România a înregistrat joi cel mai sumbru bilanț COVID, atât în privința deceselor, cât și a numărului de noi cazuri de infecție, dar și a numărului pacienților de la ATI.

Autoritățile anunță că 98 de persoane, 55 de bărbați și 43 de femei, infectate cu noul coronavirus au decedat în ultimele 24 de ore.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria 40-49 de ani, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 32 de decese la categoria de vârstă 60-69 de ani, 29 de decese la categoria de vârstă 70-79 de ani și 25 de decese la categoria de peste 80 de ani.

Grupul de Comunciare Stratetică precizează că o victimă a COVID-19 nu avea alte afecțiuni grave, iar în cazul a altor două „nu au fost raportate comorbidități până în prezent”. 95 de victime sufereau de alte afecțiuni.

În total, până astăzi, 6.163 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

FOTO | Cum arată primul centru în care vor fi vaccinați anti-COVID românii
Recomandări
FOTO | Cum arată primul centru în care vor fi vaccinați anti-COVID românii

Număr record de cazuri noi: 4.902

Pentru a doua zi la rând, numărul cazurilor noi înregistrate la nivel național se apropie de pragul de 5.000.

În ultimele 24 de ore, au fost confirmate 4.902 de noi infecții, după efectuareaa 34.466 de teste, 21.260 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.206 la cerere.

Este cel mai mare număr de cazuri zilnice raportat de la debutul pandemiei și până în prezent. Cele mai multe infecții au fost în București, respectiv 808.

Alte 939 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Asta înseamnă că din cele 34.466 de teste, 5.841 au fost pozitive, adică 16,9%.

Până astăzi, România a înregistrat 196.004 de cazuri de COVID-19. Totodată, 141.089 de persoane s-au vindecat. Dintre acestea, 3.254 s-au vindecat în ultimele 24 de ore.

Bilanțul de astăzi arată că județul Cluj intră și el în scenariu roșu, după ce a depășit rata de infectare de 3 la mia de locuitori, ajungând la 3.05. Tot în scenariul roșu se află și județul Alba și București.

Culmea atribuirilor directe: o firmă apropiată de fosta șefă DSP Brașov are toate contractele fără licitație încheiate cu un singur spital
Recomandări
Culmea atribuirilor directe: o firmă apropiată de fosta șefă DSP Brașov are toate contractele fără licitație încheiate cu un singur spital
Cel mai negru bilanț: 98 de decese de COVID în ultimele 24 de ore în România. Număr fără precedent de noi cazuri de infectare

778 de pacienți internați la Terapie Intensivă

În prezent, 10.354 de persoane cu COVID-19 sunt internate în spitalele din țară, cu 104 mai multe față de ieri.

Dintre acestea, 778 sunt internate la ATI. Cifra este în creștere față de ieri, când la ATI erau internate 766 de persoane. De asemenea, este cel mai ridicat număr privind pacienții aflați la terapie intensivă de la izbucnirea crizei.

În prezent, 23.455 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.755 de persoane se află în izolare instituționalizată.

De asemenea, 51.169 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 52 de persoane.

Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:

FOTO: Hepta

Citeşte şi:

Nelu Tătaru anunță o evaluare a tuturor spitalelor, în urma dezvăluirilor presei cu subraportările infecțiilor nosocomiale în cazul pacienților COVID-19

Moment istoric. Papa Francisc, în favoarea parteneriatului civil pentru persoanele homosexuale: „Au dreptul de a se afla într-o familie”

Timişoara se apropie de scenariul roşu. Inspectoratul şcolar: 84 de elevi şi profesori sunt internaţi cu COVID-19

VIDEO Marea greșeală făcută de Nicolae Ceaușescu în 1989. Ce a aflat cu 11 zile înainte să moară
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO Marea greșeală făcută de Nicolae Ceaușescu în 1989. Ce a aflat cu 11 zile înainte să moară
Ce face acum cântăreața pentru care Băsescu a fugit de SPP. Interviu fără perdea, ce gest îi făcea fostul președinte
PARTENERI - PLAYTECH
Ce face acum cântăreața pentru care Băsescu a fugit de SPP. Interviu fără perdea, ce gest îi făcea fostul președinte
Horoscop 4 decembrie 2020. Gemenii au parte de o zi în care ar putea vedea puțin deformat anumite situații
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2020. Gemenii au parte de o zi în care ar putea vedea puțin deformat anumite situații
Medicamentul interzis persoanelor infectate cu coronavirus. Ce se poate întâmpla dacă îl iei
Știrileprotv.ro
Medicamentul interzis persoanelor infectate cu coronavirus. Ce se poate întâmpla dacă îl iei
VIDEO-ŞOC! O prezentatoare TV a rămas GOALĂ în faţa tuturor. Imaginile fac înconjurul lumii
Telekomsport
VIDEO-ŞOC! O prezentatoare TV a rămas GOALĂ în faţa tuturor. Imaginile fac înconjurul lumii