Cum a devenit armata rusă „o fabrică de atrocități” în Ucraina
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Statul slab rus și corupția care afectează țara și implicit aparatul militar au creat condițiile pentru ca soldații ruși să ajungă să ucidă și să violeze civili sau să jefuiască locuințele ucrainenilor, scrie într-o analiză pentru revista Foreign Policy Lucian Staiano-Daniels, expert în istorie militară.
La telefon cu iubitele, soțiile sau mamele lor, soldații ruși s-au lăudat cu lucrurile pe care au reușit să le jefuiască din casele ucrainene. Unul a spus că a băut coniac, altul că a luat niște unelte, iar altul că a furat haine de blană pentru soția și fiica sa.
O femeie a fost bucuroasă la auzul veștilor, dar cu o nuanță de îngrijorare. „Aveți voie să faceți asta?”, a întrebat ea. Femeia nu părea să fie îngrijorată de soarta ucrainenilor lăsați fără lucruri, ea se temea ca soțul ei să nu sufere consecințe. Dar soldatul a liniștit-o. Ofițerilor săi nu le pasă, pentru că „și ei iau lucruri”, a spus el.
Aceste conversații au fost postate de o singură sursă, una părtinitoare, contul oficial de Twitter al Ucrainei. Dar mai multe surse au confirmat faptul că Forțele Armate ale Federației Ruse se fac vinovate de jafuri la scară largă. Furtul a tot felul de bunuri electronice care pot fi urmărite pe Internet, spre exemplu AirPods, telefoane și laptopuri, a fost verificat.
Iar jaful pare să fi implicat militari de la toate nivelurile armatei, de la soldații obișnuiți până la ofițerii lor.
De altfel, pe 12 martie, serviciul militar de informații din Ucraina a explicat că armata rusă a legalizat practic jafurile.
„Din cauza unor probleme logistice semnificative și a comunicațiilor deficitare, ei nu pot aproviziona în mod corespunzător unitățile lor cu combustibil, hrană, echipament și muniție”, au spus ucrainenii. „Trupele au fost instruite să adopte o strategie de autosuficiență până la noi ordine”, au adăugat oficialii de la Kiev, explicând situația.
Dar de ce se întâmplă acest lucru? Un oficial european a sugerat că de vină ar fi originea rușilor: Ei „pot părea europeni (dar) nu sunt europeni”.
Cauzele reale, spune expertul în istorie militară Lucian Staiano-Daniels, țin însă mai degrabă nu de indivizi, ci de situația statului rus și de condițiile materiale ale armatei ruse.
Salarii de mizerie
Armata rusă este extrem de prost aprovizionată. Chiar de la începutul invaziei, soldații s-au văzut nevoiți să fure pentru a se hrăni sau pentru a se deplasa.
O fotografie postată pe Twitter pe 27 februarie, la doar trei zile după începerea invaziei, arăta un convoi rusesc format din vehicule civile furate. Pe 9 martie, un cont ucrainean de Twitter a postat un videoclip cu soldați ruși care furau găini. Și tot la începutul războiului, soldații au fost filmați furând benzină.
Hungry Russian soldiers steal chickens from a private household in #Ukraine#StopRussia #ua #UkraineRussianWar #UkraineUnderAttack #WARINUKRAINE pic.twitter.com/DNA2PO6bRI— НГУ (@ng_ukraine) March 9, 2022
Aceste furturi, scrie Staiano-Daniels, sunt parțial motivate de salariile mici ale soldaților și de lipsa de provizii. Mulți militari de rang inferior provin din cele mai sărace și mai îndepărtate regiuni ale Rusiei, iar pentru ei, jaful este o sursă prețioasă de fonduri suplimentare.
Recruții ruși primesc echivalentul unei indemnizații lunare de 31 de dolari, iar înainte de război, soldații sub contract primeau 62.000 de ruble pe lună, ceea ce înseamnă aproximativ 961 de dolari pe lună. Dacă acești soldați mor, soțiile lor vor primi 10.000 de ruble, echivalentul a aproximativ 153 de dolari.
Există și o altă cauză. Trupele rusești au fost lipsite de provizii, deoarece armata nu a reușit să asigure o logistică eficientă.
Gândindu-se, probabil, la misiunile anterioare, precum cea din Siria, armata rusă s-a pregătit pentru asalturi brutale, dar mai puțin solicitante din punct de vedere logistic, asupra marilor orașe. Aceste asalturi au eșuat în cele mai multe cazuri - cu excepția celui din Mariupol - și nu a existat niciun plan de rezervă.
Prin urmare, armata rusă se confruntă acum cu provocări precum deplasarea convoaielor de aprovizionare printr-un teritoriu ostil, comunicații deficitare și un comandament fracturat sau posibil inexistent, observă expertul militar.
Degradarea statului rus
Totuși, spune Staiano-Daniels, aceste probleme nu sunt doar rezultatul unui pariu greșit pe o victorie rapidă în Ucraina.
Acesta este de fapt produsul trist al unor ani de eșecuri. Problemele erau vizibile încă dinainte de război, când soldații se plângeau, spre exemplu, că nu li s-au furnizat echipamente de bază, cum ar fi uniformele și cizmele.
Armata rusă este slab aprovizionată și prost plătită deoarece în cadrul aparatului militar rusesc, mediul public și cel privat se întrepătrund, subliniază expertul militar.
Există o istorie îndelungată în acest sens, spune el. În Europa secolului al XVII-lea, era normal ca „antreprenorii militari” să își ofere serviciile șefilor de stat pentru profit, deoarece statul în formare nu putea încă să se ocupe singur de organizarea războiului.
