Dacă „sistemul de pază ar fi fost organizat corespunzător, accesul inculpatului înarmat în incintă nu ar fi fost posibil și astfel nu ar fi avut loc fapta violentă care a condus la decesul victimei”, subliniază  judecătoarea Alina Labiş de la Tribunalul Neamţ, în motivarea redactată zilele trecute și consultată de Libertatea. Sentința a fost pronunțată pe 9 martie și nu este definitivă.

Instanţa a stabilit că vina pentru producerea crimei e împărţită: trei sferturi din culpă îi revine bărbatului care a comis crima, iar un sfert Spitalului Județean de Urgență (SJU) Piatra Neamţ, care va trebui să achite rudelor victimei un sfert din daunele morale.

Criminalul a intrat în spital ca la el acasă

Femeia ucisă avea 49 de ani, lucrase ca asistentă-șefă în Secția de Chirurgie a spitalului şi fusese numită director de îngrijiri medicale chiar în ziua în care a murit.

Pe 10 ianuarie 2020, la ora 15:30, ea se afla în biroul de la etajul II, când soţul ei, cu care se afla în proces de divorţ, a intrat înarmat în clădirea spitalului. Traseul lui spre locul crimei a fost filmat de camerele de supraveghere video.

De ce trebuie să plătească spitalul din Piatra Neamț 187.000 de euro după ce un bărbat și-a ucis soția cu un cuțit, în clădire
Biroul Ancăi Patriche

Era în timpul programului de vizită, se precizează în motivarea judecătorilor, iar „deplasarea inculpatului s-a realizat pe lângă postul de pază amplasat la intrarea în SJU Neamţ, post de pază la care nu se afla niciun agent de pază la momentul trecerii inculpatului”.

După ce a ajuns la etajul II, bărbatul de 50 de ani „a așteptat câteva minute pe hol, întrucât în biroul victimei se mai afla o persoană, ce ulterior a ieșit, apoi a pătruns în biroul victimei, având în mână o sacoșă din plastic”.

Agenții de pază au apărut după comiterea crimei

În acea sacoşă, Sebastian Patriche avea un cuțit de bucătărie cu lama de 22 de centimetri. Conform înregistrărilor de pe camerele video, el a rămas în biroul soţiei un sfert de oră, apoi din interior s-au auzit ţipete şi strigăte de ajutor. 

Mai mulţi colegi de-ai victimei au încercat să intre, dar n-au reuşit, pentru că biroul era încuiat.

La ora 15:46, uşa a fost descuiată pe exterior de o asistentă. Atacatorul a ascuns atunci cuțitul sub canapeaua din birou, apoi a ieşit şi a rămas pe holul spitalului. Peste alte două minute, victima a fost dusă cu targa spre ATI, iar Sebastian Patriche era preluat de agenții de pază.

În ciuda intervenției prompte a medicilor, femeia n-a mai putut fi salvată. Fusese înjunghiată de cel puţin 10 ori, fiind secţionate vena jugulară și artera carotidă.

Spitalul a atacat sentinţa

La 9 martie 2021, Sebastian Patriche a fost condamnat de Tribunalul Neamţ la 24 de ani de închisoare, pentru omor calificat. Patriche a fost obligat de instanţă să-i plătească fiului său 500.000 de euro despăgubiri, iar mamei victimei – 250.000 de euro. Spitalul Județean e și el bun de plată.

187.500

de euro trebuie să plătească spitalul daune morale: 125.000 de euro – fiului victimei şi 62.500 de euro – mamei victimei.

Decizia nu este definitivă, iar ea a fost atacată de procurori, de inculpat, de rudele victimei, dar şi de reprezentanţii spitalului. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Bacău, unde primul termen al procesului va fi la 25 mai 2021.

Unde a greşit spitalul

Victima, angajată a SJU Piatra Neamţ, era la serviciu atunci când a fost ucisă, iar „angajatorul avea obligația ca, prin asigurarea pazei obiectivului, să creeze un cadru de lucru sigur”, precizează judecătoarea în motivarea deciziei sale.

Paza spitalului era asigurată din sursă internă, cu personal încadrat, dar „planul de pază nu era unul organizat corespunzător, fiind subdimensionat”, au constatat judecătorii.

