Mergi direct la conținut »
Culmea hoţiei, să furi din puşcărie telefoane mobile care erau pentru angajații penitenciarelor. Cât costă un telefon mobil în spatele gratiilor
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Culmea hoţiei, să furi din puşcărie telefoane mobile care erau pentru angajații penitenciarelor. Cât costă un telefon mobil în spatele gratiilor

Culmea hoţiei, să furi din puşcărie telefoane mobile care erau pentru angajații penitenciarelor. Cât costă un telefon mobil în spatele gratiilor

Culmea hoţiei, să furi din puşcărie telefoane mobile care erau pentru angajații penitenciarelor. S-a întâmplat zilele trecute, când 12 telefoane au dispărut dintr-o unitate a Administrației Naționale a Penitenciarelor de la Jilava, aflată chiar în interiorul penitenciarului de la marginea Capitalei.

De Remus Vlad,

Furtul a fost descoperit pe 4 iulie, chiar de Ziua Statelor Unite ale Americii, în jurul prânzului, la magazia „Transmisiuni” de la Baza de Aprovizionare, Gospodărire şi Reparații a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Unitatea îşi are sediul în interiorul Penitenciarului Jilava, însă are angajaţi şi gardieni proprii care stau de pază.

12 telefoane de diferite mărci au dispărut

Din informaţiile pe care le-au primit reporterii Libertatea, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a cumpărat 1.000 de telefoane mobile, pe care le-a dat angajaţilor, care, conform legii, au nevoie de telefon de serviciu. Dintre acestea, au rămas 100 de bucăţi, care au fost depozitate în unitatea ANP din Penitenciarul Jilava.

Potrivit surselor Libertatea, cu ocazia efectuării unei operaţiuni de predare-primire a unui telefon mobil, gestionarul magaziei a constatat lipsa a 12 telefoane mobile, de mărci diferite. La verificarea uşii de acces în respectiva încăpere s-a observat că inelul de prindere al lacătului era forţat si secţionat, deşi sigiliul era aplicat pe uşă, iar lacătul era asigurat.

Poliţiştii fac cercetări pentru prinderea hoţilor

Imediat după ce s-a constatat că lipsesc telefoanele, a fost alertată conducerea unităţii, iar cazul a ajuns pe mâinile judiciariştilor de la Poliţia Ilfov, care au început verificările. Poliţiştii au luat amprente şi au vizionat imaginile surprinse  de camerele de supraveghere. Nu este exclus ca unii dintre deţinuţii care lucrează în această unitate să aibă legătură cu furtul.

Cad capete după cazul ursului lăsat în agonie şi apoi împuşcat. Reacția Ministerului de Interne
Recomandări

Cad capete după cazul ursului lăsat în agonie şi apoi împuşcat. Reacția Ministerului de Interne

În Penitenciarul Jilava și-a executat o parte din pedeapsă și Cristian Borcea, fostul finanţator de la Dinamo, care a fost eliberat condiţionat din această unitate de detenție în 2 iulie.

Cât costă un telefon mobil în spatele gratiilor

Sursele Libertatea spun că, în spatele gratiilor, un telefon valorează o mică avere. Şi asta pentru că nu orice deţinut aflat în închisoare şi-ar putea permite un astfel de lux, ci doar cei cu bani, printre care afacerişti, foşti oameni politici și lideri de clanuri.

Cei care vor să aibă un telefon mobil în timp ce sunt încarcerați, cu care pot să ţină legătură cu lumea ”de afară”, ar fi dispuși să dea sume mari, pentru că un astfel de aparat ar fi echivalentul a 50 de cartuşe de ţigări. Luând în calcul preţul mediu al unui pachet de țigări, ar rezulta că suma plătită pentru un telefon mobil în penitenciar ajunge la 9.000 de lei, adică aproximativ 2.000 de euro.

Simona Halep se căsătorește cu Toni Iuruc. Când e programată nunta
Recomandări

Simona Halep se căsătorește cu Toni Iuruc. Când e programată nunta

Şi la penitenciare din ţară au fost astfel de furturi

„Nu e o noutate. Acum câțiva ani au furat mai multe telefoane și țigări dintr-o magazie din Penitenciarul Deva. Se spunea atunci că ar fi fost implicat şi agentul magaziei. Râdeau cei de la poliţie de se prăpădeau când au venit să cerceteze cazul”, spune unul dintre angajaţii ANP. Şi nu e singura dată când s-a întâmplat aşa. Prin 2012, şi la Penitenciarul din Craiova s-a petrecut un astfel de furt.


Citește și:

EXCLUSIV/Florin Buliga ar putea scăpa de condamnarea pe viață, pe ”caz de boală”. Criminalul din Brașov are discernământ redus și tulburări psihice

Close
Închide
  Close