„Dl Dragnea a fost întotdeauna un ayatollah al tupeului, e cunoscuta prostire în față pe care o practică și din pușcărie”, a spus Cristian Tudor Popescu, la Digi24.

„E atât de simplu să îi arunci în față câteva dintre crimele pe care le-a comis cât a fost la putere împotriva poporului român și a României în lume. Dar nu e cazul. Doar putem să ne întrebăm de ce face asta și răspunsul e unul singur: pentru că dl. Dragnea nu a renunțat și nu va renunța niciun moment la întoarcerea în politică și la lupta pentru putere. De aceea mai dă câte un mesaj: sunt aici și poate mă întorc și vreau să fiu șef din nou, asta e tot”, a continuat gazetarul.

Liviu Dragnea susține, printr-un mesaj postat pe contul său de Facebook, cu ocazia Zilei Naționale, că de dragul României și-a asumat ”în cele din urmă chiar și renunțarea la libertate”. ”De dragul tău am sacrificat tot”, spune Dragnea, care ispășește o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare.

”La mulți ani, România! Țara mea dragă, Ți-am respectat cu sfințenie toate tradițiile, te-am sărbătorit cu fiecare ocazie, te-am purtat în suflet și în piept oriunde în lume, m-am mândrit cu tine peste tot și ți-am dedicat ție întreaga mea viață. De dragul tău am sacrificat tot și am făcut ce am știut mai bine să te ajut să crești mare, să fii bogată și puternică”, scrie pe contul oficial de Facebook al lui Liviu Dragnea. El spune că a renunțat la familie și chiar la libertatea sa, pentru România.

Citeşte şi:

Adrian Năstase a participat la recepția organizată la Palatul Cotroceni de Klaus Iohannis. Explicațiile Administrației Prezidențiale

Marcel Ciolacu a fost comparat cu Liviu Dragnea. Ce spune președintele interimar al PSD

Viorica Dăncilă, al patrulea lider PSD „executat”. Cum își înlătură social-democrații șefii care pierd alegerile

Premieră mondială! Anunțul făcut de Marian Drăgulescu în urmă cu câteva momente
GSP.RO

Premieră mondială! Anunțul făcut de Marian Drăgulescu în urmă cu câteva momente

Horoscop 5 decembrie 2019. Leii sunt cuprinși de griji și temeri
HOROSCOP

Horoscop 5 decembrie 2019. Leii sunt cuprinși de griji și temeri