Deși la intrarea principală în spitalul nou, pe unde a pătruns inculpatul, era prevăzut un post fix de pază, se observă că agentul de pază nu se afla la post, iar inculpatul a pătruns cu un cuțit, fără nicio problemă, până la etajul doi al clădirii, unde se afla biroul victimei.

Sentinţa Tribunalului Neamţ:

Vinovăția spitalului „constă în îndeplinirea necorespunzătoare a obligației de pază, prin organizarea unui plan de pază subdimensionat”, „creând astfel un cadru care a permis accesul inculpatului, înarmat, până la biroul victimei, unde aceasta își desfășura activitatea”, au decis judecătorii.

Şi rudele celor arşi în incendiu cer daune

Cazul femeii ucise de soț nu e singurul în care spitalul din Piatra Neamț ar putea fi nevoit să plătească daune însemnate.

De ce trebuie să plătească spitalul din Piatra Neamț 187.000 de euro după ce un bărbat și-a ucis soția cu un cuțit, în clădire
Un incendiu a mistuit secţia ATI unde erau internaţi bolnavi de COVID, iar 14 oameni au murit | Foto Hepta

La 10 luni de la această crimă, o altă tragedie avea să lovească Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț: pe 14 noiembrie 2020, un incendiu a mistuit secţia ATI unde erau internaţi bolnavi de COVID, iar 14 oameni au murit. 

Ancheta procurorilor nu a fost încă finalizată, dar rudele unor victime au anunţat deja că vor cere spitalului un milion de euro despăgubiri.

Din octombrie 2019 și până în octombrie 2020, nu mai puţin de opt manageri s-au perindat pe la conducerea Spitalului din Piatra Neamţ, semnala Libertatea, în toamna anului trecut. Între timp, a fost numit cel de-al zecelea director. 

Şi, în timp ce spitalul riscă să plătească daune, pentru asistenta ucisă din lipsa paznicilor sau pentru pacienţii arşi în incendiul din toamna trecută, la Piatra Neamţ se construieşte o nouă secție ATI, exclusiv din donaţii private.

Citeşte şi:

INTERVIU. Cine este Nicu Ion, unul dintre cei trei români aleși consilieri locali în Marea Britanie. „Te cam saturi să fii judecat după culoarea pielii”

Profesorul ieșean condamnat pentru pornografie infantilă a solicitat să fie suspendat din funcție după apariția cazului său în Libertatea

Rusia îl expulzează pe adjunctul atașatului militar al Ambasadei României la Moscova. Reacția MAE

Hagi și Gică Popescu, umiliți pe Arena Națională! Scene incredibile, Gică a fost elegant: "N-am o problemă"
PARTENERI - GSP.RO
Hagi și Gică Popescu, umiliți pe Arena Națională! Scene incredibile, Gică a fost elegant: "N-am o problemă"
Ramona Olaru a divulgat SECRETUL Mykonosului. Ce fac româncele când vin miliardari cu iahtul acolo: ”Da, asta se întâmplă”
Playtech.ro
Ramona Olaru a divulgat SECRETUL Mykonosului. Ce fac româncele când vin miliardari cu iahtul acolo: ”Da, asta se întâmplă”
Moştenitorul fără chip. O avere de 200.000 de lei a fost găsită ascunsă în casa unui bărbat din Galaţi, care a murit singur. Prietenii spun că avea o fată dintr-o legătură extraconjugală
Observatornews.ro
Moştenitorul fără chip. O avere de 200.000 de lei a fost găsită ascunsă în casa unui bărbat din Galaţi, care a murit singur. Prietenii spun că avea o fată dintr-o legătură extraconjugală
Horoscop 14 iunie 2021. Leii trebuie să fie conștienți de efectele stării în care se află asupra celor din jurul lor
HOROSCOP
Horoscop 14 iunie 2021. Leii trebuie să fie conștienți de efectele stării în care se află asupra celor din jurul lor
Drama finalistului de la Roland Garros. Tragedia l-a lovit cu 5 minute înainte de a intra pe teren
Știrileprotv.ro
Drama finalistului de la Roland Garros. Tragedia l-a lovit cu 5 minute înainte de a intra pe teren
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)