Ministerul

”Noi ne angajăm să respectăm dreptul femeilor, nimeni nu le va obliga să nască fără voia lor și fiecare situație va fi analizată de la caz la caz. Sigur că femeia care va dori să facă întreruperea de sarcină va semna că știe care sunt riscurile în perioada COVID-19, ne străduim să fie cât mai mici, pentru că e doar o internare de zi, de dimineață până seara”, a spus Nelu Tătaru, ministrul sănătății.

Medicii

”Nimeni nu poate obliga o femeie să nască. Și e normal să avem grijă ca prevederile din Starea de Urgență să nu fie interpretate de medici «mai catolici decât Papa» ca impunând restricții suplimentare femeilor”, a declarat dr. Radu Vlădăreanu, președintele Societății de Obstetrică și Ginecologie din România.

Starea reală

Libertatea a încercat să vadă ce pot face în perioada asta femeile care doresc o întrerupere de sarcină la cerere. Am sunat la mai multe clinici de stat și private din București, pentru a solicita o programare, și nu am găsit nici un loc în care întreruperea de sarcină la cerere este posibilă.

Un efect neașteptat al Stării de Urgență

În timp ce avortul este un drept al femeii și legislația permite întreruperea unei sarcini aflate în primele 14 săptămâni, Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor le permite doctorilor să le refuze acest drept. Acest lucru este cu atât mai vizibil acum, în starea de urgență, în care drepturile omului sunt suspendate, cu excepția celui la viață și al interzicerii torturii.

EXCLUSIV. Șeful administrației militare regionale ucrainene din Zaporojie, despre referendum: „Rușii au raportat voturi unde fizic nu există oameni”
Recomandări
EXCLUSIV. Șeful administrației militare regionale ucrainene din Zaporojie, despre referendum: „Rușii au raportat voturi unde fizic nu există oameni”

În primă fază, spitalele de stat au început să refuze întreruperile de sarcină la cerere, de teama infectării cu COVID-19.

Contactat marți de Libertatea, ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a spus că ”problema drepturilor femeilor este serioasă și o tratăm ca atare”. El a negat că prin Ordinul emis tot marți de către Raed Arafat, dar contrasemnat și de el, întreruperile de sarcină la cerere vor fi privite drept neurgente și, prin urmare, interzise. ”Totul va fi analizat de către medic, la cererea pacientei”.

”Nici o femeie nu poate fi obligată să nască”, a spus marți și doctorul Radu Vlădăreanu, președintele asociației medicilor ginecologi. ”Sper, totuși, ca în România să se folosească mai mult întreruperea de sarcină pe bază de medicamente, care se utilizează pe scară largă în Europa, este o metodă sigură și de dorit la femei”, a adăugat dr. Vlădăreanu. 

El a adăugat: ”Sincer, comparația cu epoca lui Ceaușescu mi se pare forțată, pentru că acum există metode de contracepție. Plus posibilitatea întreruperii prin medicament și poate că vom asista la o schimbare a scăderii ponderii întreruperilor chirurgicale de sarcină la cerere”.

Până atunci însă, până la schimbările sistemice în comportamentul social și medical, problemele au apărut deja. 

Ministrul Sorin Cîmpeanu a demisionat. Presa și cetățenii și-au făcut datoria, dar avem nevoie ca de aer de justiție
Recomandări
Ministrul Sorin Cîmpeanu a demisionat. Presa și cetățenii și-au făcut datoria, dar avem nevoie ca de aer de justiție

Coadă la Polizu

Unul dintre efectele izolării va fi și apariția sarcinilor nedorite. Va apărea o problemă de sănătate, vor fi multe sarcini nedorite sau multe avorturi clandestine.

Medic ginecolog de la un spital de urgență din București, care dorește să rămână anonim:

Același doctor spune că până săptămâna trecută era coadă la Maternitatea Polizu, unul dintre singurele locuri în care se mai efectuau avorturi la cerere în București. 

Care sunt motivele invocate de clinici înaintea ordinului?

La Maternitatea Polizu ni s-a spus:  “Nu se fac întreruperi de sarcină în perioada asta, ne sunați după Paști, dacă se modifică ceva vă spunem”.

Răspunsul ăsta este deja tradiție, în contextul în care credința merge de multe ori mână în mână cu medicina, nu există ore de educație sexuală în școli și suntem fruntași în Europa la numărul de mame adolescente. 

Astfel, dogma religioasă, lipsa infrastructurii, teama de malpraxis și acum pandemia COVID-19 sunt câteva dintre motivele pentru care întreruperea unei sarcini la cerere nu este posibilă.

În același timp, o amânare de două săptămâni, până după perioada Paștelui, pentru multe femei înseamnă ieșirea din zona legalității, în care doar în primele 14 săptămâni de sarcină ai dreptul de a solicita o întrerupere. 