În Rusia modernă, se întâmplă exact invers. Statul rus este în degradare. Și s-a degradat până în punctul în care nu mai poate gestiona eforturile militare pe care le gestiona cândva. Persoanele private au de profitat de pe urma acestei situații.
Un lucru trebuie observat. În timp ce corupția din armata rusă era cunoscută și luată în calcul, efectele sale catastrofale în acest război nu au fost prevăzute de analiștii occidentali - și posibil nici de oficialii ruși.
Interesul de stat și interesul privaților coincid uneori. De exemplu, scopul multor antreprenori militari din perioada modernă timpurie a fost acela de a obține faimă pentru ei înșiși și de a face bani sau de a evolua din punct de vedere social, în slujba liderilor statului.
Această relație putea fi benefică pentru ambele părți. Dar atunci când părțile sunt în contradicție, efectele sunt corozive.
Președintele rus Vladimir Putin are ambiții ideologice mărețe, pe care vrea să le împlinească printr-un război de cucerire, dar scopul indivizilor din armata sa este profitul, scrie expertul militar. Iar acest lucru, spune el, este valabil la toate nivelurile, de la soldații de rând până la personaje influente și bogate, precum Evgheni Prigojin, oligarhul rus care conduce faimosul Wagner Group.
Furturi coordonate
Faptul că un soldat rus a spus că ofițerilor nu le pasă pentru că „și ei obțin ceva din asta” exprimă întreaga dimensiune a situației.
În unele cazuri, coordonarea care lipsește de pe câmpul de luptă a fost vizibilă când a venit vorba despre jafuri. De exemplu, pe Twitter a apărut o fotografie cu un camion de marfă rusesc distrus, plin de mașini de spălat furate. Sortarea prăzii după categorii specifice este o activitate care implică o astfel de coordonare.
Deși mulți soldați obișnuiți vor doar mâncare sau alcool sau lucruri banale, pentru uzul propriu sau al familiilor lor, la fel ca omologii lor din secolul al XVII-lea, mulți văd acest război ca pe o oportunitate de a obține bunuri pe care să le revândă.
Un jurnalist ucrainean a observat că în Belarus există piețe unde prada este revândută. Este vorba despre mașini de spălat vase, biciclete, covoare.
Există o mulțime de precedente pentru acest lucru în război. Otto von Guericke, primarul orașului Magdeburg, din Germania, jefuit de trupele imperiale în 1631, a descris în acea epocă piețele de vânzare a bunurilor furate. Acestea par identice cu cele existente astăzi, cu excepția faptului că atunci nu vindeau biciclete sau mașini de spălat vase, scrie Staiano-Daniels.
„Fabrica de atrocități”
Dar militarii ruși nu s-au făcut vinovați doar de furturi. Lucrurile au mers mai departe, iar Staiano-Daniels a încercat să explice mecanismul.
Jafurile constante și ciocnirile cu civilii generează ceea ce psihiatrul Robert Jay Lifton numește o „situație care produce atrocități”, spune el. O „situație care produce atrocități” oferă condițiile pentru ca o persoană obișnuită, spre exemplu un recrut rus de 18 ani, să ajungă să „comită atrocități în mod regulat”.
Cum ajung soldații în această situație? Lifton enumeră factori cum ar fi senzația de vulnerabilitate, o anulare a distincției dintre combatanți și civili, încurajarea tacită sau explicită a superiorilor de a produce rezultate, precum și furia și durerea produse de moartea tovarășilor.
Un factor pe care el îl subliniază este prezența presupusă a unor agresori „invizibili” sau ascunși și „nevoia disperată de a identifica un anumit inamic”.
Unii dintre acești factori au fost valabili pentru toate armatele din secolele al XVI-lea și al XVII-lea. În lipsa unui front concret de război, civilii atacau în mod obișnuit soldații, iar diferența dintre oamenii care reprezentau o amenințare și cei care nu erau periculoși nu era evidentă la prima vedere.
Toți acești factori au fost valabili pentru armata americană în Vietnam și Irak și sunt prezenți și pentru armata rusă în Ucraina, spune expertul militar. Diferența este că în armata rusă, eventualele atrocități sunt în cel mai bun caz ignorate și adesea lăudate oficial.
Când trupele rusești au ocupat orașul Trosteaneţ, au tăiat apa și energia electrică din oraș. Pe măsură ce proviziile lor s-au epuizat, soldații au început să intre în case și magazine, în grupuri mici.
Coeziunea grupurilor mici, pe care teoreticienii militari o consideră ca fiind unul dintre motivele pentru care bărbații luptă în general, este, de asemenea, un cadru care poate încuraja abuzurile, violurile, jafurile sau dezertarea, spune expertul militar.
În acest caz, inamicul invizibil este reprezentat de „naziști” sau naționaliștii ucraineni de care armata rusă ar trebui să elibereze Ucraina, așa cum susține în mod fals Vladimir Putin. Când soldații ruși nu i-au găsit pe acești naziști în Trosteaneţ-ul ocupat, ei au devenit paranoici, frustrați și furioși, spune Staiano-Daniels.
Ei au devenit mai brutali - tancurile trăgând asupra clădirilor la întâmplare. În Bucha, soldații au îngrămădit oamenii într-o casă, pentru a-i tortura.
Acești soldați, observă Staiano-Daniels, par, de asemenea, să fi fost naivi și lipsiți de sprijin din partea guvernului lor. Mulți nu știau de ce se aflau acolo. Un soldat intervievat de Wall Street Journal a vrut să știe dacă ucrainenii îi simpatizau pe ruși. Iar rezistența ucraineană neașteptat de dură a fost resimțită ca o ingratitudine sau o trădare. Este posibil să fi crezut că violul, crima, tortura și jaful erau o pedeapsă pentru această trădare, speculează expertul militar.
