Un fost angajat al gigantului american Facebook a confirmat vineri, 22 octombrie, informațiile transmise recent de Frances Haugen, fost manager de produs al companiei: platforma găzduiește cu bună-știință discursuri care incită la ură și fake news-uri, scrie publicația britanică The Guardian.

Noul denunțător a declarat pentru Washington Post ceea ce ar fi inclus și într-o plângere către agenția americană care se ocupă de reglementările pentru protejarea investitorilor în companiile cotate la bursă. Fostul angajat a explicat că oficialii Facebook au refuzat de mai multe ori să aplice anumite reguli de siguranță ca să nu-l înfurie pe fostul președinte Donald Trump sau ca să nu oprească creșterea companiei.

Într-un astfel de incident, unul dintre responsabilii de comunicare ai companiei, Tucker Bounds, ar fi respins preocupările legate de rolul pe care l-a jucat platforma în manipularea alegerilor din 2016.

„Va fi o scânteie într-o tigaie”, a spus Bounds, potrivit declarației pe propria răspundere dată de sursă, după cum relatează WaPo. „Unii legiuitori se vor supăra. Dar după câteva săptămâni își vor îndrepta atenția spre altceva. Între timp, noi tipărim bani în subsol (adică compania câștigă bani, n.trad.) și suntem foarte bine”.

Aceste declarații sunt similare cu ale lui Frances Haugen, care a afirmat că firma prioritizează profitul și nu siguranța publică. Mărturia lui Haugen în fața Congresului american și viitoarea mărturie în fața parlamentului britanic au provocat o criză majoră de imagine pentru rețeaua de socializare, despre care se spune că face planuri de rebranding, mai scrie The Guardian.

Haugen a precizat că Facebook și-a modificat la un moment dat algoritmul ca să crească siguranța utilizatorilor, dar a renunțat la schimbare după alegerile prezidențiale din 2020. De asemenea, atunci și-a desființat și echipa de integritate civică.

Cu privire la modificarea algoritmului, a adăugat: „Facebook și-a dat seama că, dacă schimbă algoritmul pentru a fi mai sigur, oamenii vor petrece mai puțin timp pe site, vor da click pe mai puține reclame, iar compania va face mai puțini bani”, a spus ea în mărturia de pe 5 octombrie.

Compania se luptă deja cu două procese, unul intentat de procurorii generali ai SUA și unul intentat de Comisia Federală pentru Comerț.

Ar fi îndrumat utilizatorii spre grupuri extremiste

Pe 22 octombrie, instituții de presă din Statele Unite precum Washington Post, New York Times și NBC au publicat rapoarte bazate pe documente interne primite de la Haugen. Documentele arată că angajații Facebook și-au exprimat repetat îngrijorarea, înainte și după alegerile din 2020. De exemplu, când Donald Trump a încercat să anuleze victoria lui Joe Biden.

Un cercetător al companiei, care lucrează cu baze de date, le-a spus colegilor, la o săptămână după alegeri, că 10% dintre vizualizările de conținut politic din SUA erau postări care susțineau în mod fals că votul a fost fraudulos, potrivit New York Times. Cu toate că angajații ar fi îndemnat compania să acționeze, situația a rămas neschimbată.

Printre altele, aceste documente mai arată că cercetătorii Facebook au descoperit că instrumentele de recomandare ale platformei au împins utilizatorii către grupuri extremiste. Dar și de data asta, conform NBC News, cei mai mulți manageri și directori au ignorat avertismentele interne.

Reprezentanții companiei neagă acuzațiile

„Faptul că sunt întrebat despre o presupusă conversație cu o persoană fără chip, fără altă referință decât acuzația în sine, este o premieră pentru mine”, a declarat Tucker Bounds, responsabilul de comunicare al Facebook, pentru Washington Post, în legătură cu afirmațiile celui de-al doilea denunțător.

O purtătoare de cuvânt a companiei a criticat articolul din Washington Post și a precizat pentru aceeași organizație media: „Este un precedent periculos să bazezi o întreagă poveste pe o singură sursă, care face o gamă largă de afirmații”.

foto: 123rf.com

Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
Femeia care are cel mai ciudat prenume din România. Toată lumea rămâne mască după ce aude numele ei
Playtech.ro
Femeia care are cel mai ciudat prenume din România. Toată lumea rămâne mască după ce aude numele ei
Fermierii, obligați prin lege să schimbe meniul porcilor și să intre în coteț cu botoșei. ”Aștia care fac legile nu știu cum arată porcul”
Observatornews.ro
Fermierii, obligați prin lege să schimbe meniul porcilor și să intre în coteț cu botoșei. ”Aștia care fac legile nu știu cum arată porcul”
Horoscop 1 decembrie 2021. Berbecii simt nevoia să ridice ochii din pământ și să privească cu mai mult curaj spre viitor
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2021. Berbecii simt nevoia să ridice ochii din pământ și să privească cu mai mult curaj spre viitor
România trebuie să înceapă să renunțe la încălzirea pe lemne în următorii 2 ani
Știrileprotv.ro
România trebuie să înceapă să renunțe la încălzirea pe lemne în următorii 2 ani
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie