Președintele Iohannis, după ședința CSAT: ”Nu sunt raţiuni pentru ridicarea nivelul de alertă teroristă în România”

26 iulie 2016 14:00

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte astăzi, la ora 11.00, la Palatul Cotroceni, principalul punct pe agendă fiind rezultatele summit-ului NATO, fiind prima şedinţă convocată după evenimentele din Turcia şi atacurile recente din Europa.

UPDATE: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că în şedinţa CSAT a fost prezentată o evaluare a stării de securitate a României din perspectiva riscurilor şi ameninţărilor de natură teroristă, iar instituţiile cu atribuţii în domeniu au dat asigurări că în acest moment nu sunt raţiuni care să justifice ridicarea nivelului de alertă teroristă peste albastru-precaut, cât este în prezent.

Preşedintele Iohannis a precizat, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni, că, în condiţiile multiplicării atentatelor din Europa, în şedinţa CSAT a fost prezentată o evaluare a stării de securitate a României, ”din perspectiva riscurilor şi ameninţărilor de natură teroristă”.

”Am fost asigurat de toate instituţiile statului cu responsabilităţi în materie, că nu există în aceste moment raţiuni care să necesite ridicarea nivelului de alertă teroristă mai sus de nivelul la care este în prezent, albastru-precaut”, a anunţat preşedintele.

Şeful statului a mai spus că în şedinţa CSAT s-a decis ca Ministerul Afacerilor Externe să realizeze şi să prezinte Consiliului o strategie adaptată cu privire la Orientul Mijlociu.


 

CSAT a fost convocat în 15 iulie, Administraţia Prezidenţială anunţând atunci că în cadrul şedinţei „se va analiza modul de reflectare a mandatului României în documentele finale ale Summitului NATO din 8-9 iulie a.c., de la Varşovia, şi se vor stabili măsurile şi acţiunile care trebuie întreprinse pentru implementarea deciziilor adoptate„.

Preşedintele Klaus Iohannis declarase, la Varşovia, că summitul NATO a fost un succes, obiectivele aprobate de CSAT fiind atinse, iar România îşi consolidează poziţia că actor regional care contribuie la menţinerea stabilităţii într-o zona cu riscuri şi provocări.

Echilibrarea măsurilor de securitatea pe flancul estic, brigada multinaţională, respectiv decizia de elaborare de opţiuni pentru prezenţa avansată marină şi aliată în Marea Neagră, dezvoltarea planului de contingenţă obţinut în Marea Britanie şi operaţionalizarea scutului antiracheta, respectiv integrarea facilităţii de la Deveselu în sistemul NATO sunt obiectivele care se regăsesc în declaraţia finală adoptată de aliaţi.

Deşi Preşedinţia nu a precizat, oficial, dacă evenimentele din Turcia vor fi incluse pe agendă, cel mai probabil se va discuta şi despre lovitura de stat eşuată, având în vedere rolul Turciei în cadrul NATO şi, mai ales, obiectivele României la Marea Neagră.

Un alt subiect care ar putea fi pe agendă este contextul de securitate din Uniunea Europeană, având în vedere atacul de la Nisa (Franţa) şi al atacurilor recente din Germania.

Loading...
Vezi ultimul video postat pe libertatea.ro
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro