Eginald Schlattner a ținut vreme de 14 ani slujba de duminică în fața băncilor goale și povestește, ori de câte ori are ocazia, că a făcut-o pentru propria bucurie, dar și „pentru a-l consola pe bunul Dumnezeu”.

„Aici mă cunoaște Dumnezeu pe nume”, și-a explicat bărbatul, ajuns acum la 89 de ani, decizia de a rămâne în sat, în ciuda plecărilor tuturor sașilor.

I s-a părut nefiresc ca brusc, după 800 de ani în care s-a slujit liturghie în diversele dialecte germane vorbite între 1200 și ceva și 2000, în biserica din Rothberg, acum Roșia, să se aștearnă liniștea. Și în timp ce el își vedea, în tandem cu Dumnezeu, de liturghie, au început să revină oamenii la biserică: „S-o fi plictisit să mă vadă mereu tot pe mine”.

„Locul suferinței nu se părăsește, ci se face în așa fel încât suferința să părăsească locul” – acest crez al lui Schlattner, pe care l-a așezat în romanul Wasserzeichen (Filigran, apărut în 2018), a fost unul dintre motivele pentru care, înainte de a ajunge la final de mandat la București, ambasadorul Meier-Klodt i-a recomandat președintelui Republicii Federale să-l onoreze pe scriitorul și preotul sas.

Un preot luteran din Roșia a ținut 14 ani slujba într-o biserică goală, „pentru a-l consola pe bunul Dumnezeu”
Ambasadorul german Cord Meier-Klodt îl premiază pe Eginald Schlattner.
Foto:Ambasada Germaniei la București

Iar Frank-Walter Steinmeier a făcut-o fără reținere: pentru ce a reușit să scrie Schlattner până la 89 de ani, pentru cum a știut să se angajeze în folosul celor aflați la marginea societății, ca preot de penitenciar sau ca îndrumător spiritual al comunității rome din Roșia, și, nu în ultimul rând, pentru că a avut curajul să discute subiecte tabu în spațiul public românesc, cum ar fi responsabilitățile sau vinovățiile din trecutul recent, din ultimele dictaturi. „Inclusiv a propriei vini”, a punctat diplomatul german.

Articolul integral poate fi citit pe Deutsche Welle

Citeşte şi:

5 filme de văzut la cinema în weekend. „Fast and Furious 9”, cea mai așteptată producție

Președintele Bolsonaro, ținta unei anchete parlamentare, după dezastrul COVID care a ucis jumătate de milion de brazilieni

Bilanț revizuit după tragedia din Miami: 4 persoane au decedat, 159 încă dispărute

Anamaria Prodan a părăsit România după scandalul cu Reghe. Anunțul impresarei despre soțul ei
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan a părăsit România după scandalul cu Reghe. Anunțul impresarei despre soțul ei
Simona Halep, AROGANŢĂ MAXIMĂ. Ce bolid unic în România şi-a cumpărat. Toţi şoferii au fost uluiţi în trafic
Playtech.ro
Simona Halep, AROGANŢĂ MAXIMĂ. Ce bolid unic în România şi-a cumpărat. Toţi şoferii au fost uluiţi în trafic
Un interlop din Constanţa, Live pe Facebook în timp ce se droga pe manele alături de câţiva prieteni
Observatornews.ro
Un interlop din Constanţa, Live pe Facebook în timp ce se droga pe manele alături de câţiva prieteni
Horoscop 24 iulie 2021. Peștii sunt în elementul lor astăzi și de aceea le va fi mai ușor să-și mențină echilibrul
HOROSCOP
Horoscop 24 iulie 2021. Peștii sunt în elementul lor astăzi și de aceea le va fi mai ușor să-și mențină echilibrul
„N-am plătit sejurul ca să mă scoţi tu afară din apă!”. Salvamarii duc lupte grele cu turiștii care ignoră steagul roșu
Știrileprotv.ro
„N-am plătit sejurul ca să mă scoţi tu afară din apă!”. Salvamarii duc lupte grele cu turiștii care ignoră steagul roșu
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Laptopurile ASUS: OLED este sinonim cu stilul
PUBLICITATE
(Publicitate) Laptopurile ASUS: OLED este sinonim cu stilul