Marinela Tănase, asistentă la ambulanță în județul Teleorman de 26 de ani, se simte epuizată fizic și psihic. Dar cel mai tare se simte neputincioasă în fața pacienților Covid, în stare gravă, care refuză internarea. 

„Aseară (24 octombrie, n.r.), un bolnav confirmat pozitiv mi-a spus că dacă ajunge la spital îi plesnesc plămânii de la oxigen, că îi omoară dându-le oxigen, că mor în spital dacă ajung, pentru că așa au auzit ei de la televizor”, relatează asistenta.

Nu e singurul caz de acest fel pe care Marinela Tănase l-a întâlnit. Mai mulți bolnavi Covid, cu saturații foarte scăzute de oxigen, au refuzat să fie internați, convinși că astfel vor fi omorâți. Spune că a mai avut astfel de cazuri și în valul 3, dar numărul lor a crescut în valul 4. 

Teoria conform căreia „medicii te omoară” a depășit spațiul online, a fost preluată de televiziuni și băgată în casele oamenilor, a fost dusă de profesori în școală și de preoți în biserici, a fost purtată de protestatarii anti-restricții chiar în curtea spitalelor, unde au scandat, în martie, „asasinii” către medicii care tratau bolnavi Covid. În octombrie, la cel mai mare protest anti-restricții din București, senatoarea Diana Șoșoacă striga pe scenă, la microfon, către mulțimea adunată: „Ne omoară părinții în spitale! Revoluție!!!”

INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”
Recomandări
INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”

În realitate, însă, fatal pentru bolnavii de COVID poate fi pericolul dezinformării.

Avea saturația 80%, dar spunea că-l vor omorî la spital

„M-am simțit legată de mâini și de picioare”, povestește Bianca Oanea, o tânără din București al cărei tată a fost diagnosticat cu Covid la începutul lunii octombrie. 

Deși saturația de oxigen îi scăzuse la 80%, nivelul optim fiind de peste 94%, tatăl a refuzat să fie dus la spital din teama că va fi intubat, iar intubarea l-ar omorî. 

„Există această teorie, care e propagată online și care a venit de la oameni ca Flavia Groșan (un medic pneumolog din Bihor, n.r.,). A fost atât de puternică că el a refuzat două zile să meargă la spital”, spune Bianca. 

„A fost cumplit”, rezumă fiica starea acelor zile. 

„E un război al dezinformării, al fricii și al neîncrederii, generalizat. Asta ne omoară. În momentul în care noi nu avem încredere în spital”, crede Bianca.

Scăparea în cazul tatălui ei a venit de la un asistent de terapie intensivă, pe care îl cunoștea familia. „L-am rugat să vorbească cu ei. El le-a explicat mai bine procedura. Fără omul ăla, căruia îi datorez viața lui, ar fi ajuns probabil prea târziu”. 

VIDEO Medic ATI de la “Floreasca” avertizează: “Pandemia este pierdută de sub control. În decembrie vom depăși 25.000 de cazuri pe zi”
MApN anunță că a găsit „elemente ale unei posibile drone”, în Insula Mare a Brăilei. Imaginile surprinse de localnici | VIDEO
Recomandări
MApN anunță că a găsit „elemente ale unei posibile drone”, în Insula Mare a Brăilei. Imaginile surprinse de localnici | VIDEO

„Sunt oameni care refuză, pur și simplu”

Medicul Bogdan Opriţa, șef de secție la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Floreasca din București, spune că sunt cazuri de pacienți Covid care refuză spitalizarea încă de la începutul pandemiei. 

„Sunt unii care nu vor să comunice, sunt unii care refuză, pur și simplu, sunt unii care nu cred că există Covid. Sunt situații diferite. Nu sunt extraordinari de mulți, dar sunt”, explică pentru Libertatea medicul.

„Aceste cazuri sar în ochi. Pot să vă zic că e unul la câteva zile”, adaugă dr. Opriță. Dacă pacientul refuză asistența medicală, „îi prezentăm ce se poate întâmpla dacă nu urmează tratamentul”. 

„Nu forțăm pe nimeni. Noi oferim alternative de tratament și propuneri. Pacientului i se poate face ceva numai dacă el consimte”, completează medicul. 

„L-au intubat până i-au explodat plămânii”

Pe grupul de Facebook „Vaccinuri – Cunoaște Riscurile”, un grup privat cu peste 29.000 de membri, într-o postare de pe 22 octombrie, o femeie cere sfaturi despre cum să își convingă soțul să nu se vaccineze. Acesta a decis să-și facă vaccinul, după ce o rudă a murit de Covid. 

Medicii și familiile explică de unde vin informațiile pacienților Covid în stare gravă care refuză internarea: „La spital mă omoară doctorii”
Cum încearcă avocații lui Mario Iorgulescu să-l scape de pedeapsa la 13 ani de închisoare. „Suferă de leziuni cerebrale din copilărie”
Recomandări
Cum încearcă avocații lui Mario Iorgulescu să-l scape de pedeapsa la 13 ani de închisoare. „Suferă de leziuni cerebrale din copilărie”

Mai mulți oameni îi explică femeii, în zeci de comentarii, că decesul din familie s-a produs din cauza spitalizării și a intubării. Medicii sunt descriși ca fiind „criminali”, iar pacienții sunt „uciși” în spitale. 

Medicii și familiile explică de unde vin informațiile pacienților Covid în stare gravă care refuză internarea: „La spital mă omoară doctorii”

Principala frică exprimată în aceste comentarii, la fel ca în cazul tatălui Biancăi, e legată de procedura intubării. 

„Bineînțeles că a murit în spital, au urmat protocolul de moarte și l-au intubat până i-au explodat plămânii. Soțul tău și tu trebuie să vă informați întâi. Nu există „covrig”, oamenii nu mor de covrig ci de mâna medicilor”, scrie o altă persoană. 

Rolul intubării, explicat de un medic ATI

Alexandru Cupaciu, un medic român care lucrează în secția de Terapie Intensivă a spitalului universitar Saint-Louis din Paris și care tratează bolnavi Covid de la începutul pandemiei, a explicat pentru Libertatea care e rolul intubării și când se folosește această procedură.

Medicii și familiile explică de unde vin informațiile pacienților Covid în stare gravă care refuză internarea: „La spital mă omoară doctorii”
Alexandru Cupaciu, medic român la Paris

„Unui pacient care are o pneumonie, din pricina căreia începe să desatureze, adică saturația de oxigen în sânge începe să îi scadă, trebuie să îi dai oxigen. Bineînțeles că la început îi dai cele mai simple forme de oxigen, care în mare parte sunt măști. Numai că la un moment dat toate mijloacele astea mai puțin invazive nu mai sunt suficiente. În momentul ăla, pacientul trebuie intubat”, lămurește medicul ATI.

Intubația e corelată cu o formă foarte gravă a bolii. „Un pacient intubat are mult mai mari șanse să moară decât unul neintubat pentru că deja are o formă de boală mai gravă”, adaugă medicul Cupaciu. 

„Nu intubarea îi omoară. Îi omoară boala care i-a adus în starea asta”.

„Medicii adevărați” vs. „medicii care răspund la comandă”

Teoria medicilor/spitalelor care te omoară e legată de „conflictul care a avut loc între o parte dintre medicii promovați în media și ceilalți medici”, explică Ciprian Cucu, lector la Facultatea de Științe Exacte și Inginerești din cadrul Universității „1 decembrie 1918” din Alba Iulia și vicepreședinte al organizației Forum Apulum. 

  • Ciprian Cucu a coordonat, în România, proiectul internațional Fake News Hunter, care a publicat până acum șase rapoarte despre dezinformările ce au circulat de la începutul pandemiei. Echipele au urmărit profilurile care au distribuit sau creat conținut factual fals sau malițios pe Facebook. 

„Vă amintiți cazul doamnei doctor Flavia Groșan, care a devenit un erou rapid al mișcării anti-pandemie, anti-vaccin, cu afirmațiile dânsei care nu au fost niciodată verificate de nimeni, că ea a vindecat 1.000 de oameni cu protocolul ei secret. Atunci s-a scandat medici criminali. Astfel de idei apăreau la unele televiziuni și pe social media. Oamenii care credeau deja în aceste teorii au făcut această diferențiere între: medicii adevărați, care țin cu noi și cei care răspund la comandă și sunt plătiți”, explică Ciprian Cucu. 

Un articol semnat de Magda Grădinaru în Spotmedia.ro arăta că demonizarea medicilor a fost susținută inclusiv printr-un document al Avocatului Poporului, Renate Weber, trimis spitalelor în iunie anul trecut.

