Grupul de Comunicare Strategică a confirmat joi un nou record de cazuri COVID înregistrate într-o singură zi, de la începutul epidemiei și până în prezent. Este vorba despre 614 cazuri, în creștere de la cele 555 înregistrate miercuri, când fusese stabilit precedentul record.

Asta în condițiile în care numărul de teste a fost asemănător cu cel de miercuri – 13.179 de teste efectuate.

În total, până acum, pe teritoriul României au fost confirmate 30.789 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.574 au fost externate, dintre care 20.969 de pacienți vindecați și 1.605 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

La câteva minute după confirmarea noului record de cazuri, preşedintele Klaus Iohannis a făcut un apel la colaborare instituţională și a cerut Parlamentului să adopte urgent legea privind carantinarea și izolarea, pentru a da autorităților pârghiile să acționeze pentru protejarea sănătății oamenilor.

Plenul Parlamentului se reuneşte diseară, pentru a da votul pe această lege.

17 decese în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate și 17 decese (13 bărbați și 4 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Dâmbovița, Galați, Gorj, București, Tulcea și Vrancea.

Ad placeholder
Tragicomedia 10 august sau despre cum să ocolești o investigație incomodă. DIICOT a evitat câteva lămuriri, care nu convin nici PNL și nici PSD!
Recomandări
Tragicomedia 10 august sau despre cum să ocolești o investigație incomodă. DIICOT a evitat câteva lămuriri, care nu convin nici PNL și nici PSD!
 

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane de peste 80 de ani.

16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

Până astăzi, 1.834 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

240 de pacienți internați la Terapie Intensivă

La ATI, în acest moment, sunt internați 240 de pacienți, în ușoară creștere față de ieri, când erau 237 de internați.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 809.663 de teste.

Situația cazurilor de coronavirus pe județe

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Ad placeholder
Explozia din Beirut provocată de azotatul de amoniu de pe nava moldovenească Rhosus, arestată în port în 2013!
Recomandări
Explozia din Beirut provocată de azotatul de amoniu de pe nava moldovenească Rhosus, arestată în port în 2013!
 
Nou record de cazuri COVID în România de la începutul pandemiei: 614 în ultimele 24 de ore
Nou record de cazuri COVID în România de la începutul pandemiei: 614 în ultimele 24 de ore

Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:

Citeşte şi:

Băluţă se distanţează şi el de PSD, pe modelul Negoiţă! Social-democrații se tem că va candida independent. Primarul: ”Administraţia este doar despre oameni şi nu despre partide”

De ce alegem negarea COVID a lui Cheloo? ”La ce nivel are școala noastră, este miraculos cât de mulți NU credem în teoria conspirației”

Momente grele pentru Duckadam după ce s-a mutat în SUA cu familia. Calvarul a început după ce a cumpărat o casă
PARTENERI - GSP.RO
Momente grele pentru Duckadam după ce s-a mutat în SUA cu familia. Calvarul a început după ce a cumpărat o casă
De ce a fost omorât, de fapt, Emi Pian. Motivele aiuritoare ale crimei între interlopi
PARTENERI - PLAYTECH.RO
De ce a fost omorât, de fapt, Emi Pian. Motivele aiuritoare ale crimei între interlopi
Horoscop 5 august 2020. Taurii fac evaluări greșite, mai ales în cauzele unor probleme din familie
HOROSCOP
Horoscop 5 august 2020. Taurii fac evaluări greșite, mai ales în cauzele unor probleme din familie
RECOMANDĂRI