O dublă crimă șocantă a avut loc în comuna Mihăești, județul Argeș. Un băiat de 15 ani și mama lui au fost găsiți morți în curtea unei biserici, iar din primele cercetări autorul este fostul iubit al femeii. Bărbatul a încercat apoi să se sinucidă.

Până să o omoare pe femeie, dar și pe băiat, bărbatul o amenințase în repetate rânduri că îi va pune capăt zilelor.

În urmă cu patru luni, autorul crimelor și femeia pe care a ucis-o au mers împreună, la emisiunea „Acces Direct” de la Antena 1, pentru a-și rezolva problemele din relație.

„Ai ameninţat-o cu moartea pe iubita ta, Ramona, dacă se desparte de tine?”, a fost întrebat bărbatul de către moderatoare, iar acesta a răspuns afirmativ. În aceeași emisiune, femeia a spus: „Dacă că eu nu vin aici, mi se trage din mâna lui şi mie, şi copilului”.

O lună mai târziu, pe 24 februarie, femeia a depus o plângere la Poliţia Câmpulung Muscel împotriva fostului ei iubit, relatează Adevărul.ro, care citează surse judiciare. Avea o altă relație și voia să scape de amenințările lui.

Femeia le-a cerut poliţiştilor să îi pună în vedere fostului concubin să nu o mai hărţuiască. În ciuda amenințărilor, la audieri, femeia nu a mai vrut să facă alte declarații. Potrivit sursei citate, pentru a fi emis un ordin de protecţie, femeia ar fi trebuit să sesizeze Judecătoria Câmpulung Muscel, lucru pe care nu l-a făcut.

Bărbatul nu o amenințase doar pe femeie, ci și pe fiul ei de 15 ani.

Adrian Brumaru, tatăl adolescentului ucis, le-a declarat jurnaliștilor că „el a amenințat-o și mi-a spus și copilul: «Tati, dacă pleacă mami de la el din cauza mea, a zis că pe mine mă omoară»”, potrivit Digi24.

Ancheta în acest caz a fost preluată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, care efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

În acest timp, bărbatul care a ucis-o pe femeie și pe fiul ei se află internat la spital. El urmează să fie evaluat neurologic și psihiatric.

Citeşte şi:

Procurorul Codruț Olaru, fără doctorat. CNATDCU a decis retragerea titlului, pentru „plagiat grosier”

Ciolacu anunță că PSD intră în grevă parlamentară, dacă PNRR nu va fi prezentat în Parlament

Mihăilă dă vina pe un comitet înființat de Tătaru pentru diferențele privind decesele COVID. Ministrul anunță că vor fi sancțiuni

„Nicio clipă nu m-am gândit că poți să te infectezi și să mori din cauza unei simple analize făcute în spital!”

„Ce chirurg poate să facă asta?!” » Incredibil cum arăta această femeia înainte
PARTENERI - GSP.RO
„Ce chirurg poate să facă asta?!” » Incredibil cum arăta această femeia înainte
ȘOC! Magazinul care îi dă lovitura lui Lidl. Prețuri cu 30% mai mici
Playtech.ro
ȘOC! Magazinul care îi dă lovitura lui Lidl. Prețuri cu 30% mai mici
Mama găsită în moartă în casă, la Constanța, lângă fiul ei spânzurat, ar fi făcut infarct. Băiatul a lăsat un ultim mesaj pe Facebook: ”Jocul s-a sfârșit!”
Observatornews.ro
Mama găsită în moartă în casă, la Constanța, lângă fiul ei spânzurat, ar fi făcut infarct. Băiatul a lăsat un ultim mesaj pe Facebook: ”Jocul s-a sfârșit!”
Horoscop 25 iunie 2021. Peștii își vor pune mai multe întrebări și vor găsi și răspunsurile cele mai bune
HOROSCOP
Horoscop 25 iunie 2021. Peștii își vor pune mai multe întrebări și vor găsi și răspunsurile cele mai bune
Jandarmerița din Vatra Dornei care a omorât un bărbat nevinovat cu sprayul lacrimogen, condamnată cu suspendare
Știrileprotv.ro
Jandarmerița din Vatra Dornei care a omorât un bărbat nevinovat cu sprayul lacrimogen, condamnată cu suspendare
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)