Scopul declarat al documentului trimis de Avocatul Poporului spitalelor Covid era de a verifica dacă sunt respectate drepturile pacienților, invocându-se „mecanismul național de prevenire a torturii” în locurile de detenție.

Cazul Flavia Groșan

În 17 martie, site-ul national.ro publica un articol despre medicul pneumolog Flavia Groșan cu titlul „Un medic român face minuni. 100% vindecați de Covid”. „Medicul român avertizează că în spitale se fac greșeli uriașe și că protocolul Covid omoară, de fapt, bolnavii”, preciza articolul. 

Articolul a avut o vizibilitate uriașă, cu peste 196.000 de reacții în online, fiind distribuit de aproape 30.000 de ori, conform aplicaţiei CrowdTangle. 

Printre conturile care l-au distribuit: Oana Lovin, Grup Sănătate – Nutriție și Psihic, Părintele Cleopa Ilie este un mare Sfânt, Medici la Datorie, Florin Chilian, Sandra Ladosi, cristoiublog.ro. 

„Oxigenul ține saturația, dar crește în același timp dioxidul de carbon în creier și fac edem cerebral și mor”, declara în articol medicul Flavia Groșan. 

În practică, astfel de supradozaje se întâmplă foarte rar, și când se întâmplă, de cele mai multe ori sunt moderate si benigne, explică medicul anestezist Alexandru Cupaciu pentru Libertatea.  

Mai întâi îi pui cele mai simple forme de oxigen, un tubuleț în nas. Îi dai cele mai mici doze de oxigen pe care le crești progresiv, până când ai saturația suficientă de 94-98%. Tratamentul cu oxigen e gradual.

Medic ATI:

Saturația de oxigen e foarte ușor de monitorizat, astfel încât riscul de a ajunge la „supradozaje” e foarte mic.  

„Chiar și acasă poți să-ți iei un aparat de ăla de deget (pulsoximetru, n.r.) și îți măsori saturația. La spital e cu atât mai ușor să monitorizezi saturația și să îi dai atâta oxigen cât are nevoie ca să îi normalizeze saturația.”

Medicii și familiile explică de unde vin informațiile pacienților Covid în stare gravă care refuză internarea: „La spital mă omoară doctorii”
Flavia Groșan

Nicio sancțiune de la Colegiul Medicilor Bihor

Colegiul Medicilor din Bihor a chemat-o la o audiere pe Flavia Groșan, dar decizia  Comisiei de Etică a fost să nu o sancționeze. „Acest val imens de simpatie confirmă că tratamentele doamnei doctor sunt bune”, a declarat pentru ziarul Bihon președinta Colegiului Medicilor Bihor Carmen Pantiș.

Există mai multe grupuri de Facebook înființate pentru „susținerea Flaviei Groșan”. 

  • Grupul „Alături de FLAVIA GROȘAN” are aproape 130.000 de membri. A fost creat pe 17 martie, în ziua publicării articolului de pe national.ro. 
  • Un alt grup „Susținem FLAVIA GROȘAN” are peste 46.000 de membri. A fost creat pe 18 martie. 
  • Grupul „SUSTINEM FLAVIA GROȘAN”, cu 15.500 membri, a fost creat pe 21 martie. 

„Rețelele de dezinformare au transformat-o (pe Flavia Groșan, n.r.) în campioana lor, susținând că reprezintă cazul rar al unui medic care nu s-a vândut Guvernului”, arată un raport despre dezinformarea în România în timpul pandemiei.

Majoritatea temelor de dezinformare identificate în cadrul proiectului sunt globale. Foarte puține teme sunt locale. 

Ciprian Cucu, lector la „Universitatea 1 Decembrie 1918” din Alba Iulia:

Articolul despre pacienții sedați și omorâți în Sibiu

În afară de articolul despre Flavia Groșan, site-ul national.ro a publicat în perioada respectivă mai multe articole despre cum medicii și protocolul Covid omoară pacienți. 

Dar nu a fost singura platformă online care a publicat informații neverificate despre efectele intubării pacienților Covid. 

Un articol din ziarul sibian Turnul Sfatului, publicație cu o bună reputație, care venea cu „dezvăluiri” despre cum pacienții Covid sunt „sedați” până mor în Spitalul Județean din Sibiu, a fost preluat de mai multe siteuri naționale, inclusiv de către Libertatea sau Digi24.

În urma publicării articolului, procurorii au deschis un dosar penal pentru omor, în cazul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu. 

