De la începutul pandemiei, în România au fost confirmate 186.254 de cazuri de COVID-19, dintre care 3.400 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore.

Numărul de noi infecții este mai mare decât cel din ziua precedentă, când au fost înregistrate 2.466 de noi cazuri de COVID-19. Însă numărul de teste efectuat ieri a fost mic, respectiv 8.040, față de cele 29.400 de teste raportate astăzi, la care se adaugă și cele 445 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore, rezultând un total de 29.845 de teste raportate astăzi.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.890.071 de teste.

65 de decese în ultimele 24 de ore

De la ultima raportare, 65 de persoane, 34 bărbați și 31 femei, și-au pierdut viața. 61 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități și pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

REPORTAJ Ce nu s-a văzut la TV la ceremonia fără public de 1 Decembrie: Iohannis a venit, a vorbit și a plecat. Orban, fotografii cu toată lumea
Recomandări
REPORTAJ Ce nu s-a văzut la TV la ceremonia fără public de 1 Decembrie: Iohannis a venit, a vorbit și a plecat. Orban, fotografii cu toată lumea

Dintre acestea, 2 decese a fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani.

Până astăzi, 5.996 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Numărul pacienților de la terapie intensivă, tot în creștere

În prezent, 10.266 de persoane sunt internate, cu 30 mai multe față de ieri.

Numărul pacienților de la ATI a crescut cu 11 față de ieri, ajungând la 768, un nou nivel fără precedent.

În prezent, 20.352 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.880 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 50.285 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 16 persoane.

Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:

Citeşte şi:

Adriana Nedelea LA FIX | Învățătoare din București, despre consecințele scenariului roșu: „Nu este o variantă de lungă durată. Copiii mici se simt nevăzuți în timpul orelor online”

Procurorii DNA și DIICOT, școliți pe bani europeni de firma unui fost ofițer SRI despre care chiar serviciul secret spune că și-a plagiat teza de doctorat!

Alexandru Rafila: ”Tatăl meu a lucrat în Securitate până în 1949, în iunie. Un lucru absolut condamnabil”. Răspuns la acuzațiile că tatăl său a fost torționar

VIDEO Scandal imens! Abia împăcat cu fosta soție, starul a fost prins cu o blondă superbă! Criza de nervi a fost filmată: „De asta ai plecat de lângă iubit?!”
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO Scandal imens! Abia împăcat cu fosta soție, starul a fost prins cu o blondă superbă! Criza de nervi a fost filmată: „De asta ai plecat de lângă iubit?!”
Gabi Firea, totul despre bătăile din familia ei și divorț: ”L-am lăsat singur şi am plecat”
PARTENERI - PLAYTECH
Gabi Firea, totul despre bătăile din familia ei și divorț: ”L-am lăsat singur şi am plecat”
Horoscop 2 decembrie 2020. Racii încep să facă lumină, într-o oarecare măsură, în problemele de la serviciu
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2020. Racii încep să facă lumină, într-o oarecare măsură, în problemele de la serviciu
Cum i s-a schimbat viața lui Narcis Ianău după participarea la prima ediție “Românii au Talent”. Voia să se facă preot
Știrileprotv.ro
Cum i s-a schimbat viața lui Narcis Ianău după participarea la prima ediție “Românii au Talent”. Voia să se facă preot
VIDEO-ŞOC! O prezentatoare TV a rămas GOALĂ în faţa tuturor. Imaginile fac înconjurul lumii
Telekomsport
VIDEO-ŞOC! O prezentatoare TV a rămas GOALĂ în faţa tuturor. Imaginile fac înconjurul lumii