Cristian Tudor Popescu a precizat că deocamdată prezenţa la vot este destul de jos. „Din păcate, nu am văzut lume prea multă la vot”, a spus Cristian Tudor Popescu. la Digi24.

De asemenea, Cristian Tudor Popescu a descris experiența sa de la secţia de vot.

„Șansele, după părerea mea, de contaminare la secția de votare unde am fost eu, în sectorul 1, la Grivița, sunt zero. La intrare, mi s-a oferit dezinfectant, mi-am dezinfectat mâinile, apoi o pereche de mănuși, apoi o mască, după care temperatura mi-a fost luată nu cu termometrul pistol, ci de la distanță, a apărut pe un ecran pe care eram filmat, iar distanțarea fizică a fost continuă, tot timpul, nu s-a apropiat nimeni de nimeni”, a spus gazetarul.

Acesta a adăugat: „În secția de vot, mi-am lipit autocolantul pe buletin singur. Nu există niciun fel de contact, niciun fel de apropiere în drumul prin secția de votare. Mijloacele de dezinfecție și de protecție sunt 100%.”

Am mers la vot aidoma unui pește care este aruncat pe mal și se sufocă. Peștele ce trebuie să facă în situația asta? Sare, se zbate în toate direcțiile, speră să ajungă înapoi în apă. Nu știe dacă cu săritura următoare va atinge apa, dar știe că dacă stă, dacă nu se mișcă, va muri. De aceea m-am dus la vot.

Cristian Tudor Popescu:

Cristian Tudor Popescu a folosit acelaşi exemplu pentru a descrie sensul votului în emisiunea Adriana Nedelea LA FIX.

„Să ne imaginăm un peşte care a ajuns pe uscat. Este pe malul apei şi se sufocă. Poate să zacă pe mal până îl usucă soarele şi moare sau poate să se zbată. Cu fiecare zbatere, el nu ştie dacă va ajunge în apă, și probabil că nu va ajunge pentru că este destul de departe de apă. Dar dacă nu va face nimic, va muri. Acesta este sensul votului şi al ideii de schimbare”, spunea, vineri, în emisiunea Libertatea, Cristian Tudor Popescu.

Urmăriți pe Libertatea:

Citeşte şi:

Câte voturi a strâns Nicușor Dan în 2012 și 2016. De câte ar avea nevoie azi ca să iasă primarul Capitalei cel în căsuța căruia nu apare siglă de partid

La ora 8, Bucureștiul a votat de două ori mai mult decât la localele din 2016, dar e încă foarte devreme pentru o tendință

Are case peste tot în lume, însă un singur loc rămâne în sufletul ei și nu e în România. Incredibil unde vrea să se retragă
PARTENERI - GSP.RO
Are case peste tot în lume, însă un singur loc rămâne în sufletul ei și nu e în România. Incredibil unde vrea să se retragă
BOMBĂ! Adriana Bahmuțeanu a publicat tratamentul împotriva COVID-19. Ce dau medicii pacienților, de fapt
PARTENERI - PLAYTECH
BOMBĂ! Adriana Bahmuțeanu a publicat tratamentul împotriva COVID-19. Ce dau medicii pacienților, de fapt
Horoscop 25 octombrie 2020. Vărsătorii sunt în formă și se vede, mai ales când vin cu tot felul de propuneri
HOROSCOP
Horoscop 25 octombrie 2020. Vărsătorii sunt în formă și se vede, mai ales când vin cu tot felul de propuneri
Care e cel mai nou simptom extrem de înșelător al infecției cu coronavirus. Ai putea suferi de Covid şi să nu îți dai seama
Știrileprotv.ro
Care e cel mai nou simptom extrem de înșelător al infecției cu coronavirus. Ai putea suferi de Covid şi să nu îți dai seama
Medicul care a prezis pandemia de COVID-19 în 2017 a anunţat că urmează un nou dezastru: "O perioadă întunecată". Ce se poate întâmpla în 2021
Telekomsport
Medicul care a prezis pandemia de COVID-19 în 2017 a anunţat că urmează un nou dezastru: "O perioadă întunecată". Ce se poate întâmpla în 2021