Pentru început, facem o comparație de suprafață și populație deservită. Astfel, Istanbul are o suprafață de 5.700 de kilometri pătrați, adică aproape cât suprafața județului Iași și o populație de peste 15 milioane de oameni, aproape cât cea a României, în timp ce Bucureștiul are 228 de kilometri pătrați și peste 2 milioane de oameni. În condițiile unei populații de peste 7 ori mai mare decât cea a capitalei României, Istanbul avea nevoie și de un parc mai mare de autobuze.

În orașul din Turcia cu cea mai mare concentrare urbană, care se întinde pe două continente, serviciile de transport sunt livrate de trei mari operatori: operatorul public Istanbul Electric Tramvai și Tunel (IETT), Istanbul Otobus A.S., o firmă afiliată Primăriei (Municipalitatea Metropolitană a Istanbul), și OHO, o companie privată, dar care operează în parteneriat public-privat.

Caracteristicile transportului public în Istanbul

În 2016, cei trei operatori ofereau servicii pe 763 de rute și pentru 12.500 de stații, folosind o flotă totală de 5.800 de autobuze. Potrivit oficialilor de la Otokar Turcia, 3.000 dintre aceste autobuze erau sub comanda IETT, un echivalent al Regiei Autonome de Transport București. Rețeaua de transport public a Istanbulului are o lungime de 9.000 de kilometri.

EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro
Recomandări
EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro

„În Istanbul, toate sistemele de transport sunt echipate cu circuit închis de camere video. Serviciile de siguranță sunt oferite cetățenilor noștri de personal de securitate care lucrează în transportul public. Spre exemplu, oferim călătorilor noștri servicii de securitate maxime, cu ajutorul monitorizării în timp real și camere de supraveghere în toate autobuzele. În 2017, sistemul de supraveghere video cu circuit închis va fi extins și la taximetre, minibus-uri, acoperind toate modurile de transport rutier”, declara Muzaffer Hacimustafaoğlu, secretar general adjunct al Transporturilor, în raportul pe 2016.

Caracteristicile transportului public în București

De cealaltă parte, Bucureștiul are aproape 1.200 de autobuze ce aparțin RATB și 155 de linii de transport în comun, dintre care doar 116 sunt destinate autobuzelor, restul fiind rute de troleibuz și tramvai. Lungimea rețelei pentru autobuze are 442 de kilometri, dintre care 344 de kilometri sunt linii urbane, restul de aproape 99 de kilometri fiind pentru liniile preorășenești, iar numărul de stații este sub 2.500.

RATB transporta, în 2016, 438 de milioane de călători, în timp ce Istanbulul, numai prin IETT, ajungea la 2,4 miliarde de călători, iar prin cele toate trei firme aproape că atingea pragul de 10 miliarde de călători.

România, între țările care vor pierde zile de vreme confortabilă în următorii ani. Balcanii, zona cea mai afectată din Europa de schimbările climatice
Recomandări
România, între țările care vor pierde zile de vreme confortabilă în următorii ani. Balcanii, zona cea mai afectată din Europa de schimbările climatice

Autostradă cu 14 benzi, dintre care 4 sunt alocate transportului cu autobuze

Transportul de la ieșirea de pe Aeroportul Internațional Ataturk din Istanbul se face pe o autostradă cu 14 benzi, dintre care 4 sunt pentru sistemul BRT (Bus Rapid Transport). Cele 4 benzi sunt de mare viteză și destinate doar autobuzelor.

Și în București, municipalitatea a vrut să creeze o linie specială de autobuze, dar proiectul nu a putut fi implementat pentru că infrastructura rutieră nu poate susține un astfel de proiect.

Una dintre cele mai eficiente rețele de transport rapid

Metrobus este una dintre cele mai eficiente rețele de transport rapid cu autobuzul, iar în orașul de pe două continente funcționează de minune. Aceasta beneficiază de un parc auto de 595 de autobuze articulate, care deservesc 44 de stații. Rețeaua poate transporta până la 45.000 de persoane pe oră.

Sistemul funcționează pe un coridor dedicat de 4 benzi, cu excepția primului pod de peste Bosfor, autobuzele putând circula, în medie, cu 35 de kilometri pe oră, care este una dintre cele mai mari viteze la nivel global.

Autobuzele care circulă pe această rută au o vechime de 5,3 ani, se mai arăta în Raportul Anual al Municipalității Metropolitane Istanbul (MMI). În București, vechimea autobuzelor din transportul public este aproape dublă, având în vedere că ultima licitație pentru autobuze a avut loc în urmă cu 10 ani, când Primăria cumpăra prin licitație autobuzele Citaro de la Mercedes Benz.

Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”
Recomandări
Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”

Autobuze Hi-tech

Autobuzele publice din Istanbul sunt manageriate de un singur centru de operare, inaugurat în 2016. Pentru noua generație, conectată la internet, 1.100 de autobuze sunt echipate cu sistem Wi-Fi, iar 1.400 de autobuze oferă opțiunea de încărcare a dispozitivelor electronice prin porturi USB. În plus, aceste autobuze au și buton de urgență, iar unele au și cutie neagră, asemeni avioanelor, se mai arată în Raportul Anual din 2016 al Municipalității Metropolitane Istanbul.  Instalarea cutiilor negre pe autobuze are ca scop reducerea numărului de accidente, creșterea siguranței pe drumurile publice și economisirea de combustibil.

