au atras atenția asupra criteriului discriminatoriu.

Asta în condițiile în care la concursurile organizate în anii anteriori, farmaciștii puteau candida pentru aceste posturi.

Actualul şef al Agenției Medicamentului a picat admiterea la Farmacie

Marius Șișu, actualul președinte interimar al Agenției și unul dintre cei trei candidați pentru acest post la concursul organizat acum de Ministerul Sănătății, este economist.

Pilele dezvoltatorilor imobiliari. Ce i-a propus un director Apa Nova unui bucureștean pentru a renunța la plângeri!
Recomandări

Pilele dezvoltatorilor imobiliari. Ce i-a propus un director Apa Nova unui bucureștean pentru a renunța la plângeri!

Marius Șișu

Vreme de 7 ani, Șișu s-a ocupat cu vânzarea de produse de îngrijire a corpului și articole medicale și ortopedice, apoi, timp de 10 ani, a condus un lanț de farmacii. Din decembrie 2018 până în ianuarie 2019, a fost consilierul Adrianei Cotel, apoi, când aceasta a fost numită la șefia CNAS, i-a luat locul, ca interimar. 

În urmă cu șase ani, Marius Şişu a picat admiterea la Facultatea de Farmacie. 

Marius Șișu s-a făcut remarcat prin promovarea detoxifierii cu sucuri de castravete, iar experienţa lui în domeniul farmaceutic ”se limitează la falimentarea unor mici afaceri cu medicamente”, scriau jurnaliştii de la Recorder.

Cine concurează la șefia Agenției Medicamentului

Zece persoane au reuşit să-şi depună dosarele pentru cele trei funcţii de conducere de la ANM, iar marți au fost anunțați drept candidați 8 dintre ei.

Iohannis a semnat decretul de retragere a decorației pentru Adrian Năstase. Ce alte nume grele mai sunt pe listă
Recomandări

Iohannis a semnat decretul de retragere a decorației pentru Adrian Năstase. Ce alte nume grele mai sunt pe listă

Pentru funcţia de preşedinte candidează, alături de actualul preşedinte interimar Marius Daniel Şişu, Colette-Roxana Sandulovici, conferenţiar la Universitatea “Titu Maiorescu”, şi Valeria Ghirţoi, manager de logistică la o companie farma. 

Adriana Cotel. Foto Hepta

Cei cinci candidaţi pentru cele două funcții de vicepreședinte sunt: Adriana Cotel, Bujor-Eugen Almăsan, Adrian-Emil Frățilă, Monica Negovan și Antoaneta-Gabriela Vlăsceanu.

Adriana Cotel a fost numită în ianuarie 2019 la conducerea CNAS, la insistențele lui Darius Vâlcov, în perioada în care acesta era consilierul premierului Viorica Dăncilă, și a fost demisă în iunie, imediat după ce Vâlcov a demisionat. 

Adriana Cotel a condus ANM din octombrie 2018 pînă în ianuarie 2019 și CNAS din ianuarie până în iunie. Cotel nu avea, până la ocuparea acestor funcţii vitale pentru sistemul medical, nicio experienţă relevantă în domeniul politicilor de sănătate. 

Ea a fost anterior specialist în biotehnologie la compania Alvogen Romania, un producător de medicamente activ pe piața internă. Cât a fost şefa ANM şi în primele luni petrecute la şefia CNAS, CV-ul Adrianei Cotel nu a fost făcut public, aşa cum se procedează în mod obişnuit. Abia după o anchetă a jurnaliștilor de la Recorder, CV-ul ei a fost publicat, dar din acesta rezulta că nu lucrare anterior niciodată în sănătate publică, ci doar în vânzări în industria farma. 

Adriana Cotel este economist cu diplomă de la “Spiru Haret” şi psiholog. În doar trei ani, ea a ajuns masterandă, doctorand, asistent universitar și psiholog cu triplă specializare, potrivit CV-ului său.

Proba scrisă a concursului pentru funcțiile de conducere de la ANM este programată pentru 6 noiembrie, rezultatele finale urmând să fie anunțate pe 11 noiembrie. O zi mai târziu, pe 12 noiembrie, candidații care vor rămâne în concurs vor susține un interviu. 

Pe 14 noiembrie ar trebui să fie anunțați cei 3 ocupanți ai posturilor de președinte și vicepreședinte ai ANM.

Fostul vicepreședinte al ANM Vlad Mixich, care în 2018 atenționa că Agenția Națională a Medicamentului poate deveni victima unor „scandaluri similare celui de la Institutul Cantacuzino sau Hexi Pharma”, din cauza politicii deficitare de resurse umane, spune că acest concurs merge mai departe, deși Colegiul Farmaciștilor a atras atenția cu privire la nelegalitățile din condițiile de concurs. 

“Am ajuns de râsul curcilor în Europa, cu una din cele mai importante instituţii de sănătate din România batjocorite de politruci a căror singură aptitudine este tupeul inimaginabil. Când peste câţiva ani vor izbucni scandaluri uluitoare şi tragedii în acest domeniu, să nu ne plângem că n-am ştiut”, a scris Vlad Mixich, pe pagina sa de Facebook.

Sorina Pintea: “Am dat o erată şi am prelungit concursul”. De fapt, selecţia candidaţilor a fost anunţată cu o zi mai repede

Libertatea i-a cerut un punct de vedere Sorinei Pintea cu privire la excluderea farmaciştilor din concursul pentru şefia ANM:

Nu s-a omis nicio clipă farmacia. Era o chestiune de interpretare, în fişa postului apăreau studii în domeniul medical, iar în anunţ au scris: studii în medicină. Am făcut o erată, în urma sesizărilor făcute de Colegiul Farmaciştilor, şi s-a prelungit cu două zile termenul de depunere a dosarelor. Am precizat că pot participa şi absolvenţii de farmacie.

Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății:
Sorina Pintea

Această erată, care le permitea şi absolvenţilor de Farmacie să participe a fost publicată pe 23 după-amiază. Mai erau doar două zile pentru depunerea dosarelor. Concursul nu a fost prelungit însă. Dimpotrivă, selecţia candidaţilor a fost anunţată nu pe 30 octombrie, cum era planificat, ci chiar pe 29 octombrie, cu o zi mai devreme.

Scoaterea la concurs a celor trei posturi s-a decis în urma unui control al Curţii de Control. Eu am vrut să plec din  acest minister ducând la îndeplinire tot ce mi-a spus Curtea de Conturi.

Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătăţii:

Doar un an vechime în funcţie de conducere, pentru ocuparea postului de vicepreşedinte

Potrivit surselor Libertatea, Ministerul Sănătăţii a primit deja trei sesizări de nelegalitate legate de organizarea acestui concurs, însă concursul a mers înainte, conform planificării.

Printre aspectele reclamate se numără faptul că pentru ocuparea postului de vicepreşedinte este suficient ca un candidat să aibă vechime de un an într-o funcţie de conducere. Asta în ciuda faptului că un director de departament în ANMDM trebuie să aibă cel puţin cinci ani vechime. 

Cu alte cuvinte, subordonatului i se cere mai multă vechime în funcţii de conducere decât şefului.

Libertatea i-a solicitat un punct de vedere şi lui Marius Şişu, preşedintele interimar al ANMDM, dar acesta nu a răspuns solicitării noastre.

Citeşte şi:

Adriana Nedelea LA FIX: Ce face primarul general cu cele 85 de pagini de la Corpul de Control? Se războiește cu Libertatea?

Termen în dosarul Colectiv | Supraviețuitorii și rudele victimelor au rememorat calvarul. Judecător: „Ce a însemnat pentru dvs. moartea fiicei?”

Viorica Dăncilă, moment stânjenitor în timpul unei vizite electorale în Sălaj. Ce răspuns a primit de la un bărbat căruia i-a propus să facă o fotografie cu ea

Și-a prins iubitul că o înșală cu ajutorul unei aplicații. Greșeala pe care a făcut-o bărbatul
GSP.RO

Și-a prins iubitul că o înșală cu ajutorul unei aplicații. Greșeala pe care a făcut-o bărbatul

Horoscop 13 decembrie 2019. Săgetătorii vor trece prin printr-un șir de experiențe profitabile
HOROSCOP

Horoscop 13 decembrie 2019. Săgetătorii vor trece prin printr-un șir de experiențe profitabile