Mergi direct la conținut »
UPDATE | Copilul de 8 ani din Constanța, de negăsit de trei zile. Pompierii îl caută într-un bazin cu dejecții
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > UPDATE | Copilul de 8 ani din Constanța, de negăsit de trei zile. Pompierii îl caută într-un bazin cu dejecții

UPDATE | Copilul de 8 ani din Constanța, de negăsit de trei zile. Pompierii îl caută într-un bazin cu dejecții

Un copil de opt ani, din judeţul Constanţa, a dispărut sâmbătă, în jurul orei 15.00, în timp ce se juca în faţa casei sale din localitatea Pecineaga, relatează Mediafax. Alerta a fost dată însă în jurul orei 19.00, căci până atunci tatăl său a crezut că el se joacă prin vecini. Forțele de intervenție îl caută de atunci.

De Dragoș Tănase, Cătălin Schipor,

UPDATE ora 15.30: Pompierii au reușit golirea primului bazin, însă nu au găsit nimic, așa că au început drenarea unui alt bazin din apropiere. În acest timp, poliția a reluat toate pistele, verifică imaginile de pe camerele de supraveghere și fac noi audieri.

„În momentul de față, la Pecineaga se acționează pentru golirea celui de al 2-lea bazin, cu 4 motopompe de mare capacitate. Pompierii au acționat toată noaptea dar și în cursul acestei zile și vor continua atât cât este nevoie”, informează reprezentanții ISU.

UPDATE ora 12.45:Operațiunea de căutare a copilului dispărut în bazinul cu dejecții continuă, cu sprijinul unor scafandri voluntari. Pompierii de la ISU Tulcea nu dețin echipament de protecție pentru față, în condițiile de intervenție într-o zonă poluată, așa că au apelat la ajutorul unor scafandri voluntari cu echipament adecvat.

UPDATE 5 noiembrie, ora 07.20: Pompierii continuă căutările în bazinul de dejecții, după ce acestea au fost suspendate luni seara. Marți dimineața, operațiunea a fost reluată, potrivit ISU Dobrogea.

Sunt 10 pompieri care extrag apa cu 3 motopompe de mare capacitate, iar în bazin nivelul apei a ajuns la doi metri.

„Colegii mei vor lansa barca și vor peria zona. Întreaga acțiune de până acum a fost sub comanda inspectorului sef, dl. Col. Popa Daniel Gheorghe, aflat la fața locului”, au transmis reprezentanții pompierilor.

Universitatea București, amendată cu 30.000 de lei de DSP pentru că n-a făcut dezinfecție după ce au fost raportate două cazuri de TBC
Recomandări

Universitatea București, amendată cu 30.000 de lei de DSP pentru că n-a făcut dezinfecție după ce au fost raportate două cazuri de TBC

În paralel, polițiștii îl caută în continuare și pe uscat, cu câini de urmă, dar și cu un elicopter care survolează zona.


UPDATE – ora 09.25: „În aceste momente, la căutările minorului participă și două autospeciale de scafandri (2 ofițeri și 3 subofițeri ), dar și un autocamion de intervenție cu o motopompă de capacitate mare (cu 3 subofițeri)”, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Constanța.

FOTO: ISU Dobrogea

Autoritățile au început să golească bazinul cu dejecții de la un complex de porci din zonă, care are o adâncime de peste 10 metri.

Operațiunea a început în jurul orei 09.00 și se estimează că va dura aproximativ șase ore.

Află informații de ultimă oră despre copilul dispărut din Constanța:

De ce merg elevii kenyeni 42 de kilometri pe jos înainte de bacalaureat. Cum arată programul în liceu
Recomandări

De ce merg elevii kenyeni 42 de kilometri pe jos înainte de bacalaureat. Cum arată programul în liceu

În sprijinul pompierilor a fost adusă și o a doua motopompă, de la Detașamentul Cernavodă.

FOTO: ISU Dobrogea

Asociația Umanitară Solidarity Children, o organizație non-profit implicată în căutarea copilului, a scris, duminică seară, pe Facebook, că este posibil ca Iulian să fi căzut în această hazna.

UPDATE – 4 noiembrie, ora 07.35: Căutările băiatului în vârstă de opt ani, dispărut din localitatea Pecineagă au continuat și în noaptea de 3 spre 4 noiembrie, dar, din păcate, fără succes.

Pe lângă căutările fizice ale polițiștilor și jandarmilor, polițiștii de frontieră au adus la fața locului mașini cu sistem de termoviziune ale Gărzii de Coastă pentru a scana zonele învecinate.


UPDATE: Apare o nou ipoteză în cazul băiatului de 8 ani dispărut în Constanța. Asociația Umanitară Solidarity Children, o organizație non-profit implicată în căutarea copilului, a scris, duminică seară, pe Facebook, că este posibil ca Iulian să fi căzut într-o hazna.

Ion Țiriac nu mai este cel mai bogat român. Cine i-a luat locul
Recomandări

Ion Țiriac nu mai este cel mai bogat român. Cine i-a luat locul

„Un localnic din Pecineaga a găsit rolele băiatului dispărut la marginea localității pe drumul care duce spre ferma I.A.S. La mai puțin de un kilometru de locul unde au fost găsite rolele, se află așa zisele ‘haznale’ care au o adâncime de peste 10 metri și sunt pline cu dejecții de la complexul de porci”, se arată în mesajul Asociației.

Potrivit organizației non-profit, în acel loc au sosit azi pompierii și scafandri, dar aceștia nu au putut intra în aceste dejecții.

Pe marginea unei haznale se văd urme ca și când un corp ar fi alunecat în ea.

Asociația Umanitară Solidarity Children:

„Am înțeles că mâine vor fi verificate și aceste haznale care trebuiau verificate mult mai devreme, din ce am auzit copilul a fost văzut pe camerele de supraveghere de la marginea localității sâmbătă în jur de ora 11:00, nu foarte departe de locul unde au fost găsite rolele, mai mulți oameni au declarat că au văzut rolele în acel loc sâmbătă în jur de ora 14:00 și în direcție cu aceste haznale”, a mai precizat asociația.

Informația nu a fost confirmată de autorități, căutările băiatului fiind în plină desfășurare.

UPDATE: Familia lui Iulian, copilul de 8 ani care a dispărut sâmbătă, în jurul orei 15.00, în timp ce se juca în fața casei sale din localitatea Pecineaga, crede că băiatul a fost răpit de pe stradă, scrie Observator.tv.

UPDATE: Căutările în cazul băiatului continuă și după lăsarea întunericului, au anunțat autoritățile din Constanța.

Apar însă noi detalii despre faptele acestuia înainte să fie dat dispărut. Astfel, băiatul de 8 ani a fost surprins de camerele de supraveghere când se plimba cu rolele.

Ulterior, rolele lui au fost găsite la aproximativ doi kilometri distanță de locuința sa, undeva la marginea satului.

În timpul zilei, autoritățile au verificat toate terenurile extravilane, toate locuințele persoanelor cunoscute de Iulian Alexandru Biţică, dar și clădirile dezafectate sau părăsite. Băiatul de opt ani a fost căutat și în localitățile vecine (Arsa, Dulcești, Moșneni, Vânători, Tătaru), iar zonele au fost survolate de un elicopter.

UPDATE: Forțe impresionante s-au deplasat în timpul nopții în localitatea Pecineaga, pentru a-l căuta pe băiatul de opt ani, care a dispărut din fața casei.

A fost adus și un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al MAI care survolează zona, însă momentan fără niciun rezultat.



Tatăl său i-a anunțat pe polițiști, în jurul orei 19.00, că băiatul său a dispărut. Copilul se numește Iulian Alexandru Biţică și este slab, are 1,30 metri înălţime, faţa ovală şi ochii căprui.

Iulian Alexandru Biţică a dispărut din fața casei, unde se juca

Copilul în vârstă de 8 ani este căutat acum de peste 100 de polițiști și jandarmi.

Oamenii legii au făcut apel către localnici să sune la 112 dacă l-au văzut. Totodată, la căutări a fost adus și un câine de urmă al Serviciului Criminalistic, dar și un elicopter.

FOTO: ISU Dobrogea

Close
Închide
  Close