Viața în Arenă. Reportaj din sala de sport în care locuiesc, de aproape doi ani, zeci de oameni ale căror case au ars în Miercurea Ciuc
Recomandări
Viața în Arenă. Reportaj din sala de sport în care locuiesc, de aproape doi ani, zeci de oameni ale căror case au ars în Miercurea Ciuc

Potrivit unui raport realizat anul trecut de Centrul Filia, o asociație care militează pentru drepturile femeilor, și Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice „se fac întreruperi de sarcină oricând în 40 de spitale din 24 de județe, nici unul din București. Nu se fac întreruperi de sarcină la cerere în timpul sărbătorilor religioase în 36 de spitale din 19 județe. Nu se fac deloc întreruperi de sarcină la cerere în 51 de spitale din 29 de județe”.

Într-un material jurnalistic, jurnaliștii independenți Lina Vdovîi și Michael Bird scriau anul trecut: “Timp de patru luni, din martie până-n iulie, am contactat 190 de unități medicale echipate cu infrastructură pentru a realiza intervenții de acest tip. Dintre ele, 131 ne-au răspuns, iar 60 au confirmat oficial că în secțiile lor de Obstetrică-Ginecologie întreruperea de sarcină la cerere e un serviciu medical inaccesibil”.

Clinici închise din cauza pandemiei COVID

În prezent, peste 10% din cazurile confirmate de coronavirus sunt din rândul personalului medical. 

Două dintre clinicile la care a sunat astăzi Libertatea sunt închise din cauza pandemiei. La Marie Stopes, activitatea este întrerupă în perioada 30 martie-22 aprilie, cu posibilitate de prelungire până la 1 mai.  

Și la Royal Hospital, activitatea medicală din cadrul spitalului “este suspendată temporar până la noi reglementări”. 

La Maternitatea Giulești ni s-a spus că întreruperile de sarcină la cerere nu sunt posibile pe perioada stării de urgență, adică cel puțin până pe data de 17 mai. 

Două dintre cele mai mari clinici private, Regina Maria și Medicover, ne-au comunicat că întreruperea de sarcină nu se face la cerere, ci doar dacă în urma unui consult medical se descoperă o problemă medicală. 

La mijlocul lunii martie, în Prahova, o femeie a fost amendată pentru că nu a respectat carantina și a mers la spital, după ce în urma unei întreruperi de sarcină a avut hemoragie, notează Scena9 într-un articol în care prezintă situația în care se află femeile care urmează să nască în perioada asta. 

În România, în perioada 1966-1989, în special în primii ani ai perioadei de după celebrul decret 770 din 2 octombrie 1966 al lui Nicolae Ceaușescu, când avortul a fost interzis aproape în totalitate, zeci de mii de femei și-au pierdut viața în urma avorturilor clandestine. 

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„A fost un semn!” Mihai Neșu, martorul unei „minuni” imediat după ce s-a întors de pe Muntele Athos: „S-a întâmplat ceva instantaneu”
GSP.RO
„A fost un semn!” Mihai Neșu, martorul unei „minuni” imediat după ce s-a întors de pe Muntele Athos: „S-a întâmplat ceva instantaneu”
Arșinel A MURIT! PENSIA COLOSALĂ pe care o avea! Românii, uimiţi de veniturile primite de regretatul actor
Playtech.ro
Arșinel A MURIT! PENSIA COLOSALĂ pe care o avea! Românii, uimiţi de veniturile primite de regretatul actor
Ce a vorbit Dan Negru cu Alexandru Arșinel, cu puțin timp înainte să moară: 'Nu se plângea...'
Viva.ro
Ce a vorbit Dan Negru cu Alexandru Arșinel, cu puțin timp înainte să moară: 'Nu se plângea...'
''S-a aprins bradul de Crăciun. La amfetamină e alergic.'' Şofer drogat cu 7 substanţe interzise în acelaşi timp, prins în traficul din Bucureşti
Observatornews.ro
''S-a aprins bradul de Crăciun. La amfetamină e alergic.'' Şofer drogat cu 7 substanţe interzise în acelaşi timp, prins în traficul din Bucureşti
Ultima oră. George Simion s-a ales cu dosar penal
Știrileprotv.ro
Ultima oră. George Simion s-a ales cu dosar penal
Când va fi înmormântat Alexandru Arșinel. Familia a stabilit programul funeraliilor. Exclusiv
FANATIK.RO
Când va fi înmormântat Alexandru Arșinel. Familia a stabilit programul funeraliilor. Exclusiv
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Orangesport.ro
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Horoscop 30 septembrie 2022. Balanțele trebuie să fie echilibrate, ca să poată judeca totul așa cum se cuvine, să nu se grăbească cu concluzii
HOROSCOP
Horoscop 30 septembrie 2022. Balanțele trebuie să fie echilibrate, ca să poată judeca totul așa cum se cuvine, să nu se grăbească cu concluzii
O tehnică medicală super-avansată, la Cluj. Durere postoperatorie redusă și risc minim de complicații
PUBLICITATE
O tehnică medicală super-avansată, la Cluj. Durere postoperatorie redusă și risc minim de complicații