Peste 100 de kilometri de piste pentru biciclete și autobuze care le pot transporta 

De asemenea, în Istanbul există o rețea de 103 kilometri de piste pentru biciclete, împărțite în mod aproape egal între partea asiatică și cea europeană a orașului. Municipalitatea încurajează populația să folosească transportul în comun pentru biciclete, care este gratuit. „În flota IETT, există autobuze echipate cu suport pentru transportul bicicletelor”, spun oficialii.

Facilități pentru persoanele cu dizabilități

Municitalitatea din Istanbul a crescut spațiile de parcare pentru persoanele cu dizabilități la aproape 1.500. În 2016, 94% dintre autobuzele publice și 31% dintre minibus-uri erau accesibile persoanelor cu dizabilități, iar în timp s-au făcut îmbunătățiri în acest sens, în 3.100 de stații de autobuz.

„Am introdus un Sistem Inteligent de Informare a Pasagerilor pentru autobuzele din sistemul public și în mod progresiv transformăm stațiile de autobuz în stații smart de autobuz. Spre exemplu, pentru persoanele cu deficiențe de vedere care ajung în astfel de stații, sistemul inteligent îi va recunoaște prin simpla citire a Istanbulkart. În plus, sistemul le va furniza informații suplimentare pe suport audio, informații despre timpul de așteptare și despre rute. Tot cu ajutorul acestui sistem, călătorii pot comunica în timp real cu angajații companiei”, se mai arată în raport.

IETT mai avea în plan achiziționarea a 375 de autobuze cu podea joasă, pe motorină și alte 200 de autobuze electrice, dintre care aproape jumătate erau deja ajustate pentru persoanele cu dizabilități.

„Siguranța pasagerilor este principala noastră preocupare. Toate autobuzele sunt echipate cu camere de monitorizare a activității din interiorul vehiculelor. În 2016, am instalat și butoanele de urgență. Butonul funcționează ca o măsură de precauție pentru a preveni incidentele, dar și ca unealtă în asistarea la rezolvarea incidentelor. Când butonul este apăsat, un semnal se trimite la centrul de control, odată cu imaginile în timp real de la cele 4 camere video instalate în autobuze. Mai mult, poziția autobuzului este transmisă prin GPS. Aceste informații vor ajuta echipele de siguranță să intervină în cel mai rapid timp”, se mai arată în raportul municipalității din Istanbul.

De asemenea, autoritatea din Istanbul și-a modificat și turele de noapte, pentru a asigura siguranța pasagerilor femei. „Din octombrie 2016, femeile care folosesc autobuzele după orele 22.00 pot opri autobuzul în orice loc, indiferent de locul stației. Serviciul are ca scop minimalizarea distanței de mers pe jos de la oprire până la destinație, în felul acesta, vrem să aducem un plus de siguranță femeilor care circulă la ore târzii”, mai spus oficialii.

Autobuzele Otokar pentru București

După ce se va soluționa procedura legată de contestarea licitației pentru atribuirea contractului de achiziție a 400 de autobuze, reprezentanții Otokar vor livra Regiei Autonome de Transport București primele 40 de autobuze la 5 luni după demararea contractului, următoarele urmând să ajungă în 13 luni de la data punerii în executare a contractului.

Potrivit oficialilor Otokar Turcia, toate autobuzele vor veni cu cabina închisă, așa cum este în prezent și la restul autobuzelor din București. Noi suntem, dacă nu singurii, printre puținii clienți ai constructorilor de autobuze care cerem acest lucru. În plus, autocarele vor veni cu ferestrele închise, asemeni celor de la metrou sau tren.

Afișajul autobuzelor, cel pe care se prezintă rutele de legătură și următoarea stație, sunt mult mai mici decât cele pe care le au autobuzele Citaro. În schimb, acestea vin cu mai multe ecrane pe care vor fi afișate diverse informații, de la utile până la reclame.

În 2012, Otokar livra pentru Istanbul 750 autobuze din seria Kent, de 12 metri, într-un contract de 125 de milioane de euro, prețul unitar al acestora fiind de 167.000 de euro. În acest an, București ar urma să primească 400 de autobuze de diferite mărimi, printre care și de 12 metri, la un total de 100 de milioane de euro, adică 250.000 de euro pe autobuz. Oficialii Otokar susțin că oferta lor a fost cea mai mică dintre cei patru participanți la licitație.

De menționat este faptul că, în Istanbul, dintre cele 3.000 de autobuze ale IETT, aproape 1.000 sunt ale Otokar.


Citește și:

DOCUMENT/ Statul a pierdut acțiunile la 25 de companii. Care sunt acestea și cum au fost pierdute

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
GSP.RO
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
FANATIK.RO
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Observatornews.ro
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli
HOROSCOP
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI