Discuțiile dintre SUA și Ucraina au început în Arabia Saudită. „Vom rezolva o serie de probleme tehnice complexe”

Comentează

Discuțiile dintre Statele Unite și Ucraina sunt în desfășurare la Riad, capitala Arabiei Saudite, a anunțat duminică ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, citat de Ukrainska Pravda.

„Am început întâlnirea cu echipa americană la Riad”, a scris Umerov pe platforma X, subliniind că delegația ucraineană implementează directiva președintelui Volodimir Zelenski „de a aduce mai aproape o pace justă și de a consolida securitatea”.

Printre subiectele abordate se numără măsurile pentru protejarea infrastructurii critice și a instalațiilor energetice, a precizat ministrul.

„Astăzi vom rezolva o serie de probleme tehnice complexe. Delegația noastră include experți în energie și reprezentanți militari din componentele navale și aeriene”, a adăugat Rustem Umerov.

În continuare, vor avea loc discuții și cu Rusia. Oficialii ruși urmează să se întâlnească cu delegați americani tot în Arabia Saudită, începând de luni, cu accent pe relansarea inițiativei privind exportul de cereale prin Marea Neagră, a anunțat Kremlinul.

Acordul, inițiat de ONU și Turcia, a fost conceput pentru a permite Ucrainei – unul dintre cei mai mari exportatori de cereale la nivel global înainte de invazia rusă – să transporte produsele în siguranță. Rusia a permis expirarea acordului în 2023, motivând că solicitările sale nu au fost respectate.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat duminică, într-un interviu pentru televiziunea de stat rusă, că delegația rusă „va fi pregătită să discute detaliile” unei eventuale relansări a acordului, menționând că există „un număr foarte mare” de aspecte care trebuie clarificate.

Președintele american Donald Trump ar vrea un armistițiu în Ucraina până de Paște, deși Moscova nu pare dispusă să accelereze acest proces.

Potrivit analiștilor, sunt cinci piedici majore în calea unui acord de pace între Rusia și Ucraina negociat în Arabia Saudită.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pantofi victime Holocaust Polonia
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
MONDEN
Mirabela Gradinaru alaturi de designerii Romanian Fashion Week 2026
15:25
Cum a apărut Mirabela Grădinaru la Romanian Fashion Week. Prima Doamnă a atras atenția tuturor. „Designerii au nevoie de libertate creativă”
Cristina Dorobanțu
15:25
Cristina Dorobanțu despre sarcina care i-a schimbat viața: „Mi-am spus foarte bine rugăciunile”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Ultimele știri
15:55
Cine transmite NBA în România. Meciurile de baschet din SUA și Canada se văd pe două platforme
BREAKING NEWS
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
15:42
INS: PIB-ul a bătut pasul pe loc în al doilea trimestru din 2026 și a scăzut față de anul trecut
15:28
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
TRENDING
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Border Collie
14:24
Care sunt pericolele ascunse ale toamnei pentru animalele de companie și ce trebuie să faci ca să fie în sigurață
Femeie tristă care se simte singură în timp ce colegii o ignoră într-un hol modern de birou
14:20
Ești iubit de colegi sau doar tolerat? 10 semne care arată ce părere au despre tine la birou
Ce condimente se pun la murături
14:08
Ce condimente se pun la murături
Horoscop gemeni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...