Procurorii nu au găsit nimic

Cercetările au fost finalizate, iar soluția va fi dată până la mijlocul lui noiembrie, a spus pentru Libertatea Ion Veștemean, Prim Procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu. „Nu a fost nimeni inculpat”, a precizat procurorul.  

DSP Sibiu nu a găsit nicio neregulă în cele trei secţii ATI cu pacienţi Covid din judeţ. 

Multe dintre afirmațiile din articol sunt trunchiate sau prezentate fără context.

De exemplu, una dintre „dezvăluiri” este despre tratamentul inuman aplicat bolnavilor Covid intubați, prin faptul că sunt legați de pat. Medicul anestezist Alexandru Cupaciu spune că este, de fapt, o practică obișnuită în secțiile de ATI.

„Aproape toți pacienții mei cu forme grave de boală sunt legați. Pentru că bolile astea nu afectează doar plămânul. Printre altele, afectează și funcțiile creierului. 50% din pacienții cu forme severe de Covid, în momentul diminuarii dozelor de sedare, delirează, sunt agitați și dezorientați, riscând să-și smulgă cateterele, oxigenul și să își pună viața în pericol”, explică medicul.

Articolul mai susține că pacienții Covid sunt sedați și astfel omorâți, pentru că, „pe un om cu insuficiență respiratorie dacă îl sedezi, moare”, conform declarațiilor sursei anonime, domnul S. 

„Un pacient care respiră foarte rău, dacă îl sedezi, fără să îl intubezi, moare. Dar pacienții nu sunt sedați și atât. Ei sunt sedați și intubați. Funcția lor pulmonară e preluată de o mașină. Au nevoie să fie sedați exact cum se întâmplă și în timpul operațiilor chirurgicale sub anestezie generala, din care cei mai mulți pacienți se trezesc fără probleme, situație care arată că sedarea, intubatia și ventilația mecanică nu omoară oamenii”, explică medicul ATI Alexandru Cupaciu. 

Medicii și familiile explică de unde vin informațiile pacienților Covid în stare gravă care refuză internarea: „La spital mă omoară doctorii”

„Manipularea și dezinformarea adunate peste neîncrederea în spitale” 

Dezinformările despre medicii-criminali prind pentru că se așază pe neîncrederea de fond în sistemul medical. 

„Specific în cazul ăsta, ai toată manipularea și dezinformarea adunate peste neîncrederea în spitale și încercarea de a le evita pe cât posibil”, precizează Ovidiu Covaciu, fondatorul Coaliției România Sănătoasă și al unui grup pro-vaccinare cu peste 100.000 de membri. 

Aceeași neîncredere pe care și Bianca Oanea a observat-o la tatăl ei, care refuza internarea. 

„Bătălia trebuie dusă pe încrederea în medici și în sistem, care este prost, dar e cel care te salvează”, spune tânăra.

„Tata, tăticule, te rog din tot sufletul meu să mergi la spital”

Asistenta Marinela Tănase încă aude vocea unei femei care îl implora la telefon pe tatăl ei, singur în casă, să se interneze. 

„Tata, tăticule, te rog din tot sufletul meu să mergi la spital”, îi spunea fiica. 

Bărbatul a refuzat. „Plecați din casă, nu vreau sa merg la spital că mă omorâți”, le-a spus celor de la salvare. 

E prima dată în 26 de ani, când asistenta întâlnește un astfel de refuz vehement. „Doar acum, de când a început pandemia. Oamenii și-au pierdut încrederea în doctori, în spitale. Nu vor să înțeleagă că simpla lor încăpățânare îi aduce în fază terminală”. 

„Nu ai nicio putere.” 

A plecat de acasă de la pacientul care a refuzat spitalizarea, cu „ură față de cei care ne-au intoxicat oamenii cu: mori dacă mergi la spital”, de dragul „ratingului”. 

Foto: Vlad Chirea

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
FANATIK.RO
Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Viva.ro
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
FANATIK.RO
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Unica.ro
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
"A început şi pe aici să dea. Treaba groasă cu ruşii ăştia". Localnicii din Frecăţei, speriaţi de drona prăbuşită la 7 km de Brăila
Observatornews.ro
"A început şi pe aici să dea. Treaba groasă cu ruşii ăştia". Localnicii din Frecăţei, speriaţi de drona prăbuşită la 7 km de Brăila
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI