În dimineața de 12 aprile, în jurul orei 9.00, patru migranți din Turcia au reușit să treacă frontiera dintre Serbia și România, pe drumul lor spre Germania, unde au mai multe rude. Au fost ajutați de o călăuză de origine afgană, pe care au întâlnit-o într-un parc din Belgrad.

Acești oameni se trag unii pe alții, ca unde ale disperării. Anul trecut, Poliția de Frontieră Română a identificat 46.143 persoane care erau „în trecere/tentativă de trecere ilegală a frontierei” – un număr de aproximativ 4,4 ori mai mare față de anul precedent. Mulți dintre aceștia sunt minori.

Între 5.000 și 7.000 de euro de om

Pe cei patru migranți din Turcia, toți majori, drumul spre Germania îi costa, cu totul, câteva mii de euro. Sumele erau destinate persoanelor care urmau să îi ajute să penetreze granițele. Unul dintre ei a spus că a plătit, în avans, 6.500 de euro în Turcia, ceilalți trei declarând că urmau să plătească între 5.500 și 7.000 de euro după ce soseau în Germania. 

Odată ajunși în România, cei patru bărbați, însoțiți de călăuza lor, au mers printr-o zonă împădurită, timp de o oră. S-au oprit la aproximativ 3 km de Comorâște, un sat din județul Caraș-Severin, în apropiere de granița cu Timiș. 

Au așteptat apoi să se lase întunericul. 

Discuție pe WhatsApp între călăuza afgană și fostul luptător în Afganistan

Seara, călăuza afgană a luat legătură cu B.A.N., un militar din Timișoara, taximetrist în timpul liber. 

Plutonier major într-o unitate militară din Timișoara, supranumită „Scorpionii Galbeni”, cu peste 20 de ani de activitate, bărbatul a participat la două misiuni internaționale de menținere a păcii ISAF, în Afganistan și Irak.

  • Peste 32.000 de militari ai Armatei României au participat la misiunea din Afganistan din 2002 şi până în prezent. Dintre aceștia, 27 de militari români și-au pierdut viața în luptă, iar alți 227 au fost răniți. Finalul misiunii în Afganistan fost marcat de o paradă desfășurată în București pe 21 iulie. 

Călăuza și fostul luptător au discutat în engleză pe WhatsApp, între 7 și 11 seara, despre locația de unde B.A.N., luptătorul român,  urma să-i preia pe cei patru migranți.

La o parte dintre discuții a luat parte și un bărbat pe nume Alin”, neidentificat de anchetatori.

Militarul a încasat puțin: 70 de euro pentru transportul ilegal cu taxiul

„Alin” l-a convins pe fostul luptător în Afganistan să efectueze transportul ilegal al migranților până în Timișoara, în schimbul unei sume de bani.

Era vorba de „cca 70 euro, contravaloarea serviciului de transport în regim taxi pe o distanță de aproximativ 90 km, pe relația Comorâște – Timișoara”, se arată în motivarea Tribunalul Militar Timișoara.

O sumă modică, raportată la miile de euro plătite sau datorate de migranți călăuzelor.

Taxiul, oprit de poliția de frontieră

Conducând o Dacia Sandero, B.A.N. i-a preluat pe cei patru bărbați turci din Comorâște, în jurul orei 11 seara. Ca să pară un transport legal de persoane, a pornit aparatul de marcat și a menținut aprinsă rampa luminoasă de „ocupat”.

Condusese cam 37 kilometri când l-a oprit poliția de frontieră, cu câteva minute înainte de miezul nopții.

Patru zile mai târziu, pe 16 aprilie, B.A.N. a fost arestat preventiv pentru trafic de migranți. Ancheta a fost făcută de Parchetul Militar Timișoara.

Traficul de migranți se pedepsește cu închisoare între 3 și 10 ani, conform art. 263 alin. (1) rap. la alin. (2) lit. a) din Codul penal.

Lucrurile s-au mișcat repede apoi.

Militarul își recunoaște vinovăția

Procurorii militari i-au prezentat lui B.A.N. posibilitatea încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției.

Pe 28 aprilie, fostul luptător în Afganistan a solicitat încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, în următoarele condiții: stabilirea unei pedepse de 2 ani de închisoare, a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de 3 ani, cu posibilitatea instituirii obligației de prestare de muncă neremunerată în folosul comunității.

O zi mai târziu, prim-procurorul militar al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara a avizat favorabil încheierea acordului, printr-un referat.

În stabilirea pedepsei, procurorul de caz a ținut cont:

  • că militarul își asumase atât rol de călăuză, cât și de transportator;
  • de „numărul migranților traficați (patru persoane)”;
  • de „vârsta migranților (toți adulți); condițiile de transport oferite migranților (decente, civilizate)”;
  • de „valoarea modică a folosului patrimonial urmărit de inculpat (cca 70 euro, contravaloarea serviciului de transport în regim taxi pe o distanță de aproximativ 90 km, pe relația Comorâște – Timișoara)”;
  • de „datele ce caracterizează persoana inculpatului (cadru militar cu peste 20 de ani de activitate; participant la două misiuni internaționale de menținere a păcii ISAF, în teatrul de operații din Afganistan și Irak; cu referințe pozitive pe tot parcursul activității; fără antecedente penale).”

A luptat pentru țară, va presta muncă în folosul comunității

Tribunalul Militar Timișoara a admis acordul de recunoaștere a vinovăției, condamnându-l pe B.A.N., pe 13 mai, la 2 ani de închisoare cu suspendare.

În plus, acesta urmează să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Societății de Transport Public Timișoara ori în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Timișoara, în afara programului său de lucru.

Citeşte şi:

Australia, de la povestea de succes a combaterii COVID la lockdown-uri fără sfârșit: „Ne simțim prizonieri în propria țară”

Nou record negativ al vaccinării. Sub 5.000 de români s-au imunizat cu prima doză, în ultimele 24 de ore

Profu’ care transformă personajele lui Caragiale în benzi desenate: „Elevul nu mai e stresat că nu înțelege o operă”

Sportivul din România pentru care Angela Merkel are o slăbiciune: „Mă întreba ce face fetița aceea talentată”
PARTENERI - GSP.RO
Sportivul din România pentru care Angela Merkel are o slăbiciune: „Mă întreba ce face fetița aceea talentată”
BOMBĂ! Dan Bittman, anunț ȘOC: ‘Să văd dacă sunt un dobitoc’
Playtech.ro
BOMBĂ! Dan Bittman, anunț ȘOC: ‘Să văd dacă sunt un dobitoc’
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Observatornews.ro
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
HOROSCOP
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Telekomsport
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
(P) Power is Back! Energizează-te, fii tu însuți, fii cel mai bun!
PUBLICITATE
(P) Power is Back! Energizează-te, fii tu însuți, fii cel mai bun!